Un exemplu recent al acestei abordări a fost evident luni seară (18 septembrie 2023), când apreciatul Charles Dutoit și-a început spectacolul cu Orchestra Filarmonică Națională a Ungariei, dirijând Pastorale-fantaisie pentru orchestră mică, de Enescu. Compusă și cântată în premieră în 1899, ultimul an de studii al lui Enescu la Conservatorul din Paris, piesa a rămas într-un sertar până în 2017, când tânărul dirijor român Gabriel Bebeșelea a transcris, editat și prezentat public partitura. Compoziția tripartită, cu o durată de 12 minute, reflectă în mare măsură pregătirea academică riguroasă și abilitatea compozitorului de a transfigura un material tematic plin de potențial. În același timp, ea pune în evidență, așa cum Dutoit a reliefat cu claritate, prezența unui spirit artistic original, a unui idiom specific, marcat de elemente de folclor românesc, care va fi explorat pe deplin în Rapsodiile Române.
Timp de decenii, Concertul nr. 3 în do major pentru pian și orchestră op. 26 de Serghei Prokofiev a fost unul dintre pilonii repertoriului Marthei Argerich. Interpretările sale au rămas consecvente de-a lungul anilor - lipsite de romantism exagerat, dovedind un mare respect față de partitura originală, incluzând frecventele și uneori neașteptatele accente. În ciuda coordonării defectuoase dintre solistă și orchestră de la începutul primei părți, interpretarea a fost remarcabilă, transcendând pura virtuozitate. Într-o partitură lipsită de o mișcare lentă de sine stătătoare, pianista a nuanțat multiple segmente cu o profundă intuiție poetică. Bazându-se, ca mai întotdeauna, pe un dirijor receptiv la intențiile ei artistice, ea a imprimat episodului lent din centrul primei mișcări un aer ușor agresiv, subliniind în același timp momentele de stranietate ale muzicii atât din Tema cu variațiuni, cât și din timpul serenadei meno mosso din ultima parte. Pe tot parcursul interpretării, seriile sale de acorduri au adus în mintea ascultătorului tot felul de conotații imagistice, de la perle echidistante strălucind pe o coardă transparentă, la cavalcade care cresc amenințător și te împing către o întâlnire neașteptată cu Îngerul de foc. Nu a existat nicio îndoială că pianistica artistei octogenare nu și-a pierdut nimic din impetuozitatea, vitalitatea sau farmecul magic care au caracterizat-o dintotdeauna.
După mai multe rânduri de aplauze entuziaste, Argerich s-a întors la pianul acoperit de numeroasele buchete primite. Cu Dutoit aplecat pe marginea instrumentului, ea a oferit publicului două bisuri: o senină, dar mai degrabă lipsită de tensiune, Träumerei din Kinderszenen (Scene pentru copii) de Schumann, urmată de o încântătoare și plină de ludic Gavotă din Suita nr. 3 în sol minor de Bach.
De-a lungul îndelungatei sale cariere, muzica franceză a ocupat o poziție centrală în repertoriul lui Charles Dutoit, făcând din Simfonia fantastică de Berlioz o alegere frecventă. Faptul că dirijorul cunoaște dificila partitură în cele mai mici amănunte a fost evident în interpretarea pe care a dirijat-o la pupitrul solidului ansamblu maghiar. A fost o versiune transparentă, în care firul narativ a fost urmărit cu acribie. Cu toate acestea, în ciuda faptului că anumite detalii au fost desenate cu delicatețe, cum ar fi ecourile pline de blândețe ale cimpoaielor în peisajul pregătit de furtună (Scène aux champs) sau intervenția încântătoare a harpei (Le Bal), interpretarea nu a reușit să resusciteze pe deplin sentimentul că asiști la ceva nou și inovator - pe care ascultătorii din secolul al XIX-lea l-ar fi simțit cu siguranță în contact cu partitura. Delirul din Rêveries - Passions și fluctuațiile dinamice, neregularitatea și elementele grotești din Marche au supplice și Songe d'une nuit de sabbat nu au fost, din păcate, suficient scoase în relief.
Un bis - Farandola din cea de-a doua suită din L'Arlésienne de Bizet - a fost plin de energie, chiar dacă nu îndeajuns de nuanțat.
(foto: Cătălina Filip)