Programul s-a deschis cu suita simfonică Voix de la nature (Vocea naturii) de George Enescu, scrisă în anul 1935. Lucrarea postumă neterminată poartă subtitlul explicativ Nuages d'automne sur les forêts (Nori de toamnă peste păduri). Compozitorul englez Michael Tilson Thomas a găsit o modalitate de a completa această lucrare, astfel încât ea să nu se oprească brusc. Se crede că Suita ar fi fost concepută ca parte a unui ciclu de poeme simfonice, urmărind cursul naturii. Chiar existența titlului Soleil dans les plaines (Soare în câmpie), printre alte schițe neterminate, confirmă acest lucru. Este o muzică expansivă, evocatoare în toată varietatea ei de texturi orchestrale.
"Melancolia din Nuages d'automne sur les forêts este însă foarte diferită de sentimentul de inutilitate din Vox Maris. Totuși ambele lucrări poartă ideea imaginii poveștilor, indiferent dacă acestea sunt subînțelese sau explicite." [2]
Ascultam la Sala Palatului, cu Orchestra Simfonică din Londra, dirijată de Sir Simon Rattle, Nuages d'automne sur les forêts, ceva "ca o minune suspendată în moarte" (Eugen Ciurtin).
Un solo de violoncel pleca din registrul grav al instrumentului, cu bucle și reveniri intonaționale. Încet-încet, corzile porneau tăvălugul sonor ursuz, iar instrumentele de suflat se ițeau în registrul acut. O muzică cântată cu mare fluență, cu armonii romantice, orchestrație densă și tensiuni ce se acumulau spre o zonă culminantă, în care alămurile se impuneau. Se simțeau straturi suprapuse de motive încântătoare.
După rearanjarea scenei, așteptam cu sufletul la gură interpretarea Simfoniei Turangalîla de Olivier Messieaen. O ascultasem prima oară într-o înregistrare la Discoteca Conservatorului bucureștean, ca lucrare pe o listă recomandată la cursul de Istoria muzicii universale. M-a fascinat și nu-mi venea a crede că cineva ar putea compune o "muzică supraomenească, debordantă, orbitoare, nelimitată" (cum a descris-o însuși compozitorul ei).
Scrisă între anii 1946 și 1948, pentru Boston Symphony Orchestra, la comanda dirijorului american Serge Koussevitzky, în memoria soției lui Messiaen, unica simfonie a compozitorului, a avut premiera la 2 decembrie 1949, la Boston, sub bagheta lui Leonard Bernstein. Simfonia Turangalîla formează opera centrală a trilogiei care are ca temă dragostea romantică și moartea (precum în Tristan și Isolda), celelalte piese fiind Harawi și Cinq Rechants. Este o reprezentare a contrastului dintre iubirea carnală, pasională și dragostea idealistă, tandră, centrată pe explozia romantică.
Titlul simfoniei vine din limba sanscrită. Turangalîla ar însemna cântec de dragoste, imn al bucuriei, timp, mișcare, ritm, viață și moarte. Imensa simfonie, care de fapt este o suită programatică, conține zece părți: 1. Introducere. Modéré, un peu vif; 2. Chant d'amour (Cântec de dragoste) Modéré, lourd; 3. Turangalîla 1, presque lent, rêveur; 4. Chant d'amour 2, bien modéré; 5. Joie du sang des étoiles (Bucuria sângelui stelelor), Vif, passionné avec joie; 6. Jardin du sommeil d'amour (Grădina somnului iubirii), Très modéré, très tendre; 7. Turangalîla 2, Un peu vif, bien modéré; 8. Développement d'amour (Dezvoltarea iubirii), Bien modéré; 9. Turangalîla 3. Bien modéré;10. Final. Modéré, presque vif, avec une grande joie. Toate părțile sunt construite liber, conform unei logici a compozitorului, din formanți și structuri asimetrice.
Sentimentul iubirii împrumutat din viziunea filozofiei indiene, menționat în patru din cele zece părți, răzbate pe parcursul partiturii, și din notațiile de expresie precum: passionée, tandre, avec joie, comme un chant d'oiseaux, charnel et terriblle.
O serie de teme se succedau: tema statuii (evocând brutalitatea terifiantă a monumentelor mexicane-intonată de tromboane), tema florilor. Mai apoi, în partea Turangalîla se percepeau trei idei: o temă prezentată de clarinetul solo, alta a instrumentelor de alamă grave și alta sinuoasă, a instrumentelor de suflat. Tema iubirii apărea în secțiunea Grădina somnului iubirii, cântată de instrumentele cu coarde și undele Martenot.
Messiaen a înnoit organologia vremii cu cele mai noi descoperiri, pe care le-a utilizat în combinații sonore complexe.
Instrumentația simfoniei: piccolo, 2 flaute, 2 oboaie, corn englez, 2 clarinete, clarinet bas, 3 fagoturi, 4 corni, 3 trompete, cornet, trompetă piccolo, 3 tromboane, tubă, celesta, instrumente cu coarde, 2 harpe. Ansamblul pentru Turangalîla are de asemenea, un pian (cu momente dificile de factură cadențială), percuție lărgită (vibrafon, glockenspiel, timpane, tobă mare, clopoței, cinele chinezești, cinele, maracas, tobă mică, tobă portabilă, tamburină, tam-tam, temple blocks, trianglu, wood block) și undele Martenot (cu acele glissando-uri inegalabile).
Sonoritatea harpelor se integra în spațiul neguros al muzicii lui Olivier Messiaen cu timbrul și jocul lor arpegiat.
Impresionantă interpretarea dată acestei lucrări simfonice, unice în creația secolului al XX-lea. Ascultam desfășurându-se când un filigran sonor în intensități scăzute, când teribile și violente conglomerate de sunete, ca niște bombe vulcanice (în Turangalîla 2 percuția are efect terorizant).
Asociam această muzică cu apa grea (D2O), care se găsește în zonele abisale ale oceanelor, unde intră în alcătuirea mediului intern al vietăților din adâncuri, având rol de reglare al metabolismului acestora, în condiții de presiune foarte mare și temperaturi scăzute. Cultura mea muzicală era supusă și ea acum, unei presiuni sonoro-statice uriașe.
În Finalul simfoniei, se făcea apel la o fanfară cu alămuri. Coda readucea tema iubirii, cântată de întreg aparatul orchestral, în arhifortissimo.
Doar câteva impresii, fiindcă o astfel de muzică lasă urme sufletești adânci, datorită unui conținut convulsiv, extatic, cataclismic, terifiant și ireal.
Publicul a aplaudat cu frenezie pe fantasticii artiștii ai London Symphony Orchestra, dirijorul Sir Simon Rattle ridicând în picioare pe rând soliștii din orchestră, mulțumind aportului extrem de valoros al pianistului Peter Donohoe și al doamnei Cynthia Millar - ondes Martenot.
Un concert rarisim!
NOTE
*fotografiile din concert au fost realizate de Alex Damian
[1] Sir Simon Rattle a fost directorul muzical al primelor două cele mai bune orchestre simfonice din lume (Berliner Philharmoniker și London Symphony Orchestra).
[2] Maureen Bujaz: Glasul Naturii: Poemele Tonale ale lui Enescu, articol apărut la 24 iulie 2021, în Interlude - interlude.hk/the-voice-of-nature-enescus-tone-poems/
* Virgil Thomson on the music of Olivier Messiaen - laphil.com/musicdb/turangalila-symphonie