Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici diverse

Cannes 2003 - 16 şi 17 mai


România Liberă, mai 2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Jocul de-a masacru
Cannesul a început cu dreptul. În primul rînd, ideea de a prezenta în deschidere Fanfan la Tulipe s-a dovedit mai bună decît s-ar fi putut bănui la prima vedere. Dincolo de previzibilitatea unui film de capă şi spadă, cu dueluri şi cascade în cascadă, descoperi un remake inteligent, lucrat cu vizibilă poftă, cu un ritm alert, cu un dialog plin de umor şi mai ales cu fermecătoare săgeţi otrăvite lansate de pe cîmpul de bătălie al secolului 18, spre actualitatea noastră planetară, cu ale ei războaie drăgălaşe cu tot...

Vincent Perez, junele-prim al filmului francez de azi, a reuşit ceea ce declara la conferinţa de presă că şi-a propus: să iasă din umbra legendarului Gerard Philipe. Cu o anumită energie a inconştienţei, dacă se poate spune aşa, Peres reuşeşte să nu se lase strivit de comparaţia cu Fanfan cel intrat în istoria filmului şi să joace partitura plin de prospeţime, ca şi cînd s-ar afla într-o commedia dell’arte. Alături de Vincent Perez, la aceeaşi conferinţă de presă stătea Penelope Cruz, uşor crispată în postura de "star internaţional" al unui film european. Sau crispată, poate, pe motiv de Tom Cruise; în toiul unei conferinţe de presă de ţinută - despre dificultatea de a face divertisment de calitate, sau despre inexistenţa "genurilor minore" în cinema, sau despre nobleţea comediei - au picat, hodoronc-tronc, întrebările adresate graţioasei spaniole: "Unde e Tom Cruise?" ("Lucrează!", a răspuns ea, cu o jenă vecină cu iritarea, şi pe bună dreptate). Important este că Luc Besson (producător şi scenarist), împreună cu Gerard Krawczyk (regizor), vechi prieten şi tovarăş de succese (Taxi 2), au dat, din nou, lovitura: Fanfan la Tulipe va fi bine primit de public, cu siguranţă. Besson vede producţia de film ca pe o cursă de Formula 1. Cursa "Fanfan" e una cîştigată. Doar că spre deosebire de filmul lui Christian-Jaque, care a cucerit la Cannes, în 1952, Premiul pentru regie, remake-ul din 2003 (dacă ar fi în competiţie) n-ar avea nici o şansă în acest sens.

Festivalul a mai început cu dreptul şi pentru că primul film al competiţiei a fost unul memorabil: Ziua aceea, un "film elveţian" al lui Raoul Ruiz (aşa şi scrie pe genericul de început: "Un film elveţian de Raoul Ruiz", şi spectatorul pufneşte în rîs, fără să ştie cît adevăr şi cîtă ironie ascunde această formulă...). Raoul Ruiz, regizorul chilian de naţionalitate franceză, ex-consilier al preşedintelui Allende, este, la 61 de ani, pentru a cincea oară selectat în competiţia Cannesului. Niciodată pînă acum n-a "luat" nimic. Ar fi momentul! Noul lui film e o comedie neagră (strict realistă, deşi pare ieşită din mantaua teatrului absurd), absolut excepţională (închipuiţi-vă o sală hohotind de rîs, la imaginea unui "dejun cu morţii" - o masă la care sunt aşezate cadavrele celor proaspăt lichidaţi de un nebun cu figură de înger, cu ochi albaştri, scăpat de la ospiciu şi care, printre altele, îşi controlează glicemia din oră în oră! Timp în care victimelor le sună de zor mobilele!). Filmul e şi un policier de primă mînă (un magnat ajuns în prag de faliment angajează pe cineva - cu complicitatea familiei - să îi ucidă propria fiică, moştenitoarea unei averi fabuloase). Fata e o făptură uşor nebună, aeriană, stranie, cu o aură de inocenţă (Elsa Zylberstein, o candidatură serioasă la premiul de interpretare feminină). Crima planificată derapează de la traseul prestabilit şi degenerează într-un veritabil masacru, în care "mor toţi", cu excepţia celor doi "îngeri": fata şi nebunul trimis să o ucidă (el e un actor formidabil, cunoscut mai ales în teatru, Bernard Giraudeau). Dar filmul lui Raoul Ruiz e şi un film politic, în înţelesul cel mai nonconformist al termenului, o fabulă a unei Elveţii greoaie şi feroce, în pragmatismul ei, de un calm halucinant, la limita stupidităţii şi a crimei...

Filmele premiate la Cannes, zic statisticile, se recrutează dintre cele programate în ultimele zile ale festivalului. E o tradiţie nescrisă. S-ar putea ca filmul primei zile, filmul lui Raoul Ruiz, să o răstoarne spectaculos!

Rătăciri
Iată trei mostre de "rătăciri" cinematografice din primele zile ale acestui Cannes.
Prima ar fi o rătăcire prin cosmos şi prin viscerele unui viitor sumbru, redus la culoarea gri, în Matrix reloaded (să-i zicem "Matrix reîncărcat"), partea a doua a trilogiei Matrix, a fraţilor Wachowski. Prima parte, lansată în 99, a fost o lovitură, a devenit un film-cult, a revoluţionat, s-a spus, mitologia cinematografică a filmului SF. Dacă la prima parte nimeni nu se aştepta să fie un mare succes (drept care, cu puţin timp înainte de lansare, producătorul american a vîndut jumătate din drepturile viitoarelor încasări unei societăţi australiene!), acum, la partea a doua, producătorii au "pistonat" la maximum evenimentul, începînd cu lansarea grandioasă de la Cannes, menită să-i asigure filmului un tam-tam publicitar de proporţii planetare. Ceea ce s-a întîmplat. Doar că, dacă nu ne-ar părea rău de Keanu Reaves, de Lambert Wilson, de Monica Bellucci, care iau în serios ceea ce joacă, am recunoaşte că filmul nu e foarte departe de ceea ce se înţelege, din moşi-strămoşi, printr-un spanac. Un spanac cvasi-indigest şi foarte scump: 300 de milioane de dolari. Care trebuie neapărat recuperaţi, altfel despre ce industrie ar mai fi vorba? Aflăm că noua serie conţine 1.000 de efecte speciale de ultimă generaţie, faţă de 412 cît conţinea prima. Statistic cel puţin, noul Matrix se prezintă bine! Mai aflăm şi că, pentru filmarea unei urmăriri mirobolante şi ameţitoare (de altfel tot filmul e ameţitor, mai ales la propriu), s-au construit, special, 2,5 km, da, doi kilometri şi jumătate de autostradă.

Dacă pe altarul superproducţiei SF s-au construit şi s-au distrus 2,5 km de autostradă, în filmul Samirei Makhmalbaf, regizoarea iraniană de 23 de ani, în competiţie cu Ora 5 după-masă, nu se construieşte nimic şi totul e deja dărîmat. Rătăcirile eroilor - un bătrîn, fiica lui şi o noră a lui, văduvă fără să o ştie - sunt printre ruine şi prin deşert, într-un Afganistan în care a căzut regimul talibanilor, dar în care mai e mult pînă departe. Deocamdată problema nu e un acoperiş deasupra capului, nici o mîncare, nici un mormînt pentru bebeluşul care moare de frig, de foame şi de sete (şi e îngropat într-o mică groapă scormonită cu o piatră, în nisip), problema nu e nici învăţarea cîtorva boabe de engleză, nici dreptul femeilor de a merge la şcoală sau de a-şi ridica, din cînd în cînd, vălul care le acoperă faţă - deocamdată problema e picătura de apă. O omenire sleită, rătăcind, halucinant, în căutarea unei picături de apă - iată esenţa filmului iranian, selectat în competiţie. Cannes-ul a ştiut, întotdeauna, să împace extremele şi lumile: filmul bogat şi filmul sărac, lumea bogată şi lumea săracă.

Filmul unei alte rătăciri a fost şi primul film francez (din cele 5) din competiţie, filmul lui Andre Techine, care se şi cheamă Rătăciţii. În timpul celui de-al doilea război mondial, o femeie tînără (Emmanuelle Beart), cu doi copii, refugiaţi din Parisul ocupat de nemţi, rătăcesc printr-o pădure, mereu în primejdie de moarte - şi supravieţuiesc datorită unui tip ciudat, necultivat, sălbatic, un delincvent inadaptabil, dar de o certă inteligenţă a inimii. Andre Techine ştie să-ţi povestească foarte frumos propriul film, doar că ceea ce se vede pe ecran se prezintă altfel: senzaţia e de "cel mai lung film scurt (o oră şi treizeci de minute) pe care l-am văzut vreodată" şi, mai ales, de cinema demodat. Între clasic şi vetust e o distanţă prea mare!




0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Eugenia Voda


Alte articole

 Cannes 2003: ediţia Tocqueville, Alex. Leo Şerban
 Corespondenţă specială de la Cannes 2003 - Palmaresul, Eugenia Voda
 Polonezi, căprioare şi iepuraşi - Cannes 2003, Alex. Leo Şerban
 Cele 3 graţii şi cele 9 capitole - Cannes 2003, Alex. Leo Şerban
 Peisaj cu oarbe, broaşte, adolescenţi rătăciţi şi o dragă fantomă - Cannes 2003, Alex. Leo Şerban
 Alte articole


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer