Ideea de a scrie despre muzică, mai precis despre o parte dintre concertele din Festivalul George Enescu 2023, îi aparține prietenului meu, Răzvan Penescu, neobosit meșter al acestui portal cultural care este LiterNet. După lungi ezitări - perfect justificate - mi-am zis: Fie ce o fi!
Fără să vrei, te cuprinde un frison în fața propriei îndrăzneli de a deschide o ușă către o lume ce aparent îți este apropiată și în același timp îndepărtată. Deoarece lumea muzicii, chiar dacă este destinată auzului și sufletului nostru, e încifrată și, în realitate, suntem deseori surzi în fața misterelor fiecărei note.
Nu am avut șansa ca măcar cineva din familia mea să aibă tangențe cu muzica - de fapt asta e o mică inexactitate, căci am avut un unchi din partea tatălui violonist într-o orchestră simfonică, în Belgia sau Olanda nu știu sigur, dar afirmația e valabilă pentru familia apropiată. Așa că am simțit lipsa unui mentor în această materie în afara mamei mele și a unei mătuși melomane (acum, că scormonesc printre amintiri, îmi dau seama că au mai fost câțiva unchi și câteva mătuși cu dragoste de muzică clasică, în special). Datorită acestor "melomani" din familie m-am apropiat de muzică.
Pasiunea mea cea mare, în perioada școlii gimnaziale și apoi liceale, era jazzul. Îmi sună și acum în urechi vocea lui Willis Conover la Vocea Americii, datorită căruia, în timpul acela când jazul era "muzică decadentă", am pătruns zi de zi, seară de seară, într-un teritoriu al unor simțiri deosebite, cu ritm, improvizații tulburătoare, și deschidere către o lume normală!
În toată această perioadă a copilăriei, apoi adolescenței, în paralel cu formarea culturii personale prin citit, a fost și apropiere de muzică. În acei ani întunecați, era o ușă deschisă, și astfel joile erau zile sfinte, dedicate muzicii clasice, și din clasa I-a până la terminarea liceului, am fost prezent la Ateneul Român la concerte care mi-au îmbogățit viața, unde am avut prilejul să ascult și să-i văd pe marii muzicieni ai acelor vremuri: dirijorii români George Georgescu, Constantin Silvestri, Iosif Conta, pianiști ca Valentin Gheorghiu, Claudio Arrau, violoniști ca Ion Voicu, David și Igor Oistrakh, Yehudi Menuhin, și multe alte nume, prezențe inubliabile.
Trebuie să scriu, nu ca o justificare a îndrăznelii mele, despre faptul că având colaborări cu teatrul, ca scenograf, am avut ocazia, și chiar onoarea, să fiu alături de oameni din lumea muzicii. Vorbesc aici în primul rând de regretatul compozitor Adrian Enescu. Voi aminti un spectacol, la Teatrul Bulandra, a cărui bază a fost muzica lui Adrian Enescu, scrisă cu teme din Johann Sebastian Bach, unde colaborarea cu acest mare muzician, a făcut ca să îl avem alături și pe Alexandru Darie și pe Zoli Toth cu al său quartet. La realizarea acestui spectacol, The Bach Files[i], am avut, împreună cu arhitecta de mare ținută Ana Maria Crișan, un rol aș spune măcar deosebit. Voi reveni la muzica compozitorului Adrian Enescu (nepotul lui George Enescu!) a cărui construcție, pe un fundament asigurat de Bach, ne-a deschis tuturor celor care am lucrat la acel spectacol porți noi către sunetul muzicii și implicit către o lume deosibită a creației.
Bach Files a fost al treilea spectacol la care am avut suportul plin de suflet al unui compozitor de talia lui Adrian Enescu și pot spune, cu mândrie, că am avut mult de învățat în felul în care poți asculta muzica, și totodată cum creația ta poate sluji muzica.
Ceea ce mă copleșește, deocamdată ca gând, este că una este să asculți muzica, alta este să o comentezi. Sper să nu ajung la vorbele lui Adrian: "noi suntem creatori, cei care scriu despre noi au creat vreodată ceva, dacă da, atunci să scrie despre ce au creat".
Urmează zile multe de muzică în cadrul Festivalului Enescu 2023 și rămâne de văzut dacă selecțiile pe care le-am făcut din numărul impresionant de concerte ale repertoriului și programului au fost ce trebuie și mai ales dacă am înțeles sensul a ceea ce urmează să transmit.
Parafrazându-l pe arhitectul japonez Tadao Ando: "... we once again invite the viewers to explore the flow of time through the changing of... music" ("light" spusese Tadao)...[ii]
Fără să vrei, te cuprinde un frison în fața propriei îndrăzneli de a deschide o ușă către o lume ce aparent îți este apropiată și în același timp îndepărtată. Deoarece lumea muzicii, chiar dacă este destinată auzului și sufletului nostru, e încifrată și, în realitate, suntem deseori surzi în fața misterelor fiecărei note.
Nu am avut șansa ca măcar cineva din familia mea să aibă tangențe cu muzica - de fapt asta e o mică inexactitate, căci am avut un unchi din partea tatălui violonist într-o orchestră simfonică, în Belgia sau Olanda nu știu sigur, dar afirmația e valabilă pentru familia apropiată. Așa că am simțit lipsa unui mentor în această materie în afara mamei mele și a unei mătuși melomane (acum, că scormonesc printre amintiri, îmi dau seama că au mai fost câțiva unchi și câteva mătuși cu dragoste de muzică clasică, în special). Datorită acestor "melomani" din familie m-am apropiat de muzică.
Pasiunea mea cea mare, în perioada școlii gimnaziale și apoi liceale, era jazzul. Îmi sună și acum în urechi vocea lui Willis Conover la Vocea Americii, datorită căruia, în timpul acela când jazul era "muzică decadentă", am pătruns zi de zi, seară de seară, într-un teritoriu al unor simțiri deosebite, cu ritm, improvizații tulburătoare, și deschidere către o lume normală!
În toată această perioadă a copilăriei, apoi adolescenței, în paralel cu formarea culturii personale prin citit, a fost și apropiere de muzică. În acei ani întunecați, era o ușă deschisă, și astfel joile erau zile sfinte, dedicate muzicii clasice, și din clasa I-a până la terminarea liceului, am fost prezent la Ateneul Român la concerte care mi-au îmbogățit viața, unde am avut prilejul să ascult și să-i văd pe marii muzicieni ai acelor vremuri: dirijorii români George Georgescu, Constantin Silvestri, Iosif Conta, pianiști ca Valentin Gheorghiu, Claudio Arrau, violoniști ca Ion Voicu, David și Igor Oistrakh, Yehudi Menuhin, și multe alte nume, prezențe inubliabile.
Trebuie să scriu, nu ca o justificare a îndrăznelii mele, despre faptul că având colaborări cu teatrul, ca scenograf, am avut ocazia, și chiar onoarea, să fiu alături de oameni din lumea muzicii. Vorbesc aici în primul rând de regretatul compozitor Adrian Enescu. Voi aminti un spectacol, la Teatrul Bulandra, a cărui bază a fost muzica lui Adrian Enescu, scrisă cu teme din Johann Sebastian Bach, unde colaborarea cu acest mare muzician, a făcut ca să îl avem alături și pe Alexandru Darie și pe Zoli Toth cu al său quartet. La realizarea acestui spectacol, The Bach Files[i], am avut, împreună cu arhitecta de mare ținută Ana Maria Crișan, un rol aș spune măcar deosebit. Voi reveni la muzica compozitorului Adrian Enescu (nepotul lui George Enescu!) a cărui construcție, pe un fundament asigurat de Bach, ne-a deschis tuturor celor care am lucrat la acel spectacol porți noi către sunetul muzicii și implicit către o lume deosibită a creației.
Bach Files a fost al treilea spectacol la care am avut suportul plin de suflet al unui compozitor de talia lui Adrian Enescu și pot spune, cu mândrie, că am avut mult de învățat în felul în care poți asculta muzica, și totodată cum creația ta poate sluji muzica.
Ceea ce mă copleșește, deocamdată ca gând, este că una este să asculți muzica, alta este să o comentezi. Sper să nu ajung la vorbele lui Adrian: "noi suntem creatori, cei care scriu despre noi au creat vreodată ceva, dacă da, atunci să scrie despre ce au creat".
Urmează zile multe de muzică în cadrul Festivalului Enescu 2023 și rămâne de văzut dacă selecțiile pe care le-am făcut din numărul impresionant de concerte ale repertoriului și programului au fost ce trebuie și mai ales dacă am înțeles sensul a ceea ce urmează să transmit.
Parafrazându-l pe arhitectul japonez Tadao Ando: "... we once again invite the viewers to explore the flow of time through the changing of... music" ("light" spusese Tadao)...[ii]
[i] Premiera a avut loc în cadrul Festivalului George Enescu 2015, pe data de 2 septembrie.
[ii] dezeen.com/2023/tadao-ando-space-of-light-museum-san - Tadao Ando adds concrete meditation space to South Korean museum.