Al doilea concert al ansamblului Cameristi della Scala condus de dirijorul Wilson Hermanto, din 4 septembrie 2023, a cuprins o tetradă de compozitori ai perioadei romantice, de la romanticul timpuriu Felix Mendelssohn, la cel târziu - Ceaikovski, de la Richard Strauss, romanticul târziu și modernul timpuriu, la ceea ce Dan Dediu redefinea din romantism întârziat în romantismul critic francez-wagnerian al lui George Enescu.
Ștefan Aprodu la vioară și George Todică la pian au interpretat scurta lucrare a lui Enescu, Aria și Scherzino pentru vioară și orchestră, în aranjamentul lui Sherban Lupu. O vioară caldă, melodică, într-o declarație înflăcărată, cu cuvinte aproape articulate, spațiate în bătăile inimii. Sunetele curg firesc, afectuos, în Aria visătoare ca o lacrimă de fericire în cădere fluidă. Scherzino e un joc de duminică în piața cu fântână și troiță, îngânat de bătrânii opriți în umbra copacilor - pianul ce secondează dansul învârtit al viorii, cu glas de băieți mândri, în vigoarea tinereții. Conducătorul horei bate ritmul, impresionează grupul, se uită insistent la fata frumoasă, care-i răspunde în excursii lungi de arcuș, încheiate cu note scurte, vesele, de zâmbet complice, agățat de-o ocheadă.
Cei doi tineri laureați ai Concursului Internațional George Enescu 2022 au ales pentru bis o bucată muzicală inspirată din folclor, foarte cunoscuta Horă a mărțișorului de Grigoraș Dinicu, prilej de a le admira exuberanța vârstei și micile variații în notă personală: execuția mai apăsată pe căluș la notele joase în dialog cu sunetele medii, cu o impresie de dublare a instrumentului, de acompaniament, și finalul brusc, energic, în icnet ascuțit, în aplauzele la fel de intense.
Elev al lui Mstislav Rostropovich și câștigător al Concursul Internațional Ceaikovski pentru Tineri Muzicieni la doar 15 ani, violoncelistul Daniel Müller-Schott a început expoziv, liric, Romanța în Fa major pentru violoncel și orchestră TrV 118 a lui Richard Strauss, bucată muzicală de tinerețe a compozitorului bavarez. Cu viori asertive și corn evocator, violoncelul e entuziast, neobosit, vorbește de constanță, face promisiuni, e la fel de tânăr în sunet ca mânuitorul lui cu mână sigură, concentrată. Solo-ul cu fraze lungi, de sentimente statornice, e acompaniat de alămuri, întărit de corzi. Nu e aproape nimic din spectaculosul poem simfonic Also sprach Zarathustra, e doar lirismul vocii întâi, a violoncelului, dublat și accentuat de ansamblul orchestrei, încheiat pe o notă medie, fină, susținută.
Violoncelul începe rotund, elegant, cu curtoazie, dansul de societate al lui Ceaikovski din Variațiunile pe o temă rococo pentru violoncel și orchestră op. 33. Daniel Müller-Schott, co-director artistic al festivalului de muzică nouă Vevey Spring Classic, cântă pe un violoncel roșu-brun, Saphir, cunoscut acum ca "Ex-Shapiro", construit în 1727 la Veneția de Matteo Goffriller și care a aparținut timp de 60 de ani violoncelistului și profesorului de la Conservatorul Juilliard, Harvey Shapiro, instrument evaluat în prezent la aproape 3 milioane de dolari. Variațiunile lui Ceaikovski în versiunea interpretată în concertul din 4 septembrie 2023 și, se pare, preferată de majoritatea violonceliștilor, a fost extensiv prelucrată de violoncelistul și colegul lui de la Conservatorul din Moscova, Wilhelm Fitzenhagen, căruia i-au fost dedicate, în ciuda nemulțumirii resimțite atât de compozitor, cât și de editorul și prietenul lui, Pyotr Jurgenson: "Cerule! Ceaikovski revu et corrigé par Fitzenhagen!!!". Și totuși, e o capodoperă care scoate bine în evidență talentul și măiestria interpreților ei. Suflul puternic, nazal, de efort excursiv al lui Daniel Müller-Schott punctează fragmentele de forță și pe cele de mare interiorizare, și dublează pentru public ecoul vibrației arcușului. Concertul e o expoziție de emoții mature pe care le inseră succesiv exercițiile de virtuozitate oferite și solicitate solistului. Violoncelul construiește narațiunea cu paragrafe lungi, viguroase, cu segmente lente, fine, onirice, secondate de solo-uri de flaut și preluate fără reținere de restul orchestrei. Aplauzele susținute îl readuc pe Müller-Schott cu prelucrarea lui Pablo Casals a unui colind catalan: El cant dels ocells / Cântecul păsărilor.
Ultima parte a serii a aparținut în totalitate admirabilei orchestre Cameristi della Scala, desfășurată atât sub bagheta lui Wilson Hermanto, cât și sub privirea coezivă a primei violoniste, Enkeleida Sheshaj. "Ne-am dus astăzi în amurg la palatul în care a trăit și a iubit regina Maria; se vede acolo o cămăruță cu o scară răsucită care duce la o ușă; pe aici au venit și l-au găsit pe Rizzio, în acea cămăruță, l-au scos afară, iar la trei camere mai departe este un colț întunecat, unde l-au ucis. Capela din apropiere e acum fără acoperiș; iarba și iedera cresc acolo, iar la acel altar distrus Maria a fost încoronată Regina Scoției. Totul în jur este în ruină și distrus, iar cerul senin le luminează. Cred că am găsit astăzi în acea veche capelă începutul Simfoniei mele scoțiene.", scria într-o scrisoare din 1829 Felix Mendelssohn, în timpul călătoriei lui de trei săptămâni prin Scoția, după ce vizitase Palatul Holyrood din Edinburgh și ruinele capelei. Totuși, simfonia a fost încheiată abia în 1842, iar la premiera de la Leipzig nu a făcut nicio referire la vreo origine sau influență scoțiană. Și totuși prima mișcare, Andante con moto - Allegro un poco agitato, cu sau fără influența titlului, duce gândul către o evocare a câmpurilor prelungi de deasupra stâncilor, a ierbii înalte, vălurite de vânturile dure, a mării mereu zbuciumate, a farului izbit de valuri, a sângelui transformat în spumă roșie pe nisipul răscolit de multele secole războinice, fratricide, crude. Îngrijorarea corzilor și a alămurilor e punctată de tobele mari, o lungă zbatere secționată de suflători și stinsă scurt, într-o concluzie nepregătită. A doua mișcare, Vivace non troppo, e condusă de clarinet într-o etapă de bucurie și pace, de respiro alert și plăcut, cu aer triumfal. Adagio-ul în La major e maiestuos, solemn, un imn pentru perenitatea spiritului domnitor. Gesturile viorilor sunt ample, sunetul umple spațiul auditiv într-o revenire acasă, Wilson Hermanto pare că indică larg țărmurile de acostare, ca să treacă rapid la ultima mișcare, Allegro vivacissimo - Allegro maestoso assai, entuziastă, o cutreierare ludică de reliefuri variate, cu scurte opriri nostalgice, un dans cu mișcări repezi de picioare, urmat de fastul viorilor, alteori de conversația cu instrumentele de suflat sfârșită în aserțiunea corzilor. Oboiul și fagotul sunt nostalgice, istoria Scoției pare un roller-coaster cu repezi suișuri și abrupte căderi. În final, senzația orchestrală e completă, cu revenirea la gama majoră, cu sunet plin, invadant, din nou maiestuos, reverențios, laudativ și concluziv.
La închiderea concertului, Wilson Hermanto a făcut o declarație de dragoste pentru muzică, pentru prietenie și bună vecinătate - "muzica e foarte importantă pentru umanitate", și, în numele ansamblului, și-a luat rămas bun de la publicul festivalului: "God bless Romania!".
