Lumea nouă pare să aibă de toate, însă îi lipsește cel mai important element: folclorul. Prin această butadă se pare că a sintetizat, la puțină vreme după ce a ajuns la New York, ceea ce el a considerat că poate sta la baza constituirii unei identități muzicale și culturale americane. De fapt, nu folclorul lipsea - acesta nu poate lipsi acolo unde există o comunitate, lipseau căutarea lui asiduă, descoperirea, valorificarea și conservarea adecvată de către instituții muzeale sau muzicale îndrituite să o facă.
Muzica tradițională a afro-americanilor (strămoși al celor ce formaseră, secole la rând, baza comerțului triangular atât de ponegrit, dar în absența căruia ar fi întârziat enorm schimburile comerciale, dar, mai ales culturale, dintre Africa, Americi și Europa) și muzica americanilor (indienilor, cum li s-a spus inițial) nativi, i-au devenit cunoscute lui Dvořák. Integrarea lor în noua muzică americană era, de acum, doar o chestiune de timp. Și s-a produs.
Băștinașii trăiau din timpuri imemoriale în spațiul care a devenit în anul 1906, Parcul Național Mesa Verde, statul Colorado, cea mai mare așezare rupestră din America de Nord. Iar latino-americanii veniți din sud, fondaseră deja Santa Fe (La Villa Real de Santa Fe de San Francisco de Asis) , respectiv Taos (în munții Sangre de Cristo), oaze culturale și acestea, în devenirea societății americane moderne, din cenușa vie a culturilor vecine. Și aveau, după milenii de la fondarea primelor așezări, în prima parte a secolului al 19-lea, încă foarte multe de povestit, prin intermediul artelor.
De muzica acestor prime pueblos se va fi interesat Dvořák după sosirea în America. Va fi alăturat și bucuria descoperirii unei lumi al cărei element fundamental părea a fi inovația. Iar diversitatea culturală uriașă din jurul său îl va fi marcat definitiv. Și, aici, cred eu, apare definitiv în creația lui, îmbinarea unică de teme și motive clasice de acasă, din Boemia sa natală și motivele tradiționale și ele, ale unei culturi ce se definea, ea însăși, în noul context economic și cultural de peste ocean.
Marile compoziții, marile lucrări muzicale, sunt, ne dăm bine seama, strâns legate de prezența îndelungată a compozitorului pe scena muzicală americană. Felul în care, de exemplu, străbat în ultimele două simfonii - cele mai iubite și interpretate în toată lumea, în Rusalka, opera sa dedicată creaturii mitologice cu acest nume, în concertul pentru violoncel, toată educația și devenirea muzicală a lui Dvořák, influențe inspirate de muzica pe care a descoperit-o pe continentul nostru, dar și în emblematicul episod american, fac, împreună, stilul inconfundabil al compozitorului boem și boemian. Legături subtile, trimiteri elegante, preluări fine, alăturări impresionante. Sunt acestea, toate, omniprezente în opera de maturitate și de senectute a lui Dvořák.
Festivalul nostru ne dăruiește, la fiecare ediție - nici nu îmi pot imagina că ar fi posibil altfel, cel puțin concertul pentru violoncel și cele două simfonii renumite (a opta și a noua). În interpretări notabile. Cu dirijori renumiți. Cu soliști adecvați. Așa a fost și de data aceasta, la concertul de deschidere a festivalului (Filarmonica George Enescu, dirijor Cristian Măcelaru, solist Gautier Capuçon) sau la primul concert al Orchestrei Tonhalle din Zurich (dirijor Paavo Jarvi). Și urmează Wiener Philharmoniker, dirijor Jakub Hrusa.
