Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici diverse

Corespondenţă specială de la Cannes 2003 - Palmaresul


România Liberă, mai 2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Festivalul de la Cannes a reuşit de multe ori, în istoria lui, să descopere şi să lanseze pe orbita internaţională cineaşti necunoscuţi, proveniţi în general din cinematografii "defavorizate"; una dintre misiunile asumate ale festivalului a fost, întotdeauna, de a pune în valoare strălucirea unor outsideri; se ştie, un premiu la Cannes poate fi motorul unui viitor succes de public sau cel puţin al unui număr crescut de spectatori. Palmaresul ediţiei a 56-a a exagerat, însă, în acest sens.

Juriul lui Patrice Chereau a ignorat cu desăvîrşire partituri actoriceşti memorabile (Nicole Kidman, Ludivine Sagnier, Bernard Giraudeau, Neri Marcore!) ca să premieze, ex-aequo, doi interpreţi turci neprofesionişti (dintre care unul a murit anul trecut, într-un accident de maşină!), sau o tînără actriţă canadiană, cvasinecunoscută, pe care dacă o întîlneşti pe hol, la ieşirea din sală, nu e sigur că o mai recunoşti! E de prisos să mai spunem că, în condiţiile acestei surprize totale, nici actorul din Turcia, nici actriţa din Canada n-au apucat să vină la Cannes, pe scenă, să-şi ridice premiul. Publicul de la ceremonia de premiere a plonjat într-o stare de perplexitate jenată, mai ales că în sală erau, printre alţii, un Philippe Noiret şi un Michel Bouquet, care au fost, şi ei, în competiţie, cu Cotletele lui Bertrand Blier. La fel de aberant, juriul a ignorat cu desăvîrşire capodopera lui Lars von Trier, Dogville, sau filmele de calitate ale unor Raul Ruiz, Pupi Avati, Peter Greenaway, Clint Eastwood, ca să rezume tot palmaresul la doar patru titluri. A nu se înţelege că cele patru titluri nu prezintă, fiecare, o doză de interes; dar modul în care au fost ele "manipulate" de juriu, în defavoarea altora, frizează, dacă nu nedreptatea flagrantă, atunci incompetenţa. De pildă, tocmai pentru a evita nefericitul "cumul de premii", regulamentul festivalului prevede că filmul desemnat cu Palme d’Or nu mai poate lua nici un alt premiu (în afara unui eventual premiu de interpretare). Ei bine, juriul lui Patrice Chereau, în criză de inspiraţie, acordă Premiul pentru regie tocmai aceluiaşi regizor care a cîştigat şi Palme d’Or: Gus Van Sant, pentru Elephant! Să fie vorba de o operă atît de copleşitoare încît să merite forţarea tuturor regulamentelor? Nici pe departe. E pur şi simplu un film onorabil (dar atît) al cinematografului american independent, un film turnat fără un scenariu scris (ceea ce, din păcate, se simte!), jucat de adolescenţi neprofesionişti, cu o vagă coloratură documentară, despre masacrul de la liceul din Colombine, de acum cîţiva ani, în care doi adolescenţi înarmaţi au făcut 13 victime în şcoală. Cineastul ştie să foreze în zonele de umbră şi de nelinişte ale cotidianului, privirea lui are autenticitate. Dar de aici şi pînă la a fi cu adevărat un film de Palme d’Or e cale lungă. Totul e construit ca un fel de puzzle, fără personaje care să se ţină minte, cu lungi planuri-secvenţă, în care interpreţii sunt filmaţi din spate; la sfîrşit, toată lumea se întreabă de ce se cheamă filmul Elephant, cîtă vreme în el nu e "nimic despre elefant"! Nonconformistul Van Sant (50 de ani, zece filme la activ) refuză să se adapteze "mecanismului" filmului american (cu tot ce presupune el în materie de acţiune şi de eficienţă), preferînd să rămînă un marginal. Iată însă că juriul a făcut din el "centrul" Cannes-ului 2003.

Al doilea premiu al palmaresului, în ordinea importanţei, Marele Premiu, a fost acordat filmului turc Departe, de Nuri Bilge Ceylan (44 de ani), cineast care se vrea ieşit din mantaua lui Bergman. La ora cînd a intrat în competiţie, am scris favorabil despre acest film (dramă a dezrădăcinării şi incomunicabilităţii, în Istanbulul de azi), turnat în majoritate în apartamentul regizorului, cu actori neprofesionişti (mama, nevasta, un prieten, un văr!). O mică "întreprindere de familie" - s-a spus - care, iată, a dat lovitura! Dar, din nou, e un exces al juriului să lege de acelaşi titlu şi Premiul de interpretare masculină (Muzaffer Ozdemir şi Mehmet Emin Toprak).

Cele mai multe aplauze, la festival, s-au legat de Invaziile barbare, filmul canadianului Denys Arcand, o comedie despre arta şi ştiinţa de a muri. E singurul nume din palmares cu antecedente la Cannes (Premiul Juriului, în 1989, pentru Isus din Montreal). Juriul l-a expediat în dreptul Premiului pentru scenariu. De acelaşi film se leagă şi Premiul de interpretare feminină, acordat tinerei Marie-Josee Croze; un talent de o vizibilă vioiciune; doar că personajul apare pe la jumătatea filmului şi, oricît ar fi de ataşant, nu are de susţinut o partitură prea consistentă; pe lîngă alte evoluţii feminine din competiţie, opţiunea juriului lui Chereau e de-a dreptul ridicolă.

În fine, ca o încununare a palmaresului, juriul a acordat premiul care-i e cel mai aproape de suflet (Premiul Juriului) filmului iranian La ora 5 după-masă, al tinerei (23 de ani) abonate a Cannes-ului, Samira Machmalbaf. Pe scenă, me-zina competiţiei a spus, în cuvîntul de mulţumire, că personajul filmului ei e o femeie care îşi doreşte să devină preşedinte de stat; dar că ea, Samira, nu şi-ar dori să fie preşedinte cîtă vreme cel mai puternic preşedinte din lume se cheamă George W. Bush! La ediţia de anul trecut, pe aceeaşi scenă, un premiant american s-a referit, virulent, tot la Bush, personaj politic pe cale să devină un veritabil cal de bătaie al ceremoniilor culturale mai mult sau mai puţin sofisticate.

În rest, încurcate sunt căile Cannes-ului, ar putea spune cineva care ar remarca absenţa totală din acest palmares a vreunui nume al cinematografiei franceze. Sau vest-europene. Cît despre tratamentul de care s-a bucurat Lars von Trier la această ediţie, e încă o probă că afinităţile funcţionează şi în cinema şi că un regizor normal (cu căderi în mediocritate) nu poate admira, iubi, premia un regizor nebun, cu căderi în genialitate...




0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Eugenia Voda


Alte articole

 Cannes 2003: ediţia Tocqueville, Alex. Leo Şerban
 Polonezi, căprioare şi iepuraşi - Cannes 2003, Alex. Leo Şerban
 Cele 3 graţii şi cele 9 capitole - Cannes 2003, Alex. Leo Şerban
 Peisaj cu oarbe, broaşte, adolescenţi rătăciţi şi o dragă fantomă - Cannes 2003, Alex. Leo Şerban
 Cannes 2003 - 16 şi 17 mai, Eugenia Voda
 Alte articole


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer