Prima săptămână a Festivalului George Enescu 2023 se poate spune că am ratat-o, în sensul că, din motive personale, nu am putut fi prezent la niciunul dintre concertele ce au avut loc în această perioadă a festivalului.
Nu am putut fi prezent nici la conferința de presă și nici la Concertul de deschidere al Festivalului George Enescu 2023, ediția a XXVI-a, dar măcar le-am putut urmări pe ambele online, respectiv la televizor.
E complicat, pentru mine cel puțin, să scriu despre marii compozitori sau despre marii interpreți în mâna cărora orice instrument ne duce la întâlnirea cu sublimul. La fel de îndrăzneț-arogant mi se pare să scriu despre Festivalul George Enescu. Și dacă ești absent din sală e cu atât mai greu, pare chiar imposibil. Am fost sfătuit să scriu despre ceea ce știu - despre străzi, despre case, despre scenografie de teatru - și să nu mă ating de această lume a muzicii. Dar, am făcut o promisiune și voi încerca să-mi țin promisiunea făcută.
Ca să începem cu o problemă mundană, îmi amintesc din edițiile trecute că problema finanțării acestui festival a existat de la bun început, dar desigur că pe măsură ce au trecut anii a fost din ce în ce mai greu. Totuși au existat și vor exista și de acum încolo oameni cu voința de a da viață acestui festival care, în primul rând, este un Festival ce ne îmbogățește viața personală, dar și care pentru România are o importanță deosebită ca răsunet internațional. Am ascultat conferința de presă cu mare interes așteptând să aflu căile noi pe care va păși Festivalul. Doamna Cristina Uruc, Manager Intermediar ARTEXIM a descris succint cele "trei direcții de program": "Programul principal este cel care se desfășoară în București în circuitul sălilor de concert Sala Mare a Palatului, Sala Ateneului Român, Sala Auditorium a Muzeului Național, Sala de concerte Radio, Sala Teatrului Odeon; a doua direcție se desfășoară în țară, cu programe din programul principal "exportate" în orașele Timișoara, Iași, Cluj, Bacău, Sibiu, un concert la Lugoj; și a treia direcție, cea a evenimentelor conexe."
Când am auzit enumerarea sălilor din București în care vor loc concertele mi-am amintit că de-a lungul anilor acustica celei mai mari săli de spectacole din București a fost criticată și că suferim în continuare de lipsa unei săli de concerte. S-au scris scrisori nenumărate (o scrisoare din 2011 semnată de Zubin Mehta, Daniel Barenboim și Valery Gergiev spunea: "E trist că un astfel de eveniment și o audiență atât de doritoare de cultură duc lipsa unei săli de concerte potrivite. Este nevoie ca urgent să se găsească o soluție pentru ca această sală de concerte să fie demnă de un asemenea eveniment"[i], apoi Ioan Holender a scris una în 2013 în care afirma: "Sala Palatului este o sală acustic proastă, estetic mizerabilă" și tot așa, cam la fiecare ediție), s-au promis lucruri, dar și astăzi tot Sala Palatului duce greul.
Un moment deosebit al conferinței de presă, prin greutatea sa emoțională, a fost cel al acordării, bine meritate, a unor distincții celui ce timp de treizeci de ani a fost la cârma acestei corăbii mari și complicate care este Festivalul Internațional George Enescu: Mihai Constantinescu. În încheierea scurtei sale alocuțiuni de mulțumire Domnul Mihai Constantinescu a spus aceste cuvinte cu mult miez și căldură:..."Îmi pare bine că echipa nouă s-a mobilizat bine să continue această tradiție și sunt sigur că ceea ce va face în continuare va duce Festivalul la o cunoaștere și mai mare a muzicii lui George Enescu, la o cunoaștere și mai mare a României, și sunt sigur că toți cei care vor munci pentru Festival așa cum am muncit noi în ultimii treizeci de ani, din iubire; așa cum a fost și ultimul motto pe care l-am avut în două mii douăzeci și unu. Vă mulțumesc încă o dată!"
Nu știu dacă ar fi fost ușor de făcut față căldurii din timpul acestei conferințe de presă, dar era o bună ocazie, pe care am ratat-o, de a fi în preajma a doi mari artiști: Cristian Măcelaru și Gautier Capuçon. Sper să se întâmple data viitoare.
În aceiași seară, 27 august 2023, am avut însă prilejul să-i văd și aud pe cei doi, împreună, în Concertul de deschidere al Festivalului George Enescu și nu o să fac referire decât la Concertul în si minor pentru violoncel și orchestră op. 104 de Dvorak, care mi s-a părut ca o împlinire pentru cei doi prin sentimentul de căldură ce a ajuns în sufletele noastre. Mai ascultasem înregistrări cu Gautier Capuçon; dar emoția cu care a cântat am luat-o, chiar așa, de la distanță, ca pe un cadou, foarte special.
După părerea mea, Rapsodia română nr 2 a lui Enescu, probabil că trebuia să fie în program prima, înainte de orice, dar probabil că au existat rațiuni tehnice a așezării ei ca a doua piesă din program.
Am găsit acest citat dintr-o scrisoare adresată de Dvorak editorului său: "I must insist that my work be published just as I have written it. I give you my work only if you promise me that no one-not even my esteemed friend Wihan-shall make any alteration in it without my knowledge and permission, also that there be no cadenza such as Wihan has made in the last movement. In short, it has to remain the way I have felt it and thought it out... The finale ends gradually in a diminuendo, like a slow exhalation-with reminiscences from the first and second movements-the solo fades away to pp, then there is a crescendo, and the last measures are taken up by the orchestra, ending stormily. That is my idea and I cannot abandon it."[ii]
Există o singurătate și un fel de egoism al creatorului, același care dă oamenilor tot ce are în suflet și inimă; care-și așază creația la dispoziția noastră.
Știu ca în această primă săptămână am pierdut multe întâlniri live, artiști ca Zubin Mehta (l-am urmărit la multe ediții ale festivalului cu bucurie) și Orchestra și Corul Maggio Musicale Fiorentino cu opera în concert Otello de Verdi, Katia și Marielle Labèque cu orchestra Filarmonică Cehă - Concertul pentru două piane și orchestră de Franz Diessner, o adevărată "broderie muzicală de lux", Carolin și Jorg Widmann și orchestra din Koln, un concert cu mare încărcătură spirituală: Simfonia nr.9 a lui Mahler într-o interpretare rară: Orchestra Simfonica din Londra sub bagheta lei Sir Simon Rattle, Christian Badea și Orchestra Teatrului Capitole din Toulouse, și lista e mult mai lungă. Artiști pe care nu cred că-i voi mai putea întâlni, dar mă bucur că au adus bucurie și prestigiu acestei ediții a Festivalului George Enescu 2023.
(Început de septembrie 2023)
Nu am putut fi prezent nici la conferința de presă și nici la Concertul de deschidere al Festivalului George Enescu 2023, ediția a XXVI-a, dar măcar le-am putut urmări pe ambele online, respectiv la televizor.
E complicat, pentru mine cel puțin, să scriu despre marii compozitori sau despre marii interpreți în mâna cărora orice instrument ne duce la întâlnirea cu sublimul. La fel de îndrăzneț-arogant mi se pare să scriu despre Festivalul George Enescu. Și dacă ești absent din sală e cu atât mai greu, pare chiar imposibil. Am fost sfătuit să scriu despre ceea ce știu - despre străzi, despre case, despre scenografie de teatru - și să nu mă ating de această lume a muzicii. Dar, am făcut o promisiune și voi încerca să-mi țin promisiunea făcută.
Ca să începem cu o problemă mundană, îmi amintesc din edițiile trecute că problema finanțării acestui festival a existat de la bun început, dar desigur că pe măsură ce au trecut anii a fost din ce în ce mai greu. Totuși au existat și vor exista și de acum încolo oameni cu voința de a da viață acestui festival care, în primul rând, este un Festival ce ne îmbogățește viața personală, dar și care pentru România are o importanță deosebită ca răsunet internațional. Am ascultat conferința de presă cu mare interes așteptând să aflu căile noi pe care va păși Festivalul. Doamna Cristina Uruc, Manager Intermediar ARTEXIM a descris succint cele "trei direcții de program": "Programul principal este cel care se desfășoară în București în circuitul sălilor de concert Sala Mare a Palatului, Sala Ateneului Român, Sala Auditorium a Muzeului Național, Sala de concerte Radio, Sala Teatrului Odeon; a doua direcție se desfășoară în țară, cu programe din programul principal "exportate" în orașele Timișoara, Iași, Cluj, Bacău, Sibiu, un concert la Lugoj; și a treia direcție, cea a evenimentelor conexe."
Când am auzit enumerarea sălilor din București în care vor loc concertele mi-am amintit că de-a lungul anilor acustica celei mai mari săli de spectacole din București a fost criticată și că suferim în continuare de lipsa unei săli de concerte. S-au scris scrisori nenumărate (o scrisoare din 2011 semnată de Zubin Mehta, Daniel Barenboim și Valery Gergiev spunea: "E trist că un astfel de eveniment și o audiență atât de doritoare de cultură duc lipsa unei săli de concerte potrivite. Este nevoie ca urgent să se găsească o soluție pentru ca această sală de concerte să fie demnă de un asemenea eveniment"[i], apoi Ioan Holender a scris una în 2013 în care afirma: "Sala Palatului este o sală acustic proastă, estetic mizerabilă" și tot așa, cam la fiecare ediție), s-au promis lucruri, dar și astăzi tot Sala Palatului duce greul.
Un moment deosebit al conferinței de presă, prin greutatea sa emoțională, a fost cel al acordării, bine meritate, a unor distincții celui ce timp de treizeci de ani a fost la cârma acestei corăbii mari și complicate care este Festivalul Internațional George Enescu: Mihai Constantinescu. În încheierea scurtei sale alocuțiuni de mulțumire Domnul Mihai Constantinescu a spus aceste cuvinte cu mult miez și căldură:..."Îmi pare bine că echipa nouă s-a mobilizat bine să continue această tradiție și sunt sigur că ceea ce va face în continuare va duce Festivalul la o cunoaștere și mai mare a muzicii lui George Enescu, la o cunoaștere și mai mare a României, și sunt sigur că toți cei care vor munci pentru Festival așa cum am muncit noi în ultimii treizeci de ani, din iubire; așa cum a fost și ultimul motto pe care l-am avut în două mii douăzeci și unu. Vă mulțumesc încă o dată!"
Nu știu dacă ar fi fost ușor de făcut față căldurii din timpul acestei conferințe de presă, dar era o bună ocazie, pe care am ratat-o, de a fi în preajma a doi mari artiști: Cristian Măcelaru și Gautier Capuçon. Sper să se întâmple data viitoare.
În aceiași seară, 27 august 2023, am avut însă prilejul să-i văd și aud pe cei doi, împreună, în Concertul de deschidere al Festivalului George Enescu și nu o să fac referire decât la Concertul în si minor pentru violoncel și orchestră op. 104 de Dvorak, care mi s-a părut ca o împlinire pentru cei doi prin sentimentul de căldură ce a ajuns în sufletele noastre. Mai ascultasem înregistrări cu Gautier Capuçon; dar emoția cu care a cântat am luat-o, chiar așa, de la distanță, ca pe un cadou, foarte special.
După părerea mea, Rapsodia română nr 2 a lui Enescu, probabil că trebuia să fie în program prima, înainte de orice, dar probabil că au existat rațiuni tehnice a așezării ei ca a doua piesă din program.
Am găsit acest citat dintr-o scrisoare adresată de Dvorak editorului său: "I must insist that my work be published just as I have written it. I give you my work only if you promise me that no one-not even my esteemed friend Wihan-shall make any alteration in it without my knowledge and permission, also that there be no cadenza such as Wihan has made in the last movement. In short, it has to remain the way I have felt it and thought it out... The finale ends gradually in a diminuendo, like a slow exhalation-with reminiscences from the first and second movements-the solo fades away to pp, then there is a crescendo, and the last measures are taken up by the orchestra, ending stormily. That is my idea and I cannot abandon it."[ii]
Există o singurătate și un fel de egoism al creatorului, același care dă oamenilor tot ce are în suflet și inimă; care-și așază creația la dispoziția noastră.
Știu ca în această primă săptămână am pierdut multe întâlniri live, artiști ca Zubin Mehta (l-am urmărit la multe ediții ale festivalului cu bucurie) și Orchestra și Corul Maggio Musicale Fiorentino cu opera în concert Otello de Verdi, Katia și Marielle Labèque cu orchestra Filarmonică Cehă - Concertul pentru două piane și orchestră de Franz Diessner, o adevărată "broderie muzicală de lux", Carolin și Jorg Widmann și orchestra din Koln, un concert cu mare încărcătură spirituală: Simfonia nr.9 a lui Mahler într-o interpretare rară: Orchestra Simfonica din Londra sub bagheta lei Sir Simon Rattle, Christian Badea și Orchestra Teatrului Capitole din Toulouse, și lista e mult mai lungă. Artiști pe care nu cred că-i voi mai putea întâlni, dar mă bucur că au adus bucurie și prestigiu acestei ediții a Festivalului George Enescu 2023.
(Început de septembrie 2023)