Tudor Vianu afirma că romantismul este nu numai un curent istoric, dar și o "structură permanentă a spiritului omenesc, manifestându-se cu o intensitate mai mică sau mai mare în toate epocile și în toate domeniile culturii" [2].
În zilele noastre avem nevoie de expansiunea spațială a melodicii romantice. După cotidianul poluat de zgomot (sunete nemuzicale, oricât am vrea să le integrăm în muzică), sufletul nostru cere vibrații ordonate care să exprime și altceva decât anxietate, irascibilitate ori teamă.
Ori, tocmai inefabilul muzicii romantice și post-romantice, adus pe scenă de acești muzicieni extraordinari din Bavaria, a topit o anume zgură protectoare a sensibilității noastre.
Concertul a început cu Preludiul operei Tristan și Isolda de Richard Wagner. Tulburătoarea operă, compusă în anul 1859, s-a născut "sub unghiul de incidență dintre filosofia schopenhaueriană și puternica pasiune sentimentală pe care Wagner a trăit-o pentru Mathilde Wesendonck" [3].
Wagner a transfigurat o iubire imposibilă din viața sa privată în această capodoperă artistică.
Limbajul muzical al lucrării se remarcă prin: utilizarea fără precedent a cromatismului, ambiguitate tonală (care creează un psihologism muzical hipertrofiat), culoare orchestrală și suspendări armonice (cu acele note de schimb și întârzieri ce conduc la melodia infinită). Acordul de debut din Preludiu a primit denumirea de acordul lui Tristan [4]. Limbajul armonic are funcții expresive și decorative. Preludiul începe într-un mod cu baza în la, dar nu va atinge treapta I din acesta niciodată, ci va cadența, în chip straniu, pe dominanta lui do.
În operă apar o serie de leitmotive precum: al privirii, al destinului, al lui Tristan, al Isoldei, al morții, al dorinței,, al suferinței prin dragoste, al regelui Marke. Opera abundă de simboluri: al Nopții, al Zilei, al Dragostei, erotismului, lumii viselor, Nirvanei. Wagner spunea că muzica este protoimaginea interioară a lumii.
În interpretarea Orchestrei Operei de Stat Bavareze, dirijată de Vladimir Jurowski, Preludiul a sunat minunat; remarcabile respirațiile ample și generoase, culminațiile foarte meticulos pregătite, cantabilitate, în sensul străvechi al monodiei. Cât de calitativ și expresiv a sunat solo-ul de violoncel acompaniat de harpă!
Ascultam o muzică de o senzualitate debordantă. Acest magician al baghetei dirijorale, Vladimir Jurowski a reușit în chip fabulos să îmbine timbre pure, într-un aliaj ce avea ceva din nuanța delicată și coloritul aștrilor nocturni.
Marcel Proust, în romanul său În căutarea timpului pierdut, vorbind despre tema din Tristan și Isolda și despre repetările inepuizabile din Preludiul wagnerian, spunea că ea, tema, este "legată de viitor, de realitatea sufletului uman, temă care a devenit una dintre cele mai deosebite și distinctive podoabe".
Max Knigge a scris în anul 2021 un aranjament pentru Dudok Quartet Amsterdam (cu acordeon) după Prelude und Liebestod
Filmul Melancholia, (2011), regizat de Lars von Trier, prezintă în mod proeminent muzică din Preludiul la opera Tristan și Isolda de Richard Wagner
Festinul muzical de la Sala Palatului, oferit de Orchestrai Operei de Stat Bavareze, dirijată de Vladimir Jurowski, a continuat cu o altă capodoperă romantică: Concertul în la minor pentru pian și orchestră op. 54 de Robert Schumann, solist Yefim Bronfman.
La vremea respectivă, solista primei audiții (Leipzig, 1846) a celebrului concert a fost Clara Wieck Schumann, iar dirijor a fost Ferdinand Hiller, dedicatarul opusului schumannian. Germenele lucrării a fost o Fantezie pentru pian și orchestră a lui Robert Schumann, la care s-a adăugat un intermezzo și un final. Părțile sunt: 1. Allegro affetuoso; 2. Intermezzo vivace;3. Allegro vivace. Nu există pauză între ultimele două părți (attacca subito).
În concertul de la Sala Palatului, Yefim Bronfman a cântat înduioșător, într-un stil romantic, unde sentimentul de iubire era în prim plan, până și în secțiunile tumultoase. Senzația pe care mi-o dădea acest mare interpret era că se poate comunica direct prin intenții interpretative substanțializate în sunete cursive ori suprapuse, dincolo de orice altfel de comunicare. Solistul le insufla partenerilor din orchestră starea sa sufletească, telepatic, iar aceștia răspundeau, fiecare cu timbrul specific instrumentului, în maniera unei 'infracțiuni continuate' artistice, toți muzicienii se aflau parcă în aceiași lume a frumosului muzical și atrăgeau estetic-gravitațional publicul, în inimile lor.
În prima parte urmăream trecerea miraculoasă a temei de la oboi la solist, apoi la clarinet, cu metamorfozarea tonală, care semăna cu imagini vizuale în alb-negru, apoi în sepia și mai târziu, într-un negativ fascinant. Cadența solistică continua într-o însingurare doar vremelnică și plină de năzuință, spiritul muzicii cântate anterior. În partea mediană a concertului, Yefim Bronfman acompania superb, cu o sonoritate vătuită (o pedalizare rafinată) ideile muzicale prezentate de instrumentele cu coarde. Trecerea spre final a adus o atmosferă festivă, victorioasă, melodie regală cu acompaniament extrem de nobil. Un Allegro vivace în care dinamismul și succesiunea evenimentelor muzicale - într-o formă bine ordonată de rondo - confereau vigoare și o mare dorință de a trăi. Coda acestui final incitant afirma tocmai acea emoție copleșitoare de bucurie, printr-un lung tremolo de timpan și un acord, executat cu o mare intensitate din partea orchestrei.
Aplauze îndelungate, puternice și ovații au rechemat solistul și dirijorul la podium, iar la insistențele auditoriului, Yefim Bronfman - acest muzician complex, cu o capacitate de a transmite trăirile sale prin sunete - a cântat la bis cu virtuozitate și dramatism Studiul revoluționar op. 10 nr. 12 (denumit de asemenea, Studiu despre bombardamentul Varșoviei) de Frédéric Chopin.
În a doua parte a serii muzicale de la Sala Palatului, publicul a ascultat Simfonia nr. 4 în sol major, op. 64 de Gustav Mahler, cântată de Orchestra Operei de Stat Bavareze, dirijată de Vladimir Jurowski, solistă fiind soprana Louise Alder [5].
Simfonia, compusă între anii 1899 și 1900, a avut prima audiție la München, în 1901, fiind dirijată de însuși compozitorul. Durează aproximativ 50 de minute. Alămurile sunt reprezentate doar de 4 corni și 3 trompete, percuția rămâne generoasă, dar numai prin diversitatea ei, nicidecum prin intensitate. Mahler a încercat să unifice cele patru mișcări printr-o formă ciclică, legând mișcările prin reutilizarea temelor, precum cea a clopotelor, din deschiderea primei mișcări și Das Himmlische Leben, din ultima mișcare.
La Sala Palatului, orchestra era amplasată ca la operă: cornii și contrabasurile în stânga scenei, harpa în dreapta, violoncelele în centru.
Cât de zglobie a sunat tema imitând clopoței, ca niște zurgălăi de sanie, intonată cu apogiaturi de către flaut, motiv care se auzea mai pe urmă în finalul simfoniei! Temele erau melodioase, schubertiene, prezentând o simplitate pastorală.
În partea a doua, concertmaistrul orchestrei a interpretat cu puritate și expresivitate mai multe solo-ori ample, schimbând viorile. În mișcare tihnită, fără grabă din partea a doua apare un scherzo grotesc - caricatură a morții inspirată, se pare, de tabloul lui Arnold Böcklin, Autoportret cu moartea cântând la scripcă.
Ulterior, în Trio, secvențe senine, pe ritm de ländler impresionau prin candoarea și sonoritatea lor clară.
Între părțile a doua și a treia, interpreții, probabil destul de solicitați, au mai respirat câteva minute acordându-și instrumentele. În partea a treia, după temele meditative însoțite de variațiuni, acea explozie sonoră te ducea cu gândul la deschiderea porților Raiului.
În final, cheia de boltă a simfoniei - Viața celestă - a intervenit soprana Louis Alder, cu o voce splendidă, îngerească, în care inocența te învăluia cu o mare blândețe sonoră, cu sunete ale instrumentelor de suflat de lemn prelungi. Textul spune: Ne delectăm cu plăcerile cerești lăsând tot ce este pământesc în urma noastră. Nicio frământare lumească nu se aude în cer; trăim cu toții în cea mai dulce pace. Emoționantă interpretarea acestei soprane, cu o voce de o mare calitate, vibrând egal și controlat. Artista conlucra splendid cu instrumentiștii orchestrei, iar maestrul Vladimir Jurowski supraveghea tot discursul muzical, precum un controlor de zbor, din turnul de control al unui aeroport. Un artist desăvârșit, care știe să scoată tot ce se poate mai frumos dintr-o partitură. Iar din Simfonia nr. 4 de Gustav Mahler a reușit să redea atât gingășia melodică, cât și amprenta armonică și timbrală unică.
Aplauze puternice, ovații, rechemări la rampă, strângeri de mână, evidențieri ale unor protagoniști din orchestră prin ridicarea lor în picioare, buchete de flori - un final de concert în care publicul nu mai contenea cu mulțumirile prin aplauzele sale frenetice.
Cred că a fost unul dintre cele mai frumoase concerte din Festivalul Enescu 2023.
NOTE
*Fotografiile din concert au fost realizate de Andrei Gândac.
[1] Yefim Bronfman s-a născut în 1958, la Tașkent, în Uzbekistan, a emigrat în Israel la vârsta de 15 ani și apoi a devenit cetățean american. A studiat pianul cu profesorii: Arie Vardi, Rudolf Firkušný, Leon Fleisher și Rudolf Serkin. A câștigat un premiu Grammy în 1997 pentru înregistrarea celor trei concerte pentru pian de B. Bartók cu Esa-Pekka Salonen și Filarmonica din Los Angeles. A realizat de asemenea, un set de sonate și concerte integrale ale lui Serghei Prokofiev (cu Zubin Mehta și Orchestra Filarmonicii din Israel), pentru Sony Records. A cântat cu Milwaukee Symphony Orchestra și Orlando Philharmonic Orchestra, Simfonia din San Francisco, Orchestra Simfonică din Chicago, Filarmonica din New York, Orchestra Simfonică a BBC, Orchestra Simfonică din St. Louis și Orchestra Centrului Național de Arte din Ottawa, Ontario, Canada.
[2] Vianu, Tudor: Clasicism, baroc, romantism, Ed. Dacia, Cluj, 1971, p.268.
wikipedia.org/wiki/Piano_Concerto_(Schumann)
wikipedia.org/wiki/Simfonia_nr._4_(Mahler)
[3] Iliuț, Vasile: De la Wagner la contemporani, vol. I, Editura Muzicală, București, 1992, pag. 44.
[4] Acordul lui Tristan a avut o deosebită importanță în procesul de îndepărtare de la armonia tonală tradițională, datorită faptului că el nu se rezolvă la un acord consonant, ci se rezolvă la un alt acord disonant.
[5] Soprana lirică britanică Louis Alder s-a născut la Londra, în 1986, într-o familie de muzicieni, a studiat inițial vioara. A fost membră a London Schools Symphony Orchestra. A urmat cursurile școlare la Lady Margaret School din Parsons Green, Fulham, Londra, precum și cele universitare la Universitatea din Edinburgh. Apoi, a studiat canto la Școala Internațională de Opera a Colegiului Regal de Muzică din Londra. A câștigat Premiul Kathleen Ferrier (2013), Concursul de cântece franceze Maggie Teyte (2013), Medalia de aur Tagore a Colegiului Regal de Muzică (2013), premiul Dame Joan Sutherland al publicului la concursul BBC Cardiff Singer of the World (2017) și premiul Young Singer la International Opera Awards (2017). Din anul 2014 este membră a ansamblului solo al Operei din Frankfurt, Germania. A cântat cu Glyndebourne Festival Opera, The Royal Opera, Garsington și Welsh National Opera. Soprana Louis Alder susține în mod regulat recitaluri la Wigmore Hall, cu pianiștii Gary Matthewman, Joseph Middleton și James Baillieu. Aparițiile ei la televiziune au inclus o interpretare a operei Fidelio de Ludwig van Beethoven, la BBC Proms 2017, la BBC 4, BBC Cardiff Singer of the World 2017 și Stars von Morgen 2017 la canalul de televiziune Arte. A cântat la Gala Încoronării de la Palatul Buckingham, în anul 2013, în fața Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a și a Familiei Regale, transmisă de BBC 1.
**Imaginea cu portretul Mathildei Wesendonck, de Karl Ferdinand Sohn (1850) a fost preluat de pe site-ul simanaitissays.com/a-love-potion-gone-awry-part-2/