A fost sărbătoarea sărbătorilor muzicale: o seară de neuitat! Program impresionist, superb, cu interpreți carismatici. Sala Palatului gemea de spectatorii; publicul stătea chiar și în picioare, unii așezați pe jos, pe scări.
În aplauzele auditoriului, membrii faimoasei Orchestre Regale Concertgebouw [3] - cea care, după tradiție, are ultimul cuvânt din Festivalul Internațional George Enescu (ca fiecare orchestră străină, oferind două concerte în zile succesive) - și-au ocupat locurile pe scenă, într-o ordine precis stabilită.
Tânărul dirijor Klaus Mäkelä a declanșat muzica Preludiului la după-amiaza unui faun, de Claude Debussy.
Pasionat de pictură și poezie, Debussy și-a propus în acest opus simfonic, să ilustreze poemul bucolic al simbolistului Stéphane Mallarmé, intitulat L'après-midi d'un faune (După amiaza unui faun). Sunt descrie visele unui faun (o creatură mitică jumătate om, jumătate țap), într-o după-amiază caniculară. Debussy a realizat în anul 1894, un mic poem simfonic, în care melodia lentă și lascivă și orchestrația stratificată, evocă erotismul versurilor lui Mallarmé. Compozitorul francez intenționa să adauge acestui Preludiu atât un Interludiu, cât și o Parafrază, însă a renunțat.
Ascultam cum, în interpretarea Orchestrei Regale Concertgebouw, dirijată de Klaus Mäkelä, solo-ul de flaut din debutul poemului, cobora cromatic la un triton sub tonul inițial și apoi realiza o ascensiune. Totul părea improvizatoric, însă în profunzime era riguros construit, pe celule și motive muzicale. Interpreții scoteau în evidență tocmai sofisticata orchestrație a lui Debussy, cea care permite trecerea temei de la flaut la oboi și înapoi la oboi, iar încă mai apoi la două flaute cântând la unison și în fine, la clarinet. Cântul violelor în registrul acut se distingea calitativ, alături de frumoasa prestație a harpei.
Coregraful Vaslav Nijinski a realizat în anul, 1912, la Paris, un balet celebru, după muzica poemului lui Claude Debussy.
Aplauzele publicului de la Sala Palatului au răsplătit o versiune excepțională a Preludiului la după-amiaza unui faun, de Claude Debussy, realizată de artiștii Orchestrei Regale Concertgebouw, dirijată de Klaus Mäkelä.
După momentul de acordaj obișnuit s-a lăsat liniștea. Treceau minute. Lumea o aștepta pe faimoasa pianistă. Într-o rochie lungă verde, zâmbitoare și extrem de flexibilă în gestul de înclinare în fața publicului, Yuja Wang s-a așezat în fața pianului, confirmând dirijorului Klaus Mäkelä, că e pregătită a începe maratonul pianistic: două concerte de Maurice Ravel.
Primul, a fost laconicul Concert pentru mâna stângă în re major, scris între anii 1929 și 1930 de Maurice Ravel, cuprinzând mișcările succesive: Lento - Andante - Allegro - Più vivo ed accellerando - Tempo I - Allegro. Lucrarea a fost inspirată din biografia pianistului austriac Paul Wittgenstein [4]. Muzica acestui Concert te transportă într-un univers oniric și poetic, în inima psihicului acestui personaj chinuit, melancolic și complex, pe care doar muzica părea să-l liniștească. Lucrarea este foarte diversă: ea afișează și influențe neașteptate precum : jazz-ul (pe care Ravel l-a descoperit în Statele Unite și pe care l-a încorporat în Allegro-ul central - care progresează pe o pulsație binară necruțătoare mai aproape de ragtime, decât ceea ce înțelegem astăzi prin jazz), precum și muzică extra-orientală, în special cu sonorități chinezești.
În afara acestui concert ravelian, există mai multe lucrări pianistice, create spre a fi cântate doar cu mâna stângă [5].
La Sala Palatului, simțeam de la începutul Concertului în re major, atmosfera abisală. Lucrarea ce se desfășoară fără pauză, a debutat cu contrabasurile care arpegiau ușor o armonie ambiguă, ce constituia un fundal al unui solo neobișnuit de contrafagot (precum un bocet). Apoi, fluxul creștea conducând către o explozie sonoră, din care, după o cadență amplă a pianului, cu o construcție retorică (în care se putea auzi și tema Dies irae), rezulta un aprig marș luminos.
Yuja Wang cânta cu o ușurință tehnică incredibilă și cu o sonoritate miraculoasă: totul părea topit și totodată cristalin. Admirabil a reușit să prezinte pe parcursul concertului, acea ambiguitate ritmică (ternar-binar).
În prestația acestei extraordinare pianiste, parametri specifici - precum sincronizarea, dinamica, ritmica, agogica și timbralitatea - erau filtrați prin parametri interpretativi - precum structura muzicală, semnificația, contextul istoric-cultural, afectul, spontaneitatea și reacțiile ascultătorilor. Yuja Wang, în interpretarea sa, dădea impresia unei texturi cu nimic mai dense decât cea a unei partituri scrise pentru ambele mâini. Artista a reușit să mențină interesul auditoriului, ca pentru o lucrare de mare anvergură, utilizând în același timp mijloace limitate. Vrednică de admirat a fost și inteligența și gândirea muzicală a pianistei. Astfel, solista era perfect conștientă că execuția unui asemenea concert, doar cu mâna stângă, influențează nu numai o durată mai scurtă, dar și efectul său dramatic, în comparație cu aspectul de divertisment al Concertului în sol major, al aceluiași compozitor.
Observam elasticitatea din mișcările sale: mâna stângă sărea pe tastatura pianului între voci, juca de fapt rolurile a două mâini și menținea iluzia a două voci contrapunctice. Fantastic cum Yuja Wang utiliza degetul mare, exploatându-i capacitatea de a produce un ton bogat și plin (un legato aproape imposibil de realizat cu un singur deget). Cu câtă virtuozitate executa pianista acordurile divizate, tremolo-urile și glissando-urile! Iar utilizarea pedalei era una măiestrită: pedala era schimbată cu fiecare ascensiune de octavă, astfel încât linia urcătoare nu se pierdea în mijlocul sonorităților inferioare, mai rezonante. De asemenea, pianista reușea cu rafinament - folosind doar jumătate de pedală - să obțină claritate armonică, fără să întrerupă o linie melodică, prin separarea ei de fluxul alteia. Expansiunile motivelor muzicale, precum și contracțiile ritmice erau realizate cu măiestrie.
Yuja Wang aducea uneori în prim plan splendide 'vrăji timbrale' de harpă. Sunetele pianului pluteau în sală. Cânta doar cu mâna stângă, dar echilibrându-se cu mâna dreaptă: o punea uneori pe marginea pianului, alteori pe scaun sau în șold, cu naturalețe precum o coadă de cangur, care cu fiecare salt își contrabalansează trupul.
Orchestra a acompaniat impunându-și calitățile artistice de primă mărime. Un ansamblu de excelență al lumii muzicale contemporane. Dirijorul Klaus Mäkelä, un muzician născut a fi dirijor și conducător al unei mari orchestre. Simte și comunică sensurile muzicii, construiește traseul expresiv al lucrării, are prestanță, știință dirijorală, și cel mai important, dă viață muzicii.
Ovațiile și aplauzele furtunoase, de după bara finală, parcă nu mai încetau.
În a doua parte a serii muzicale, Yuja Wang a apărut pe scenă cu o nouă rochie haute cauture, albă, strâmtă, scurtă, cu o croială asimetrică.
A urmat Concertul în sol major pentru pian și orchestră de Maurice Ravel. Materialul tematic al acestui concert a avut trei surse de inspirație: muzica populară bască și spaniolă, apoi jazz-ul care începuse să se audă tot mai des în cafenelele pariziene (dar pe care Ravel îl cunoscuse și în călătoria sa în S.U.A., în 1928) și, nu în ultimul rând, muzica lui Mozart și a lui Saint-Saëns, pe care a luat-o ca model, după cum mărturisea însuși Ravel. Concertul, gândit inițial doar ca Divertisment, a fost ulterior amplificat în trei părți: 1. Allegramente; 2. Adagio assai; 3. Presto. Premiera sa a fost susținută la Paris, în 1932, de pianista Marguerite Long (dedicatara concertului), cu Orchestra Lamoureux, dirijată de compozitor.
La Sala Palatului, ascultam tema cu care se deschidea Concertul în Sol: o melodie sprintenă, în stil basc, ce era intonată de flautul piccolo. Apoi, tot în acest Alegramente, se perindau încă alte patru melodii, una spaniolă și celelalte de jazz. Foarte interesantă este în această parte, acea disipare a cadenței solistice. Inițial harpa desfășoară o cadență, apoi un instrument de suflat și de abia la sfârșit pianul (de asemenea, cu influențe jazz-istice).
Partea a doua, Adagio, mult mai senină, este un omagiu adus lui Wolfgang Amadeus Mozart (o temă din Cvintetul cu clarinet-Larghetto). În interpretarea pianistei Yuja Wang, tema crea o atmosferă hipnotică; totul părea, precum o impunătoare Sarabandă.
Minunat a sunat momentul în care flautul intervine cu o temă superbă. Apoi, auzeam armoniile cu acordurile secvențate ale orchestrei, cu zone disonante, trepidante. Solo-ul cornului englez se desfășura pe figurațiile filigranate, cântate de Yuja Wang în acut.
Finalul Concertului în G, în tempo Presto, te propulsa brusc într-o atmosferă de carnaval (Petrușka-Stravinski). Intrarea pianului solist a provocat-o pe Yuja Wang să-și etaleze formidabila tehnică pianistică. Uimitoare agilitatea cu care a cântat dificilele pasaje în treizecișidoimi! Mâinile sale percutau clapele cu o elasticitate și cu o viteză teribile. Și totuși, cu discreție, spiritul jazz-ului anima această scurtă parte finală a Concertului. Dirijorul Klaus Mäkelä a strunit orchestra - a cărui concertmaestru este violonistul român Liviu Prunaru - cu o precizie siderală, de ceas atomic.
Imposibil de descris în cuvinte atmosfera de după terminarea concertului - tumultul aplauzelor și ovațiilor pe care publicul le-a îndreptat cu multă căldură și recunoștință, către acești interpreți deosebiți. După multe rechemări la rampă și buchete de flori oferite, Yuja Wang a acordat un bis.
În încheierea evenimentului muzical de la Sala Palatului, Orchestrai Regală Concertgebouw din Amsterdam, dirijată de Klaus Mäkelä, a interpretat Tripticul simfonic «Marea» (Din zori până la amiază pe mare / Jocul valurilor / Dialogul vântului și al mării) de Claude Debussy. Lucrare compusă între anii 1903 și 1905, a avut premiera la 15 octombrie 1905, la Paris, cu Orchestra Lamoureux, sub conducerea lui Camille Chevillard. În 1905, compozitorul a aranjat piesa pentru pian la patru mâini. Însă varianta uzuală este cea orchestrală, cu instrumentația: 2 flaute și unul piccolo, 2 oboaie și corn englez, 2 clarinete, 2 fagoturi și un contrafagot, 4 corni, 3 trompete, 3 tromboane, tubă, timpane, cinele, tam-tam, trianglu, glockenspiel, tobă bas, 2 harpe și instrumente cu coarde (viori, viole, violoncel și contrabasuri).
Curios lucru, Claude Debussy s-a inspirat pentru Marea din artă, nu din natură, preferând peisajele marine disponibile în pictură și literatură, în detrimentul mării fizice. Debussy a folosit în mod evident dispozitive descriptive pentru a sugera vântul, valurile și atmosfera mării. Lucrarea nu este o simfonie (chiar dacă partea mediană ar putea fi considerată un Scherzo).Poemul Marea este o reflexie a credințelor unui suflet liber. În muzica piesei este sesizabil fluxul continuu al discursului, nedelimitat de secțiuni tradițional organizate, ci doar sugerate de revenirea, prelucrată sau numai parțială, a unor idei tematice.
Dirijorul Klaus Mäkelä a 'pictat', cu ajutorul sonorităților Orchestrei Regale Concertgebouw, un tablou de o frumusețe copleșitoare. Muzicianul selecta cu mare grijă constelația de intensități, extinzând plaja dinamică dincolo de piano, până la limita percepției auditive. Astfel, artiștii de pe scena Sălii Palatului te purtau într-o lume a metaforei, a sinesteziei și a estompării simțurilor. Muzica sugera, printr-un dibaci țesut polifonic, culorile strălucitoare, jocul de lumină pe apă, precum și un sentiment viu de mișcare și de continuă schimbare. Capacitatea generativă a structurilor acordice multicolore pre-cluster, erau perceptibile, iar dimensiunea vertical-armonică apărea ancorată dincolo de sistemul tonal.
Un concert memorabil! Aplauze puternice și îndelungate și repetate strigăte de bravo au răsplătit acești artiști, pe care publicul îi iubește, pentru muzica pe care o împărtășesc cu atâta GENEROZITATE.
NOTE
*Fotografiile au fost realizate din concert de Andrei Gândac și Alex Damian.
[1] Klaus Mäkelä este dirijor șef al Orchestrei Filarmonice din Oslo și director muzical al Orchestrei din Paris. De asemenea, este partener artistic al Orchestrei Regale Concertgebouw, începând cu stagiunea 2022/2023, urmând să fie numit dirijor șef din 2027. S-a născut la Helsinki, Finlanda, în 1996, într-o familie de muzicieni; a studiat violoncelul cu Marko Ylönen, Timo Hanhinen și Hannu Kiiski. Apoi, a studiat dirijatul la Academia Sibelius cu Jorma Panula. În septembrie 2017, Klaus Mäkelä a dirijat pentru prima dată Orchestra Simfonică a Radioului Suedez, fiind ulterior numit acolo, ca cel mai tânăr dirijor. A fost în rezidență la Wiener Konzerthaus și la Hamburg Elbphilharmonie. A dirijat Orchestra Filarmonicii din Paris și la Barbican Centre din Londra. dirijorul a devenit de asemenea, Directorul artistic al Festivalului de Muzică Turku (2018-2022). Klaus Mäkelä are un contract exclusiv de înregistrare cu casa de discuri Decca.
[2] Yuja Wang s-a născut la Beijing, China, la 10 februarie 1987. A studiat pianul la Conservatorul Central din Beijing și apoi la Institutul Curtis din Philadelphia, SUA, cu Gary Graffman. În anul 1998, Yuja Wang a câștigat premiul al treilea la Concursul Internațional Ettlingen, Germania, pentru Tineri Pianiști. În anul 2001 a câștigat premiul al treilea la Concursului Internațional de Muzică Sendai, Japonia. În 2002, a câștigat competiția de concerte de la Aspen Music Festival, Colorado, SUA. În 2003 și-a făcut debutul european cu Tonhalle Orchester Zürich, Elveția. Debutul nord-american a avut loc la Ottawa, Canada, în stagiunea 2005-2006, înlocuindu-l pe Radu Lupu. În martie 2007, Wang a devenit faimoasă, atunci când a înlocuit-o pe Martha Argerich, în concertele care au avut loc în Boston, SUA. În 2008, Wang a avut un turneu în SUA, cu Academia «St. Martin in the Fields», condusă de Sir Neville Marriner. A concertat la Carnegie Hall, în Lucerne Festival Orchestra, dirijată de Claudio Abbado, la Beijing, cu Royal Philarmonic Orchestra, în Spania și la Londra, cu Hong Kong Philharmonic Orchestra. În 2012, Yuja Wang efectuat un turneu cu Israel Philharmonic Orchestra și dirijorul Zubin Mehta, în Israel și SUA. În ianuarie 2009, a semnat un contract de înregistrare cu casa de discuri Deutsche Grammophon. A realizat o interpretare-maraton a concertelor lui Serghei Rahmaninov, la Carnegie Hall, cântând într-o după-amiază toate cele patru concerte și Rapsodia pe o temă de Paganini, acompaniată de Orchestra din Philadelphia, dirijată de Yannick Nézet Séguin. Yuja Wang a fost desemnată Artista Anului de Musical America (2017) și a primit un premiu Opus Klassik (2021).
[3] Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam, Olanda, una dintre cele mai bune din lume, a fost înființată în anul 1888. Doar șapte dirijori au condus-o până în prezent: Willem Kes, Willem Mengelberg, Eduard van Beinum, Bernard Haitink, Riccardo Chailly, Mariss Jansons și Daniele Gatti. În iunie 2022 Klaus Mäkelä s-a alăturat orchestrei, în calitate de partener artistic. (Muzicianul va fi dirijor șef, începând cu anul 2027). Iván Fischer este dirijor invitat de onoare (2021/2022), în timp ce Pierre Audi colaborează cu orchestra, în calitate de partener de creație. Orchestra a lucrat întotdeauna, cu cei mai mari dirijori și soliști. Compozitori precum Richard Strauss, Gustav Mahler și Igor Stravinski au dirijat Orchestra Concertgebouw. Academia Orchestrei Concertgebouw modelează cu succes tinerii muzicieni talentați, ca instrumentiști de orchestră de cel mai înalt calibru. Concertgebouworkest Young descoperă talente ascunse cu vârste cuprinse între paisprezece și șaptesprezece ani, din întreaga Europă.
[4] Pianistul austriac Paul Wittgenstein (1887-1961), care și-a pierdut brațul drept în timpul Primului Război Mondial (a fost împușcat în cot și capturat de ruși în timpul bătăliei din Galiția, iar brațul drept a trebuit să fie amputat). Ulterior, fiind foarte bogat (colecție de tablouri Gustav Klimt), Paul Wittgenstein i-a comandat lui Maurice Ravel un concert doar pentru mâna sa validă (el a mai solicitat, de altfel, lucrări pentru mâna stângă unor compozitori ca: Serghei Prokofiev, Richard Strauss, Erich Korngold și Benjamin Britten). Pianistul Paul Wittgenstein a conceput tehnici noi, inclusiv combinații de pedală și mișcare a mâinii, care i-au permis să cânte acorduri, considerate anterior ca fiind imposibile pentru un pianist cu doar cinci degete. wikipedia.org/wiki/Paul_Wittgenstein
[5] Șase studii pentru mâna stângă de Camille Saint-Saëns, transcrierea lui Johannes Brahms a Chaconnei pentru vioară de Johann Sebastian Bach, transcrierea lui Leopold Godowsky pentru mâna stângă a Studiilor lui Frédéric Chopin, Carl Czerny - Ecole de la main gauche, 24 études pour la main gauche, Fantezia în la bemol major a lui Charles Valentin Alkan și Preludiul și Nocturna pentru mâna stângă de Alexandr Scriabin, precum și pagini izolate compuse de Franz Liszt, Béla Bartók, și Max Reger.
mtosmt.org/leong_korevaar
wikipedia.org/wiki/Piano_Concerto_in_G_major_(Ravel)