La poemul simfonic enescian, soliști au fost tenorul Cosmin Ifrim și soprana Lavinia Mamot, cu participarea Corului Filarmonicii George Enescu, pregătit de dirijorul Iosif Ion Prunner.
Concertul a debutat cu prima simfonie beethoveniană, cea în tonalitatea do major, în a cărui muzică mai dăinuie seninătatea artei lui Wolfgang Amadeus Mozart și Joseph Haydn. O inovație adusă de Titanul de la Bonn în această lucrare constă în faptul că simfonia pornește pe relații armonice care, în loc să afirme, cuceresc treptat tonica do. Iar tema principală a primei părți, Allegro con brio (precedată de o introducere lentă), este cântată de un grup format din instrumente cu coarde și suflători (nu doar de un anume unic compartiment al ansamblului).
Sonoritatea Orchestrei Filarmonice Cehe era foarte omogenă. Totul suna contopit și datorită amplasamentului de pe scena Ateneului - contrabasurile așezate în stânga, violoncelele în centru, iar harpa și viorile secunde în dreapta. Am simțit și benefica osmoză între dirijor și ansamblu, o comunicare excelentă a intențiilor interpretative și un elan dominat de noblețe.
Meditam la faptul că avem nevoie de această muzică a clasicilor vienezi și în cazul acesta de cea a lui Beethoven, acum, în contemporaneitatea zbuciumată. Perceperea acelui travaliu motivic (motiv, repetarea sau secvențarea motivului și apoi dezvoltarea motivului), previzibil, logic și apropiat de embriogeneză, conferă o stare de echilibru, o zonă în care entropia este eliminată. Și atunci panica dispare și, aflat în sala Ateneului, te simți pe o insulă a frumosului.
Ceea ce am apreciat la această interpretare a Simfoniei nr. 1 în do major de Ludwig van Beethoven a fost modul plin de vivacitate al fluxului sonor, dat de utilizarea multitudinii de sforzando-uri indicate în partitură. Menuetul, partea a treia, Allegro molto e vivace, avea o pulsație ritmică care se îndepărta de legănarea vechiului dans de Curte, apropiindu-se de caracterul unui Scherzo.
Dirijorul austriac Manfred Honeck, în prezent directorul muzical al Orchestrei Simfonice din Pittsburgh (Pennsylvania, Statele Unite ale Americi), conducea minunata orchestră cehă cu gesturi minime, dar cu o mare forță de transmitere a sensurilor muzicii. Admiram spontaneitatea muzicianului, cea care face ca arta temporală - muzica - să se deosebească profund de artele statice. Momente unice de frumos sonor.
A urmat Fantezia Rusalka, op. 114 de Antonin Dvořák, în orchestrația lui Tomàš Ille. "Manfred Honeck a cunoscut opera Rusalka de Dvořák încă de când activa ca membru al Orchestrei Operei de stat din Viena. A fost atras imediat de ideile și temele existente în această operă și încă de atunci - s-a gândit să realizeze o lucrare orchestrală care să aibă la bază opera"[1]. De abia în anul 1993, Metropolitan Opera din New-York a montat din nou opera Rusalka.
Șocant începutul cu sonorități de fanfară, însă temele cantabile ale corzilor au îndulcit apoi atmosfera. Arpegierile dulci în solo-urile de harpă, onomatopei în stil oiseaux la corni, flaute cântând la interval de terță - toate se succedau armonios, Iar concertmaistrul a cântat celebrul Cântec al lunii.
În încheierea concertului Orchestrei Filarmonice Cehe, dirijată de Manfred Honeck, publicul de la sala Ateneului Român a ascultat Vox Maris (Glasul mării) pentru solist, cor și orchestră, op. 31 de George Enescu, soliști tenorul Cosmin Ifrim și soprana Lavinia Mamot, cu participarea Corului Filarmonicii George Enescu. O partitură enesciană complexă, alcătuită pe principiul variației continue, cu o scriitură polifonică, utilizând structuri melodice și armonice de factură modală arhaică. Poemul urmărește idealuri umaniste - bine, fericire și frumusețe - precum și relația om-destin-natură.
Tenorul Cosmin Ifrim - în spiritul ideii de sacrificiu uman pentru binele și fericirea semenilor - a cântat (din culise) foarte inspirat, pe versurile: - Eu sunt matelot și mor, brăzdând oceanul, iar nu jelind, ci înfruntând oceanul.
Acompaniamentul vibrafonului susținea atmosfera. Se auzeau apoi motive cromatice și salturi intervalice frânte, în zigzag. Pedalele suflătorilor și șoaptele corzilor cu surdină pregăteau intrarea corului pe vocala a. Elemente naturaliste erau prezente prin șuierul mașinii de vânt. Un țipăt cu timbru de soprană, străpungea spațiul.
Apoi, un solo-ul de vioară suna emoționant, trist.
Publicul a aplaudat cu bucurie interpreții. A fost o după-amiază muzicală splendidă, oferită de muzicieni de mare valoare artistică, încă un moment de vârf al Festivalului Internațional George Enescu, ediția a XXVI-a.
NOTE
*Fotografiile din concert au fost realizate de Alex Damian
[1] Comandașu, Cristina: articol
romania-muzical.ro/voteaza-2016/manfred-honeck-i-orchestra-simfonica-din-pittsburgh