Înregimentarea în rigida convenție socială este sancționată de cei patru "cavaleri ai libertății" care și-au luat rolurile de farsori faimoși în serios: Cirivis, model real Dem. Demetrescu-Buzău (Urmuz), interpret Ionuț Caras; Macferlan, identificat în persoana autorului, schițat de Matei Rotaru; Bălălău, jucat în registru accentuat comic de Radu Lărgeanu și Pentagon, devenită în spectacol Pentagona, în interpretarea Ramonei Dumitran. Copilărirea adolescenților tomnatici trezește antipatia locuitorilor pașnici, lovește dur în conformismul și în conservatorismul lor. Zănatici puși pe șotii, "rățoii" s-au cocoțat în "copacul-casă" de pe proprietatea lui Mușat și au înființat asociația Capul de rățoi inspirați de glumele aplicate unui profesor rigid, în timpul liceului, când tăiau capetele rațelor din curtea lui, făcând mare haz pe seama asta. Niște huligani mai grobieni, apropiați de cei sever intelectualizați, creați de generația lui Mircea Eliade și Mihail Sebastian. Actele lor de bravură stau sub aparența "actului gratuit" gidian, dar vizează eliberarea de convenții și de principii inutile. Ei sancționează morga unui bărbat cu barbă "onorabilă", Dacian, interpret Dragoș Pop, și ajung la poliție în urma reclamațiilor acestuia. În pas de dans (mișcare ilară dirijată de Andrea Gavriliu) se leagănă în câteva secvențe polițiștii, în frunte cu un comisar cam greu de cap - Adrian Cucu. Un vârf comic atinge spectacolul în convorbirea telefonică rizibilă cu superiorul său, expandată și vizual prin proiecție pe un ecran improvizat, convorbire-gag, gestionată savuros de Adrian Cucu, priceput la comicării de acest fel. O altă apariție nostimă este Inspectorul de poliție caricaturizat în tușe grotești de Radu Dogaru cu vocea lui voit pițigăiată. Mesajul dezbărării de convenții și de căutare a umanului din om este apoteotic exprimat în scena finală, când echipa de nonconformiști îmbrăcați în salopete portocalii îl redă vieții reale pe Dacian fără barbă și Dragoș Pop cântă, ușor parodiat, celebra melodie a lui Aurelian Andreescu Oameni, oameni, semănați... / Cu iubire, câmpia din voi... Amețeală sentimental utopică sau parodiere atinsă de platitudine? Nu vreau să discut eventualele conotații politice.
Alexandru Dabija situează "aventura" zănaticilor sub frontispiciul unei legende: Lăptăria lui Enache. Din provincie, direct în piața bucureșteană. Și pentru a fi mai convingător, aduce în stânga scenei mulajul unei vaci în mărime naturală (Fulga: Ce vacă sunt!) de la ugerul căreia se "alăptează" pe rând personajele. Regizorul apelează frecvent în montările lui la extrapolări scenografice năstrușnice, bulversante. Să ne amintim de Pygmalion montat de Dabija la Cluj în 2005, cu cei doi masivi pitecantropi / gorile cu părțile rușinoase expuse ostentativ, în contrast cu "prețiozitățile ridicole" ale societății engleze excesiv conservatoare. Binomul naturalețe versus prețiozitate se manifestă la fel de puternic în Capul de rățoi. Decorul aparține scenografei Andrada Chiriac. În afară de această vacă vioi colorată (întâlnită prin parcurile sau străzile din unele orașe europene) Andrada Chiriac construiește butaforii antitetice. Pe de o parte geometrizate ansambluri volumetrice din lemn, sugerând vidul bine organizat în paralelipipede rigide, puse în fundal la început, cu toate personajele pe scenă (acolo suntem cu toții) și pe de altă parte mirajul copacului luminat edenic cu fructele abundenței, purtat de colo-colo după cerințele scenelor. Maestru de lumini același Jenel Moldovan aplicat în arta eclerajului. Muzica Adei Milea e ponderată și salvatoare. Contribuție discretă bine asamblată în corpul întregului.
Cu atâtea personaje pe scenă, sarcina regizorului nu e tocmai ușoară, mai ales când el marșează spre un expresionism edulcorat. Să ne gândim la saltul în "viziunea histrionică asupra omului" și la accentul pus pe "urmuzismele" culese, rotunjite și tocate mărunt din influențele prietenului său Urmuz. Din acest carusel al măștilor se detașează (ca durată și prestație artistică) momentele create de Cornel Răileanu în Bătrânul cerșetor și hoț și Miriam Cuibus în ziarista încântată să intre în "frăția rățoilor" iconoclaști. Petre Băcioiu e Domnul cu moașa, Adriana Băilescu e Doamna cu ghiveciul, Ruslan Bârlea e săritorul Constantin, Patricia Brad e Studenta entuziastă, Dan Chiorean e Polițistul mic, Anca Hanu e energica Aglaie, Cătălin Herlo e proprietarul Mușat în permanentă ceartă cu cei patru "rățoi", Silvius Iorga e evreul Rozenzweig în căutare de identitate ("numele trebuie să corespundă celui numit", Elena Ivanca e scandalagioaica Chivuță, Diana-Ioana Licu e Efimița, Cecilia Lucanu-Donat e fragila Studenta timidă, Miron Maxim e Omul cu farfurii batjocorit de huliganii insurgenți, Romina Merei e Doamna Bălălău, Angelica Nicoară e Prostituata tupeistă, Cristian Rigman e Studentul de pază, Alexandra Tarce e Doamna care urăște copiii, Irina Wintze e Doamna cu oala, Mihai-Florin Nițu e Polițistul mare și Bucălatul. De altfel, mai mulți actori intră în pielea a două sau trei personaje, dând impresia de perpetuum mobile actoricesc, de masă vie actoricească valorificată la superlativ de marele regizor. Bestiarul pus în evidență în scena finală, bizarerii din "curtea lui Urmuz", capete de rățoi și de maimuțoi ce dănțuiesc împreună, imprimă în memorie principiul cauzalității dobândite prin insistentă persuasiune a unor bufoni dirijați de drăgălașul și drăcosul Cirivus.
Regizorul animă o faună pitoresc repartizată pe scene și tablouri vag sincopate din necesități de montare poate. Oricum, banalitatea cotidianului primește pigmentație magică. Realizatorii "programului" de naturalizare hazlie jubilează în sfârșit. Ei proclamă autenticitatea trăirii libere, fără îngrădiri și fasoane convenționale, prefabricate rigid. Cât de mult se va fi radicalizat această tendință de eliberare de convenții! Plutirea în gratuitatea și firescul vieții a fost redobândită pe moment. Naturalețea e un deziderat ce trebuie atins, desprins din convenționalism social. Jos masca de pe figură, ipocriților! țipă echipa lui Cirivus, acei farsori încrezători în demersul lor trăsnit. Lăsați normalitatea să vă cuprindă și farmecul vieții adevărate să triumfe! Rămânem cu impresia că acești zănatici fanteziști construiesc o grădină paradisiacă în fiecare zi.
(foto: Nicu Cherciu)