Dacă există un cuvânt care să-l însoțească permanent pe Avi Avital, atunci acesta ar fi varianta în ebraică și în orice altă limbă a lui connecting: conectând, unind, legând. Pornit în căutarea și rafinarea folclorului la întâlnirea lui cu muzica clasică și cu instrumentele ei, virtuoz al mandolinei și cu deosebit fler în identificarea întâlnirilor artistice care să-i sprijine și să-i îmbogățească proiectele, muzicianul israelian a cumulat în jurul lui suficientă energie interpretativă încât să arunce tradiția în aerul complex, rafinat și rafinant al muzicii culte, al improvizației și reimaginării poziționate pe o linie de graniță intenționat fluidă.
Pentru concertul de la Ateneu din 8 septembrie 2023, terminat mult după miezul nopții, a adus mereu înnoitul Between Worlds Ensemble, compus din muzicieni tineri, de formație clasică, și, cu amprentă pregnantă în programul serii, corul georgian Rustavi. Condus de Giorgi Natroshvili și Amiran Toidz, Ansamblul Academic de Stat Georgian, înființat în urmă cu peste o jumătate de secol, are în repertoriu cântece populare pe care le interpretează cu o măiestrie vocală atât de atent șlefuită și cu un unison armonic de voci atât aproape de perfecțiune încât creează impresia de otherwordly, de pe altă lume, în tot cazul o lume bună, frumoasă și în totalitate construită din emoții. Chiar și atunci când cântecul, Imeruli Naduri - Imereti, vorbește despre vremuri grele, cu constrângeri și muncă dură, vocile consonante, puternice, transmit o vibrație într-un mozaic atât de fin asamblat încât uiți că e un cor cu zece timbre diferite. Iar când solistul înalt, solid, trecut de vârsta tinereții, în sobrul costum negru, cu cizme și pumnal, începe cântecul dulce, Tu Ase Turpa Ikavi, de dragoste și dor dureros, cu o voce duioasă, caldă, cu traseu curat, fără nicio senzație de efort, treci direct într-o lume de basm gruzin, cu un tragic Romeo, dar de o suavitate orientală, cu pupile largi, visătoare. Jocurile vocale repetate, sunetele perfect susținute de diafragm în lungi emisii vocale de intensitate aproape șoptită, alăturările de voci cu notă gravă de cor bisericesc când gregorian, când bizantin, săgețile de sunete împrăștiate cu vigoare peste audiență, au făcut din corul din Tbilisi un partener absolut egal, admirabil, pentru ansamblul lui Avital.
Fiecare din piesele muzicale ale Between Worlds Ensemble a fost aleasă, dincolo de frumusețea ei, și pentru a pune în valoare instrumentele și a admira tehnica interpretativă a instrumentiștilor. De la jocul înfierbântat de arcuș al violonistului grec Simos Papanas, la cel hâtru al viorii italianului Davide Dalpiaz, de la Klezmerul intens ornamentat - Odessa Klezmer Fantasy, cu improvizație în ritm alert și puternic colorată sonor de clarinetistul israelian Gilad Harel, la multiplele instrumente de percuție bătute cu pasiune și cu ritmul curgând din sânge direct în tobe ale lui Itamar Doari, de la claritatea flautului americancei Alex Sopp, la vibrația vocală a contrabasului lui Massimo Pinta. Un ansamblu multicultural, care, pentru acest concert, pare să fi întins un năvod imaginar peste țările din jurul Mării Negre și să fi adunat câteva bijuterii din tradiția muzicală din Georgia prin corul gruzin, din Bulgaria prin prelucrările lui Bartók, din Turcia prin compoziția Black Earth a lui Fazıl Say (interpretată cu câteva seri înainte, în aceeași sală a Ateneului, de creatorul ei), din muzica tătarilor din Crimeea și, bineînțeles, din muzica tradițională a evreilor din Europa Centrală și de Est. Poate că a lipsit prelucrarea după folclorul românesc, care se află însă pe mai vechiul disc a lui Avital, Between Worlds, produs de Deutsche Gramophon în 2014.
De la vârsta de opt ani, când s-a întâlnit prima dată cu mandolina, și până la concertele de la Carnegie Hall și Berlin Philarmonie, la semnarea contractului, pentru prima dată cu un mandolinist, cu Deutsche Gramophon, și la nominalizarea la Premiul Grammy, Avi Avital a dedicat acestui instrument toată energia și pasiunea pe care, cu siguranță, o merită și l-a adus într-un prim plan al muzicii clasice și nu numai, în care nu se mai aflase de o lungă vreme, poate și pentru că instrumentul, cu diferitele lui versiuni, e considerat mai degrabă unul popular. Mandolina pe care cântă în prezent e realizată de Arik Kerman, lutierul israelian "obsedat să încerce să construiască mandolina perfectă", iar relația lor e de perfectă uniune: "mă simt atât de confortabil cu ea, de parcă ar fi deja o parte din corpul meu și din vocea mea". Când mandolina vibrează sub degetele lui, pe care deseori abia le poți urmări cu privirea, dansul e nuanțat, are ritm sincopat, suspans și culoare de deșert. Avi, brunet, în costum negru, cu cămașă albă cu guler ridicat, cu privirea din ochii aproape închiși întoarsă spre interior, mișcă capul și corpul în linia frântă sau lină a firului melodic, apoi se ridică de pe scaun când toba lui Itamar Doari întețește ritmul, ca să-l simtă în tălpi. Când cei doi își transmit din priviri energia și tempoul evadează vulcanic către restul ansamblului, instrumentele intră în iureș cu bucurie contagioasă. Alteori solo-ul de mandolină e lent, calm, în fire de nisip răsfirate de-un vânt leneș - "mâinile mele își amintesc orbește fiecare curbă și fiecare fretă".
Dincolo de măiestrie și instrumente redescoperite, muzica lui Avi Avital vorbește despre ștergerea diferențelor dintre genuri, nu prin contrapunere, ci prin reunirea celor două mari lumi și teritorii ale muzicii: folclorul și muzica cultă. Iar ambasadorul unionist, care cere imperativ, cu fiecare compoziție veche, fiecare nou aranjament sau reinterpretare, îndepărtarea acestei "granițe inexistente, dintre muzica populară și muzica clasică", locuiește în lemnul și corzile încălzite de mâinile lui și se trezește la viață cu fiecare vibrație a mandolinei. E ființa imaterială cu care ne cheamă în sălile de concerte, pe care o cunoaștem și o re-cunoaștem de fiecare dată, și care, atunci când e însărcinată cu o asemenea misiune specială, începe cu majusculă: M.
(Foto: Alex Damian)