Orchestra Gewandhaus - inima muzicală a orașului Leipzig - este una dintre cele mai renumite orchestre din lume și cea mai itinerantă (la fiecare turneu se transportă șase tone de echipamente și instrumente păstrate la o temperatură constantă). Este singura orchestră din lume ai cărei muzicieni cântă săptămânal într-o sală de concerte, într-una de operă și într-o biserică. Rădăcinile istorice ale orchestrei datează din anul 1479, fiind considerată una dintre cele mai vechi din țările de limbă germană. De la mijlocul secolului al XIX-lea, idealul sonor al celebrului ansamblu simfonic a fost promovat prin activitățile didactice ale membrilor Orchestrei Gewandhaus de la Universitatea de Muzică și Teatru Felix Mendelssohn Bartholdy din Leipzig și transmis în cadrul orchestrei de la muzicieni experimentați, noilor membri ai orchestrei. Un rol deosebit în păstrarea și cultivarea calității sonore l-a avut de asemenea, dirijorul Kurt Masur care a condus ansamblul între anii 1970 și 1996. Dirijorii-principali ai Orchestrei Gewandhaus poartă în mod tradițional titlul de Gewandhauskapellmeister. Dintre aceștia, de-a lungul anilor amintim câțiva: Johann Adam Hiller, Johann Gottfried Shift, Felix Mendelssohn Bartholdy, Ferdinand David, Ferdinand von Hiller, Wilhelm Furtwängler, Bruno Walter, Václav Neumann, Riccardo Chailly și Andris Nelsons. Herbert Blomstedt este dirijor onorific din anul 2005. Cu Old Gewandhaus au cântat numeroși soliști, dintre care enumerăm pe: Wolfgang Amadeus Mozart, Robert Schumann, Clara Schumann, Carl Maria von Weber, Niccolò Paganini, Franz Liszt, Hector Berlioz și Frédéric Chopin. Orchestra Gewandhaus a întreprins turnee în Europa, Japonia, SUA., Australia și America de Sud. Ansamblul simfonic a câștigat premiul Opus Klassik (2018), la categoria Orchestra anului, pentru albumul Bruckner: Simfonia nr. 3 precum și Wagner: Uvertura Tannhäuser. Directorul Gewandhausorchester este profesorul Andreas Schulz, iar motto-ul Orchestrei: Res severa est verum gaudium (Bucuria adevărată este o chestiune serioasă), dictonul lui Seneca.
Concertul de la Ateneu s-a deschis cu Simfonia nr. 5 în si bemol major, D. 485 de Franz Schubert (marele timid al istoriei muzicii, reprezentantul romantismului timpuriu). Simfonia, compusă în anul 1816, se circumscrie unui stil mozartian și conține patru părți: 1. Allegro; 2. Andante con moto; 3. Menuetto. Allegro molto; 4. Allegro vivace (cea mai scurtă parte). Melodica simfoniei, păstrează ambianța clasică. Recunoaștem în lucrare imediat, pe marele creator de lied: desene fluente, elegante, cu farmec vocal, care caracterizează aproape toate temele simfoniei. Simfonia a primit denumirea de Simfonie fără trompete și tobe, ca urmare a orchestrei reduse la câțiva suflători (flaute, oboaie, fagoturi și corni), alături de instrumente cu coarde.
Se spune despre Orchestra Gewandhaus că are drept amprentă recognoscibilă sunetul umbros, întunecat, "de o mare densitate, ca un val imens" (Riccardo Chailly). Aici, în sala Ateneului, ascultam însă, începutul Simfoniei în si bemol major, cântat cu strălucire și luminozitate solară, într-o atmosferă de optimism structural. Splendida idee principală era expusă cu simplitate, construită pe un arpegiu ascendent, pe un ritm punctat accesibil, necăutat.
Acești excelenți muzicieni au oferit o variantă interpretativă în care se simțea, dincolo de suflul călăuzitor al lui Haydn și Mozart, scânteietoarea inspirație schubertiană, ce venea din melodism, paletă armonică și colorit poetic. În partea lentă, sugestia era una de tablou al păcii lăuntrice. Apoi, în Menuetto, admiram acel cromatism etalat prin secvențe, în care stratificarea treptată a instrumentelor (pe acordul de septimă de dominantă) era una cvasimozartiană. Minunat a sunat fagotul în Trio-ul, aducând o undă pastorală. Finalul, Allegro vivace, extrem de tonic, cu impulsuri ce parcă îți puneau sângele în mișcare, printr-un imbold elegant, fără pic de brutalitate.
Impresionant acest conducător de orchestră, dirijorul Herbert Blomstedt. Cu gesturi minime din poignet ori doar din degete (parcă desena manha-schițe improvizate chinezești), maestrul declanșa furtuni sonore sau ostoia intensitățile orchestrei.
La sfârșit, publicul a izbucnit în ropote de aplauze și ovații, răsplătind artiștii de pe scena Ateneului și rechemând dirijorul de mai multe ori din culise.
A urmat Erinnerung an die norwegischen Alpen (Amintiri din Alpii norvegieni), poem simfonic de Franz Berwald (fondatorul romantismului muzical suedez), lucrare scrisă în anul 1827, în urma unei vizite a compozitorului în Norvegia. Poemul este un tablou cu multe nuanțe pastorale, de mici dimensiuni și cu o atmosferă nordică puțin încețoșată.
O muzică armonioasă - în care se simțeau influențele lui Louis Spohr și Carl Maria von Weber - cântată cu multă dăruire de această excepțională orchestră, Gewandhaus din Leipzig, dirijată de maestrul Herbert Blomstedt.
În încheierea concertului Gewandhausorchester din Leipzig, publicul de la sala Ateneului Român a ascultat Simfonia nr. 3 în do major «Singulière» de același Franz Berwald, o lucrare ce a dezvăluit o veritabilă ambianță scandinavă, atât prin desenul melodic al temelor, cât și prin înveșmântările sale orchestrale de o mare densitate. Câtă măiestrie în mânuirea arcușului, la acești instrumentiști! Acel louré, ca variantă a trăsăturii derivate din legato, cu reliefări fine ale sunetelor, executat de viorile prime, contura fraza muzicală și- conferea vitalitate discursului.
Aplauze îndelungate, ovații, flori și rechemări la rampă, au răsplătit pe acești muzicienii de elită, care au bucurat auditoriul, de la primul până la ultimul sunet cântat.
Generozitate prin muzică! Depinde de noi însă, ca mărinimia existentă datorită artei sunetelor să ajungă la noi, așa cum spunea Wiliam Blake [2]: "Dacă ușile percepției ar fi curățate, totul ar apărea omului așa cum este, infinit. Căci omul s-a închis pe sine, până când va vedea toate lucrurile prin colțurile înguste ale cavernei sale."
NOTE
*Fotografiile din concert au fost realizate de Cristina Tănase.
[1] Născut în Statele Unite ale Americii, Herbert Blomstedt a studiat la Uppsala, New York, Darmstadt și Basel, debutând ca dirijor în 1954 cu Orchestra Filarmonicii din Stockholm. Ulterior, a fost dirijor șef al Filarmonicii din Oslo, al Orchestrelor Radio din Suedia și Danemarca și al Staatskapelle Dresden. De-a lungul timpului, a devenit director muzical al Orchestrei Simfonice din San Francisco, dirijor șef al Orchestrei Simfonice NDR și director muzical al Orchestrei Gewandhaus din Leipzig. Din 2019, Herbert Blomstedt este membru de onoare al Filarmonicii din Viena. La cei 95 de ani, continuă să se afle la conducerea tuturor orchestrelor internaționale de top, cu o prezență mentală și fizică bună, cu o vervă și un impuls artistic impresionant. Astfel, Herbert Blomstedt este dirijor onorific al Gewandhausorchester Leipzig/ Staatskapelle Dresden/ Bamberger Symphoniker, dirijor laureat al Orchestrei Simfonice din San Francisco, dirijor onorific al Orchestrei Simfonice Naționale Daneze/Orchestrei Simfonice Radio Suedeze, dirijor onorific laureat al Orchestrei Simfonice NHK. Herbert Blomstedt deține mai multe titluri de Doctor Honoris Causa, este membru ales al Academiei Regale Suedeze de Muzică și a fost decorat cu Marea Cruce Federală de Merit germană.
[2] William Blake a fost un poet, vizionar, pictor și gravor englez (1757-1827).
*wikipedia.org/wiki/Symphony_No._5_(Schubert)