Seara muzicală de excepție a debutat cu interpretarea Concertului nr. 2 de pian și orchestră în si bemol major, op. 83 de Johannes Brahms. Compusă între anul 1878 și 1881, lucrarea a fost dedicată profesorului său, Eduard Marxsen, iar premiera a avut loc la 9 noiembrie 1881, la Budapesta, avându-l ca solist pe compozitor. Glumind, Brahms și-a descris concertul ca "mici piese pentru pian", iar durata lucrării este destul de mare (aproximativ 50 de minute). Concertul op. 83, față de primul compus de Brahms, de asemenea pentru pian, aduce o mai mare apropiere de genul simfoniei; acesta conține patru părți (și nu doar trei): 1. Allegro non troppo; 2. Allegro appassionato; 3. Andante; 4. Allegretto grazioso - Un poco più presto.
În concertul din cadrul Festivalului Internațional George Enescu, 2023, pianistul Igor Levit a cântat acest concert într-o manieră romantică seducătoare, etalând calități muzicale excepționale. Artistul parcă povestea prin sunetele sale de o calitate fantastică, emise cu o uimitoare puritate, venite dintr-un instrument necunoscut, serafic, poate un viitor 'descendent' natural al pianului, încă neinventat.
În prima partea a concertului, Allegro non troppo, semnalul cornului solo, care constituie un motiv important de-a lungul mișcării, în mod cu totul surprinzător, a fost maculat de un penibil chix (sunet scăpat din înălțimea lui). Dar în muzică, artă temporală, totul e în mișcare (spre deosebire de o pictură unde nu se mai poate schimba nimic după terminarea unui tablou); în interpretarea vie, din fericire, intrarea pianului a șters eșecul cornistului prin argintarea temelor expuse ulterior cu o eleganță și un lirism superbe. Dialogurile dintre pian și instrumentele de suflat de alamă se desfășurau amabil, preluate cursiv. Surprindeam uneori în cântul solistului ecouri transmise cu seninătate și duioșie: ecouri ale naturii, ecouri ale basmelor și ecouri ale iubirii - toate aureolate de un zâmbet interior, al unui muzician cu o experiență interpretativă vastă. Minunat a sunat acea a treia temă din Expoziția formei de sonată, unde inspirația melodică din folclorul maghiar (cu ritmica și energia caracteristică) este evidentă.
În partea a doua, un Scherzo tumultuos, totul era înfățișat cu un elan demonic. Impresionant a fost acel episod central vioi, după care discursul se liniștea iar pianul solist și ansamblul orchestral păreau că se contopesc prin sonoritățile lor. Solo-ul extensiv de violoncel din debutul părții a treia, Andante, a sunat cald vibrat intens, cu sunet splendid timbrat și o frazare arcuită precum și cu o agogică romantică plină de noblețe. Apoi, solistul împreună cu orchestra cânta o melodie cu expresie de nocturnă, amintind de un lied celebru al lui Brahms - Immer leise wird mein Schlummer" (Tot mai ușor îmi va fi somnul). Modulațiile fine colorau discursul muzical. Către sfârșitul mișcării, în repriză, se percepea o atmosferă plină de speranță.
Solistul serii, pianistul Igor Levit, a scos în evidență prin pianistica sa desăvârșită, caracterul radios, expresivitatea gingașă a temelor lirice, amploarea și echilibrul bine cumpănit ce se desprind din această lucrare, cu alură de simfonie concertantă. Iar ansamblul orchestral a construit cu mult profesionalism anvelopa ca de simfonie, care a îmbrăcat realizarea sonoră a acestei splendide partituri solistice brahmsiene.
Publicul a răsplătit cu aplauze puternice această măiestriră realizare artistică.
În partea a doua a concertului de la Sala Palatului, Orchestra Filarmonicii din Viena, dirijată de Jakub Hrůša a cântat Simfonia nr. 8 în sol major, op. 88 de Antonin Dvořák, compusă în anul 1889 și dedicată Academiei boemiene a împăratului Franz Joseph. Premiera a avut loc la Praga, la 2 februarie 1890. Am ascultat o muzică impregnată de folclorul boemian. Toate mișcările simfoniei beneficiază de o varietate remarcabilă de teme. Uneori, dezvoltarea acestor teme pare o improvizație. În prima parte, Allegro con brio, am remarcat utilizarea destul de liberă a timpanelor, precum și intervenția flautului, precum o chemare, un strigăt al unei păsări. Dincolo de descrierea melodică a peisajului natal al compozitorului (similitudini cu simfonia Pastorala de Ludwig van Beethoven), auzeam o muzică plină de viață și energie. Semnalele de trompete, sunetele prelungi ale piculinei și timbrul cornului englez dădeau o anume vitalitate discursului, uneori devenit furtunos (ca în Repriza formei de sonată). În partea a doua a simfoniei dialogul dintre instrumentele cu coarde și cele de suflat era intens, concluzionat chiar cu o interjecție a coardelor. Frumos a sunat solo-ul de vioară, cu acele duble coarde. Partea a treia a simfoniei, Scherzo, mai degrabă un intermezzo, aducea sonoritățile unui vals melancolic. În finalul lucrării auzeam sonorități de fanfară (trompete), apoi o temă frumoasă expusă de violoncel îndemna parcă la dans. Secțiunea centrală schimba nu doar modul (major-minor), ci și atmosfera spre furtunos. Frumos a sunat variațiunea în care flautul deținea rolul principal. După o revenire la secțiunea lentă, lirică, partea se încheie cu o codă cromatică, în care instrumentele de suflat de alamă și timpanele se auzeau foarte proeminent.
Publicul a aplaudat îndelung prestația acestei faimoase orchestre.
NOTE
*Fotografiile din concert au fost realizate de Cătălina Filip.
[1] Jakub Hrůša este dirijor șef al Orchestrei Simfonice din Bamberg, director muzical al Operei Regale Covent Garden, dirijor principal invitat al Orchestrei Filarmonice Cehe și dirijor principal invitat al Orchestrei dell'Accademia Nazionale di Santa Cecilia. De asemenea, a fost dirijor invitat principal al Orchestrei Philharmonia din Londra. Jakub Hrůša s-a născut la Brno, în anul 1981. A studiat inițial pianul și trombonul. Apoi a studiat dirijatul la Academia de Arte Interpretative din Praga, unde printre profesorii săi s-a numărat Jiří Bělohlávek. În 2003, a câștigat un premiu la Concursul Internațional al tinerilor dirijori Lovro von Matačić din Zagreb, Croația. În anii 2005 și 2006 a fost dirijor asociat al Orchestrei Filarmonice a Radio France. De asemene, a fost a fost dirijorul șef al Filarmonicii Bohuslav Martinů din Zlín, Cehia. A devenit dirijor invitat principal al Orchestrei Filarmonicii Cehe, în stagiunea 2015-2016. În 2009, Hrůša a fost numit director muzical al Glyndebourne on Tour, începând cu ianuarie 2010. În septembrie 2011, a fost numit următorul director muzical al Operei Regale Daneze și al Orchestrei Regale Daneze, începând cu septembrie 2013, În septembrie 2015, după cinci apariții ca dirijor invitat, Hrůša a fost numit următorul dirijor șef al Orchestrei Simfonice din Bamberg. În martie 2017, Orchestra Philharmonia din Londra a anunțat numirea lui Hrůša ca unul dintre cei doi noi dirijori invitați principali, începând cu sezonul 2017-2018. A dirijat la opera Carmen de Bizet la Royal Opera House (ROH) 2018, iar în 2022 opera Lohengrin din nou la ROH.
[2] pianistul Igor Levit s-a născut la Nijni Novgorod, la 10 martie 1987. A început studiul pianului latrei ani, cu mama sa (discipolă a lui Heinrich Neuhaus). Din 1999 până în 2000, a studiat la Mozarteum din Salzburg cu Hans Leygraf și, din 2000 până în 2010, la Hochschule für Musik, Theater und Medien Hannover cu Karl-Heinz Kämmerling, Matti Rammerling și Bernd Goetzke. A câștigat premii la diferite concursuri precum: Marele Premiu la Concursul Internațional Maria Callas din Atena (2004), Concurs Internațional de Piano Hamamatsu din Japonia (2004), Premiul Luitpold pentru tineri artiști la Festivalul Kissinger Sommer din Bad Kissingen, Germania (2009); Beethoven Ring din Bonn (2017); Gilmore Artist Award, Michigan, SUA (2018); «Arthur Rubinstein» International Piano Master Competition de la Tel Aviv, Israel (2005). A fost Artist BBC Radio 3, New Generation, din 2011 până în 2013. Igor Levit este de asemene, profesor la Musikhochschule Hanovra, Germania. În timpul pandemiei de coronavirus din 2020, Levit a început să difuzeze concerte din casa lui din Berlin Mitte, pe care le-a postat pe Twitter, ca o serie de Hauskonzerte (Concerte de casă). Igor Levit a fost decorat cu Ordinul de Merit al Republicii Federative Germania (2020).
*https://en.wikipedia.org/wiki/Piano_Concerto_No._2_(Brahms)