Este o bucurie să constați că dirijorul și concertmaestrul Orchestrei Naționale a Franței sunt doi muzicieni români de excepție: maestrul Cristian Măcelaru, directorul artistic al Festivalului Internațional George Enescu, ediția 2023 și Sarah Nemțanu, violonistă concertistă și concertmaestru al uneia dintre cele mai vestite ansambluri simfonice din lume.
Prima lucrare din concert a fost Notations I-IV și Notation VII pentru orchestră mare de Pierre Boulez Compozitorul francez este creatorul serialismului pluridimensional [2]. Proiectul Notații a fost cea mai veche lucrare în curs a lui Pierre Boulez. Încă incompletă la momentul morții sale, aceasta reflectă fascinația pentru metamorfoza și evoluția ulterioară a propriilor sale creații muzicale: Notations I-IV au fost elaborate între anii 1978 și 1980, iar Notation VII în 1997. Inițial Pierre Boulez a folosit experimente acustice făcute la IRCAM (Institut de recherche et coordination acoustique/musique / Institut francez dedicat cercetării muzicii și sunetului), din Paris. Versiunile orchestrale ale Notațiilor 1-4 au avut premiera în iunie 1980, cu Daniel Barenboim, dirijând Orchestre de Paris.
În interpretarea Orchestrei Naționale a Franței, dirijată de Cristian Măcelaru, fragmente din lucrarea dodecafonică Notații (dominată de calcul scientist, discontinuitate și imprevizibil) a sunat foarte strident, cu disonanțe chinuitoare, așa cum a dorit compozitorul, dar nu și puținii ascultători veniți la Sala Palatului. Una dintre părți a început cu o teribilă bufnitură a percuției, de credeam că a explodat vreo dronă în apropiere. Desigur, există argumente extra-muzicale demonstrații logice pentru partitură, însă între a gâdila frumos urechile (caragialism) și a lansa bolovani sonori peste ele, există un spațiu infinit. De fapt, întrebarea este ce preferăm a asculta? O muzică a efectelor sau una a afectelor?
Despre folosirea cu caracter experimental a unor modalități și tehnici noi în compoziție, însuși Pierre Boulez a explicat cum, pentru ultima sa piesă, Notation VII, a fost inspirat de un cântec african pe care l-a ascultat și care l-a impresionat. Compozitorul explica astfel într-un interviu înregistrat pe youtu.be, că a gândit trei planuri pe care se desfășoară muzica simultan. Unul temporal - unde timpul este reprezentat tocmai prin lipsa unei pulsații periodice - alt plan fiind reprezentat de un ostinato și, în fine, al treilea, etalând o melodie compusă din doar câteva sunete, care se permută.
Sonoritățile trompetelor cu surdină, ale percuției și ale celestei se distingeau din amalgamul sonor ce previziona tehnica aleatorismului [3]. Se vedea de asemenea, cum același artist cânta pe rând, la pian și la celestă.
A urmat Concertul pentru vioară și orchestră «L'Arbre des songes» (Copacul viselor) de Henri Dutilleux, solist Augustin Hadelich.
Concertul a fost scris în anul 1985 și dedicat violonistului Isaac Stern. Premiera a fost la 5 noiembrie 1985, la Théâtre des Champs-Élysées, cu Orchestra Națională a Franței, dirijată de Lorin Maazel. Titlul concertului explică și construcția lui formală. "În totalitate, concertul crește oarecum ca un arbore, căci înmulțirea și reînnoirea constantă a ramurilor sale este esența lirică a copacului. Această imagine simbolică, precum și noțiunea de ciclu sezonier, mi-au inspirat alegerea L'arbre des songes ca titlu al piesei", explica autorul. Cele patru părți se succed cursiv, fără pauză între ele: Librement - Interludiu / Vif - Interludiu 2 / Lent - Interludiu 3 / Large et animé.
Ascultam cum punțile, acele Interludii, asigurau legătura dintre mișcările concertului. Însă fiecare interludiu avea personalitatea lui stilistică (primul pointillist, al doilea monodic, iar al treilea imuabil, static).
Solistul serii de la Sala Palatului, Augustin Hadelich, cu vioara sa fermecată (cântă pe o vioară Giuseppe Guarneri del Gesù, din 1744, cunoscută sub numele de Leduc, ex Szeryng) - radia emoție artistică. În secțiunile tensionate artistul solidifica discursul său muzical - precum apa se preface în gheață - acordurile și dublele coarde deveneau furibunde. Augustin Hadelich este un violonist complex, cu o vastă experiență solistică și o virtuozitate fenomenală, un muzician care colaborează excelent cu orchestra; avea momente în când se integra perfect în șuvoiului orchestral, spre a valorifica temele atribuite altor instrumente. Frumoase au fost intervențiile cymbalum-ului, a celestei, precum și solo-ul oboiului d' amore. Zone întinse cu triluri la vioara solistă, readuceau calmul după învolburări. Pasaje de mare tehnicitate erau cântate cu dezinvoltură și agilitate. Flageoletele viorii se înălțau în acut cu o mare strălucire, iar efectele de tremolo sul ponticello colorau fluxul melodic. Un concert foarte dificil de memorat, așa că Augustin Hadelich l-a cântat de pe o tabletă, pusă pe pupitru.
La bis, violonistul Augustin Hadelich a oferit o piesă în stilul muzicii americane country și apoi un aranjament propriu, al celebrului tango Por Una Cabeza de Carlos Guardel (din filmul Parfum de femeie, cu Al Pacino), demonstrându-și încă o dată calitățile violonistice de excepție și un gust estetic foarte rafinat.
Aplauze puternice și buchete de flori au răsplătit pe acest violonist, care te acaparează de la primul până la ultimul sunet al viorii sale.
După pauză, Orchestra Națională a Franței, dirijată de Cristian Măcelaru a oferit publicului de la Sala Palatului, și celor care vizionau de la distanță concertul, poemul simfonic Ritualul primăverii de Igor Stravinski, o suită de paisprezece piese grupate în două secțiuni: Adorarea pământului și Marele sacrificiu. Compusă între 1911-1913 și revizuită în anul 1943, premiera baletului a avut loc la 29 mai 1913, la Théátre de Champs Elysée, in Paris. Este considerat unul dintre primele exemple de modernism în muzică, remarcat pentru brutalitatea sa, ritmurile sale barbare și disonanța sa.
Igor Stravinski a vrut să zugrăvească trezirea primăverii, descriind ritualul rusesc păgân, al jertfirii celei mai frumoase fecioare a colectivității tribale. Pentru crearea unei muzici concordante, compozitorul a pus accentul pe acele elemente ale limbajului muzical, care puteau să redea arhaismul și autenticitatea unor asemenea cutume atavice și anume: ritmul, armonia politonală și polimodală, culoarea orchestrală, pe care le-a exacerbat. Aparent haotică, și discontinuă, muzica suitei este extrem de riguros elaborată. Fiecare dintre cele douăsprezece tablouri, grupate în două părți este precedată de câte o Introducere: I. Adorația pământului (Introducere; Augurii primăverii - Dansuri adolescentine; Jocul răpirii; Hore primăvăratece; Jocul cetăților rivale; Cortegiul înțeleptului; Adorația pământului; Dansul pământului). II. Sacrificiul (Introducere; Cercuri misterioase ale adolescenților; Glorificarea alesei; Evocarea strămoșilor; Acțiunea rituală a strămoșilor; Dans sacral; Aleasa).
Faimosul solo de fagot, care deschide suita, își are rădăcinile într-o melodie populară lituaniană. În interpretarea excepționalului fagotist al Orchestrei Naționale a Franței, această melodie, cântată în registrul acut al instrumentului, în stilul parlando-rubato, răsuna evocator și copleșitor. Admirabil a fost momentul în care cei opt corni (împreună cu instrumentele cu coarde) marcau accente asimetrice într-o formulă izoritmică, cu efecte asimetrice. Parcă se cutremura pământul, în acest veritabil punct de orgă.
Teribil și grandios a sunat creșterea realizată de întreaga orchestră, în fragmentul Cortegiul înțeleptului. În Ritualul Primăverii, Stravinski a solicitat o orchestră foarte numeroasă: cinci flaute, patru oboaie și un corn englez, cinci clarinete, șase fagoturi, opt corni, șase trompete, trei tromboane, cinci tube, percuție și cvintetul de coarde amplificat.
În Glorificarea alesei, scris în tempo Vivo, se percepea "o cavalcadă sălbatică de amazoane, clădită din frânturi tematice intens cromatizate"[4].
Finalul suitei, Aleasa, cea mai amplă parte, scrisă în formă de rondo, a fost magnific realizată. Este momentul în care, în balet, aleasa dansează până la epuizare totală, înfăptuindu-se sacrificiul, zeul primăverii primindu-și jertfa, făcând primăvara să fie prietenoasă oamenilor. Refrenul rondo-ului suna foarte pregnant ritmic, ordonând multitudinea structurilor înlănțuite asimetric, cu schimbări de măsură dese, într-o amplificare continuă ce se finaliza într-un imens tutti orchestral.
Dirijorul Cristian Măcelaru a redat extrem de fidel tocmai acel sentiment al neliniștii lăuntrice, dominat de neastâmpărul ritmic, specific crezului artistic stravinskian, mărturisit prin muzica suitei.
Muzicianul de elită a surprins și sugerat orchestrei semnificațiile adânci ale acestei capodopere, afișând totodată un mod personal de interpretare a prozodiei muzicii lui Stravinski, fără a exagera însă aspectul motorist care potențează firesc discursul. Acele transformări ritmice continue, cu schimbări de accente, formulele ostinato, și mai ales combinațiile timbrale policromice obținute - toate, erau realizate cu multă măiestrie.
Minunată prestația, puternic implicată artistic, a violonistei Sarah Nemțanu, concertmaestrul Orchestrei Naționale a Franței. Se întorcea de multe ori spre diferitele compartimente ale ansamblului și cu priviri fulgerătoare ajuta la coordonarea lor, ca un al doilea dirijor.
La cererea publicului, după ovații și aplauze prelungite, evidențieri ale fiecărui instrumentist solist al ansamblului sau a compartimentelor orchestrale, la bis, am ascultat un aranjament orchestral al Melodiei pentru vioară și pian în mi bemol major, op. 42 nr. 3 de Piotr Ilici Ceaikovski. Ropote de aplauze au răsplătit pe acești artiști ce cântau cu o sonoritate rarefiată.
Da, simțim în fiecare eveniment al Festivalului Enescu 2023, Generozitatea prin muzică.
NOTE
*Fotografiile din concert au fost realizate de Andrei Gândac.
[1] Augustin Hadelich s-a născut în Italia, din părinți germani. A studiat la Juilliard School din New York, cu Joel Smirnoff. În anul 2006 a câștigat Concursul Internațional de Vioară de la Indianapolis. Printre alte distincții se numără o bursă Avery Fisher, pentru carieră (2009); o bursă Borletti-Buitoni Trust în Marea Britanie (2011). Augustin Hadelich are de asemenea, un doctorat onorific la Universitatea Exeter, din Marea Britanie (2017). A fost recompensat cu titlul de Instrumentist al anului, acordat de influenta revistă Musical America (2018). A concertat cu mari ansambluri simfonice precum: Orchestra Filarmonicii din Berlin, Orchestra Regală, Concertgebouw, Orchestra Națională a Franței, Orchestra Filarmonicii din Londra, Orchestra Filarmonică din Seoul, Orchestra Simfonică NHK din Tokyo, Orchestra Simfonică din Boston, Orchestra din Philadelphia și orchestrele simfonice din Atlanta, Baltimore, Cincinnati, Detroit, Houston, Pittsburgh, Seattle și Toronto, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze, Orchestra Simfonică din Antwerp, Orchestra Simfonică Națională Daneză, Orchestra Simfonică din São Paulo și Orchestra Simfonică din Sydney. Augustin Hadelich predă în prezent la Școala de Muzică Yale, Connecticut din cadrul Universității Yale, SUA.
[2] serialismului pluridimensional - este un proces de sinteză, de organizare riguroasă și controlată, a tuturor parametrilor muzicali.
[3] aleatorismul este un curent, conform căruia aceeași compoziție se poate prezenta sub aspecte variate, datorate libertății ce se acordă interpretului în recrearea sa.
[4] Roman, Vlad: Stravinski, Editura Muzicală, București, 1967, pag. 40.