Pe unii s-ar putea să-i fi dezamăgit Manderlay (2005), dar n-au motive să fie dezamăgiţi. Pentru că Manderlay e exact ceea ce anunţase Lars Von Trier şi exact ceea ce trebuia să fie: partea a doua a unei trilogii şi continuarea lui Dogville. Manderlay e exact Dogville, doar cu altă poveste şi alţi actori (iar asta pentru că, pare-se, Nicole Kidman, n-a mai suportat să lucreze cu Von Trier şi a fost înlocuită cu Bryce Dallas Howard). Începe acolo unde se termină Dogville şi se termină acolo unde va începe al treilea film al trilogiei. Aşa că, dacă ar fi să apreciem Manderlay, ar trebui s-o facem împreună cu celelalte două filme ale Trilogiei americane - cu un film care deja apăruse şi cu un altul care urmează să apară. Manderlay e la fel de cinic, nebunesc şi genial ca şi Dogville. Cu decorul o scenă de teatru şi o poveste de un cinism extrem (drumul spre iad e presărat numai cu bune intenţii!), plasat în 1933, în Alabama, în plin rasism, Manderlay consolidează un stil care scrie istoria cinematografului contemporan. Cu Lars Von Trier una din stelele cele mai strălucitoare.