Un concert de o prestanță deosebită a fost prezentat (la Sala Palatului pe 19 septembrie 2023, de la ora 20) de Orchestra Filarmonică Națională a Ungariei, avându-l ca solist pe violoncelistul britanic de culoare Sheku Kanneh-Mason, sub conducerea dirijorului Cristian Mandeal. Programul a fost remarcabil, cu muzică modernă de proveniență est-europeană, cuprinzând: Galánta / Galántai táncok de Zoltán Kodály, Concertul nr. 1 op. 107, în Mi bemol Major, pentru violoncel și orchestră de Dmitri Șostakovici și Simfonia nr. 2 op. 17, în La Major, de George Enescu.
Orchestra Filarmonică Națională a Ungariei a debutat în 1923 la Budapesta, sub numele de Orchestra Metropolitană, înființată de Denzö Bor, care a fost și dirijorul principal, timp de 15 ani. Mari nume sonore au fost invitate să dirijeze, precum Ernest Ansermet, Antál Doráti, Zubin Mehta, Lorin Maazel, Sir John Barbirolli, Leopold Stokowski, Claudio Abbado, Cristoph von Dohnányi ș.a., iar dintre soliști menționăm: Sviastoslav Richter, Yehudi Menuhin, Anja Silja, János Starker, Rugiero Ricci etc. În 1998 și-a schimbat numele în Orchestra Filarmonică Națională a Ungariei, care, împreună cu Corul Național Ungar au format o instituție națională de bază. Orchestra a avut succese remarcabile pe marile scene ale lumii, cu multe premii și numeroase C.D. În prezent este condusă de dirijorul permanent Zoltán Kocsis.
Dirijorul Cristian Mandeal (1946, Brașov), a studiat la Liceul de Muzică din Brașov, iar după terminarea studiilor, la Conservatorul "Ciprian Porumbescu" din București (1974) și s-a perfecționat în arta dirijorală cu Herbert von Karajan și Sergiu Celibidache, în 1990. După o perioadă de corepetitor la Opera Română din București, a început activitatea de dirijor la Târgu Mureș (1977), Cluj-Napoca (1980) și București, la Filarmonica "George Enescu" (1991). În 2001 și 2003 a fost director artistic al Festivalului și Concursul Internațional "George Enescu". A dirijat în multe țări din Europa, Asia și America, dovedind predilecție pentru muzica secolului al XIX-lea și prima parte a secolului al XX-lea. A făcut înregistrări cu integrala simfoniilor de Anton Bruckner, Johannes Brahms și în special opera simfonică a lui George Enescu. În cadrul concertului din 19 septembrie 2023, alături de Orchestra Filarmonică Națională a Ungariei, a fost un maestru absolut, inconfundabil, al sonorităților diafane cât și telurice, din programul bazat pe muzica din prima parte a secolului al XX-lea. Publicul a aplaudat cu entuziasm prestația dirijorului de talie mondială Cristian Mandeal, care a dovedit o înaltă măiestrie în a reda lucrările moderne, în diversitatea și specificitatea fiecăreia.
Violoncelistul britanic de culoare Sheku Kanneh-Mason (1999, Nottingham), a studiat la Școala Catolică Trinity din orașul natal, iar în prezent este student la Academia Regală de Muzică din Londra, la clasa profesorului Hannah Roberts. În 2016 a câștigat premiul BBC Young Musicians. A înregistrat concertul de aseară alături de Orchestra din Birmingham, dirijor Mirga Gražinytė-Tyla. A făcut un aranjament pe piesa reggae No Woman No Cry de Bob Marley care a devenit viral pe rețelele de socializare, cu peste un milion de vizualizări. A interpretat pe multe scene de concert din Europa de Vest și America, cu mult succes, lucrări de muzică clasică și ușoară. A cântat alături de personalități de la Hollywood în Monologurile copiilor, regizat de Danny Boyle la Carnegie Hall, New York, iar la nr. 10 Downing Street, a interpretat în fața unor invitați iluștri pentru Luna istoriei negre. Cântă pe un violoncel Matteo Gofriller, Venice, 1700, împrumutat de un particular.
Zoltán Kodály (1882-1967), cu lucrarea sa, Dansurile din Galánta / Galántai táncok (zonă acum a Slovaciei), scrisă în 1933, prezintă fragmente din universul folcloric modal țigănesc unguresc. Durata: cca 17 minute. Compozitorul a folosit în lucrare temele principale din cântări țigănești culese și publicate la Viena, aprox. la 1800. Autorul a considerat piesa sa ca o "continuare" a Suitei de pian (1927), orchestrată mai târziu. Dansurile din Galánta sunt proiectate în 5 secțiuni. Lucrarea se deschide cu o secțiune Lento, care duce spre o Cadenza de clarinet / autorul amintea de sonoritățile taragotului. Urmează un Andante maestoso, cu multe cântări lente, de tip rapsodic. Un Allegretto moderato, apoi Allegro, prezintă patru secțiuni rapide de dansuri populare ungurești, în ritm sincopat. Se continuă cu un tempo Poco meno mosso, finalul revenind în Andante maestoso, care se termină în fortissimo.
Alături de sonoritățile calme se ivesc iureșuri, cu zvâcniri puternice, specifice ceardașului.
Creația lui Zoltán Kodály s-a derulat frumos, aproximativ alături de cea a lui Béla Bartók. Lucrarea din Festivalul Enescu a fost minunat interpretată, cu mult gust și prospețime, punând cu brio în valoare posibilitățile orchestrei, conduse de Cristian Mandeal. Publicul a fost entuziasmat de sonoritățile lucrării și de interpretarea deosebită.
În continuare am audiat Concertul nr. 1 op. 107, în Mi bemol Major pentru violoncel și orchestră de Dmitri Șostakovici (1906-1975), în tălmăcirea violoncelistul britanic de culoare Sheku Kanneh-Mason, alături de Orchestra Filarmonică Națională a Ungariei. Durata: cca 28 minute. Compus în 1959, pentru prietenul său Mstislav Rostropovich (care a memorat-o în patru zile), a avut premiera pe 4 octombrie 1959, la Sala Mare a Conservatorului din Leningrad, alături de Orchestra Filarmonicii din Leningrad, condusă de Evgheni Mravinski. Concertul este structurat în patru mișcări, concentrate în două secțiuni Prima: Allegretto, iar secțiunile 2, 3, 4 - Moderato, Cadenza (attacca), Allegro con moto, sunt cântate fără pauză. Prima mișcare are un motiv principal, concentrat pe patru note D-S-C-H, derivat din numele său (D.SCH). Tema a reapărut și în Cvartetul său de coarde nr. 8 (1960). Intervalele, ritmul și motivul principal al Concertului sunt în continuă remodelare, metamorfozare. Motivul originar, cu excepția celei de-a doua mișcări - elegiacă, se repetă pe tot parcursul concertului, dând lucrării o structură ciclică. Cadenza este o mișcare în sine, bazată pe dezvoltarea materialului primar, întreruptă de acorduri lente, în pizz. Finalul începe cu o ascensiune la un Re acut, tema prezentată de orchestră fiind reluată de solist, folosind aceleași note din motorul tematic de început.
Ca fapt divers, la măsura 105, compozitorul introduce o melodie populară - Suliko, mult îndrăgită de Iosif Vissarionovici Stalin! Mai târziu, autorul a folosit această temă și în satira sa muzicală, Rayok.
Solistul a interpretat lucrarea în spiritul specific marelui compozitor sovietic, cu dexteritate, siguranță și îndrăzneală acidă. În abordarea textului muzical modern atât de complex, a întrecut cu brio pasajele tehnice dificile, a creionat cu multă vervă tema "colțuroasă", motto-ul concertului și a derulat elegant, întreg concertul. Publicul l-a aplaudat cu multă plăcere. La bis a interpretat o compoziție proprie - Melody.
A treia lucrare din Programul Orchestrei Filarmonicii Naționale a Ungariei a fost creația românească: Simfonia nr. 2 op. 17, în La Major de George Enescu (1881-1955). A fost compusă în perioada 1912-1914 și a avut premiera la 29 martie 1915, la Ateneul Român, sub bagheta compozitorului. Durata: cca 55 minute. A fost tipărită la Paris, în 1965, de către editoarea de origine română Mica Salabert. Autorul nu a fost foarte mulțumit de rezultatul creației și a lăsat deoparte lucrarea, în ideea de a o revedea mai târziu, ceea ce nu s-a mai întâmplat. Lucrarea a fost re-interpretată în 1961, de Orchestra Radio, sub bagheta dirijorului Iosif Conta. Simfonia a II-a are afinități față de opera lui Richard Strauss, cu suprafețe și gesturi muzicale de mari proporții, cu armonii cromatice caleidoscopic metamorfozate, cu sonorități ample și un travaliu impresionant. Enescu își exprima sincera admirație față de Elektra și Salome a lui Richard Strauss.
Simfonia se desfășoară pe trei secțiuni:
1. Vivace, ma non troppo, care este construită în formă de sonată liberă, fără introducere, unde, pe lângă tema principală se alătură cinci motive independente. Al doilea grup tematic este derivat din motivele primului grup, într-o atmosferă total nouă. În continuare introduce un nou grup tematic, care va deveni important pentru continuarea simfoniei. O dezvoltare scurtă condensează materialul, aducând expoziția lucrării.
2. Andante giusto, are caracterul unui Lied de mari dimensiuni, construit, totuși, în formă de sonată liberă, cu o dezvoltare întinsă, iar re-expoziția lucrării este diminuarea de fapt a acelei inițiale.
3. Un poco lento, marziale - Allegro vivace, marziale, finalul lucrării prezintă o introducere lungă, în tempo lent, cu o temă deosebită, care va anticipa stilul componistic al lui Paul Hindemith. Forma compozițională este cea de sonată liberă, cu o mare dezvoltare și o coda de trei ori mai mare decât reexpoziția. Autorul a fost mereu preocupat de timbrul sonor, care se metamorfozează constant, suprapunând și dizolvând diferite nuanțe șoptite și explozii puternice, de o culoare instrumentală deosebită.
Lucrarea a fost excepțional interpretată, cu mult aplomb și naturalețe, dovedind valoarea deosebită a Orchestrei Filarmonicii Naționale a Ungariei, condusă extraordinar de Cristian Mandeal. Publicul a fost fermecat de sonoritățile simfoniei, apreciind cu mult entuziasm prestația deosebită, oferită lor.
