Programul este foarte variat, cu lucrări preclasice, clasice și contemporane, aducând, în premieră, printre altele, foarte mulți compozitori români, cu lucrări în primă audiție, precum: George Enescu (împliniri de lucrări), Cornel Țăranu, Dan Dediu ș.a. Remarcăm în mod deosebit interpretarea Simfoniei Turangalila a lui Messiaen (de influență din pădurea tropicală), opere în concert în primă audiție pe scena românească, precum: Britten Billy Budd, Messiaen Sfântul Francisc din Assisi, Ligeti Le grand Macabre ș.a. Paleta dirijorală este excepțională, cu Zubin Mehta, Roberto Abbado, sir Simon Rattle, Vladimir Jurowski, Cristian Măcelaru, Gabriel Bebeșelea, Pierre Bleuse ș.a. Și cea interpretativă este de excepție: frații Capuçon - Renaud și Gautier / vioară și violoncel, Marta Argerich - pian, Cameron Carpantier - orgă, Cynthia Millar - ondes Martenot, Avi Avital - mandolină etc. Participă și mulți tineri soliști, laureați ai Concursului "George Enescu", precum: Andrei Ioniță, Ștefan Cazacu, Benjamin Kruithof, Tassilo Probst, Maria Marica, Alexandra Segal, George Todică ș.a. Repertoriul cameral este reprezentat formidabil de formațiile: Intercontemporain Ensemble, Madrigal, Vocalise Ensemble ș.a., cu soliști de talie mondială, precum Marin Cazacu ș.a. Poate ar mai fi fost loc pentru a fi invitate și alte formații românești ce activează cu succese notabile, de mulți ani în Europa, alături de mari compozitori, precum Contemporan Ensemble ș.a.
Concertul de deschidere a Festivalului Internațional "George Enescu" (Sala Palatului, 27.08.23, ora 19.30) a fost prin excelență romantic, apreciat în mod deosebit de marele public.
Dirijorul Cristian Măcelaru (1980), născut în România (Timișoara), a studiat la Universitatea Rice, USA, unde a obținut diploma de vioară și master în dirijat. A debutat ca violonist concertmaistru la Orchestra Simfonică din Miami, colaborând temporar și cu Orchestra Simfonică din Houston. Ca dirijor, a debutat în stagiunea 2010-2011 la pupitrul Orchestrei Simfonice din Philadelphia, înlocuindu-l pe Pierre Boulez, care nu a putut fi prezent din motive personale. În 2014 a câștigat premiul Concursului de dirijat "Georg Solti". A condus numeroase orchestre și teatre lirice în USA, Canada și Europa. În prezent este dirijor permanent la Orchestre de France, Paris și director artistic al actualului Festival "George Enescu".
Violoncelistul francez Gautier Capuçon (1981) a studiat la Conservatorul Național Superior de Muzică din Paris cu Philippe Müller (2000) și la Viena cu Heinrich Schiff, iar pian complementar cu Christophe Egiziano, plăcându-i să improvizeze la pian, jazz. Cântă pe un violoncel Matteo Goffriller (1701) împrumutat de la un privat și Joseph Contreras (1746) împrumutat de Banca della Svizzera Italiana. A câștigat numeroase premii și a imprimat o serie de CD pentru Warner și E.M.I. Predă violoncelul la Classe d'Excellence de Fondation "Louis Vuitton", Paris. L-am ascultat și văzut cântând pe unul dintre violoncelele sale celebre și muzică ușoară, pe diferite scene... E drept că pe Rostropovich, Fournier, Mainardi, Casals nu i-am auzit cântând muzică ușoară, dar...
Antonin Dvořák (1841-1904) a scris ultimul său concert solo, în Si minor op. 104 B 191 în 1894-1895, când era la al treilea mandat de director la National Conservatory, New York. Lucrarea a fost compusă pentru prietenul său, violoncelistul Hanuš Wihan, dar premiera i-a făcut-o Leo Stern, în 1896, la Queen's Hall London cu Philharmonic Orchestra. Există o partitură originală, cântat arar și una modificată la sugestiile lui Hanuš Wihan, mult cunoscută. Cadenzele au fost scrise la sugestia prietenului său. Compoziția se bazează, ca și Simfonia a IX-a Din lumea nouă pe influențe din muzica locuitorilor pre-columbieni ai Americii, amerindienii. Lucrarea este structurată în trei părți: 1. Allegro (Si minor - Si Major), 2. Adagio, ma non troppo (Sol Major) și 3. Finale. Allegro moderato - Andante - Allegro vivo (Si minor - Si Major, ca în prima parte). Compozitorul a folosit strălucit posibilitățile violoncelului, utilizând până la cele mai acute sonorități, de o dificultate dusă la extrem, pentru epoca respectivă.
Interpretarea violoncelistului Gautier Capuçon se derulează pe o frumoasă tradiție lăsată de Rostropovich. Există în Partea I secvențe tehnice adăugate partiturii de diverși mari interpreți, ca de exemplu o alunecare dificilă spre registrul grav pe bază de duble în sexte, precum a prezentat-o și Capuçon. Ascensiunea în octave, care urmează, dă întotdeauna fiori și bătăi de cap violonceliștilor. S-a observat faptul că, interpretul cântă temele lente mai lent, iar unele accelerando mai repede față de textul muzical originar. Alte mari interpretări dau și diferite alte variate de expresie, sublinieri ale unor vârfuri de note din textul muzical etc., față de cel audiat. Grupul de suflători, în partea a II-a, înainte de Cadenza, a sunat omogen și de mare efect, toată orchestra fiind ca un singur instrument complex. În următoarea scurtă Cadență a acestei părți, solistul dă importanță unor anumite valori pe care le consideră oportune, care sunt un pic mai depărtate față de tradiția interpretărilor consacrate. Și în secțiunea a III-a suflătorii au fost la mare înălțime, alături de întreaga orchestră sub bagheta măiastră a lui Cristian Măcelaru. Duetul cu Violina I solistă, din finalul concertului, a fost excepțional. Toate dificultățile au fost trecute cu brio, violoncelistul dovedind o înaltă virtuozitate și muzicalitate. Calitatea instrumentului său a avut un foarte important rol în exprimarea acestei muzici divine. Dirijorul Cristian Măcelaru a urmărit cu multă atenție și acuratețe interpretarea concertului, subliniind magistrala orchestrație a compozitorului, în care, în nici un moment, instrumentul nu este acoperit de orchestră. La bis, Gautier Capuçon, alături de Orchestra Simfonică "George Enescu", sub bagheta lui Cristian Măcelaru a interpretat Antonin Dvořák, Song to the Moon, arie din opera Rusalka.
Înainte de începerea părții a II-a, dirijorul Cristian Măcelaru a dedicat lucrarea lui George Enescu, Rapsodia română a II-a... celor din tragedia de la Crevedia, pentru o mângâiere sufletească...
Rapsodia română a II-a, în Re Major, ca și I, în La Major, sunt numerotate la op. 11 nr. 1 - 2. Au fost compuse în perioada de tinerețe a lui George Enescu (1881-1955), la sugestia profesorului său de la Conservatorul din Paris, Gabriel Fauré. Prima audiție a avut loc la Ateneul Român, București, în 1903, într-un concert dirijat de către compozitor și Eduard Wachmann. Rapsodia, în general, este un gen muzical atractiv, abordat de mulți compozitori romantici, precum Brahms, Liszt, Lalo ș.a. Lucrarea este concepută sub formă de miniaturi simfonice, bazate preponderent pe folclorul orășenesc românesc. Este un grupaj de melodii, cu secvențe dezvoltatoare. Compoziția, prin dinamismul, frumusețea exotică a melodiilor și orchestrația plină de strălucire, s-a bucurat încă de la început de un succes enorm, intrând în repertoriul aproape al tuturor orchestrelor din lume. Orchestra Filarmonicii "George Enescu" a interpretat Rapsodia română eclatant, cu multă savoare și strălucire, sub bagheta de aur a dirijorului Cristian Măcelaru.
Compoziția lui Richard Strauss (1864-1949), Suita Cavalerul Rozelor op. 59 este un extract din opera cu același nume, compusă pe libretul lui Hugo von Hofmannsthal. Lucrarea, compusă în 1910, a fost interpretată la Dresda, sub bagheta dirijorului Ernst von Schuch, în 1911. Acțiunea operei se desfășoară la Viena, în jurul anilor 1740, cu o poveste de dragoste și multe "fire încâlcite"... Extractul din opera cu același nume cuprinde părți întregi din lucrare, prezentate simfonic. Muzica este suavă, delicată dar și comică și triumfătoare, cu sonorități în combinații impresionante, înveșmântate de unul dintre cei mai mari orchestratori ai lumii. Richard Strauss a fost, poate, ultimul mare romantic al muzicii, deși a folosit mult din cuceririle sonore moderne.
Orchestra Filarmonicii "George Enescu", sub bagheta fermecătoare a dirijorului Cristian Măcelaru a prezentat un concert de mare anvergură, cu o priză uriașă la public.
