Cele 3 graţii şi cele 9 capitole - Cannes 2003

Săraca Penelope Cruz!

Înainte de începerea Festivalului, o publicaţie lucioasă şi colorată îi pusese poza pe copertă, alături de cea a lui Nicole Kidman, anunţînd "Duel pe Croazetă"...

Gala de deschidere se făcu, Fanfan la Tulipe căzu (la public şi la critică) şi din tot "duelul" nu rămase decît întrebarea unei ziariste obraznice, la conferinţa de presă: "Da' Tom (Cruise) unde e?" Iritată, spanioloaica răspunse sec: "Lucrează!" Probabil că aşa şi este, căci Cruise nu-i Caramitru şi nici Dinescu, să se (pre)facă...

Însă Penelope (al cărei nume rimează cu "Cruise" - dar atît) ar fi trebuit să ştie că, dacă ştiftuleţul în care joacă a fost aşezat în ditamai deschiderea, asta n-a fost de ochii ei frumoşi, nici pentru talentul ei de categoria pană, ci pentru că onor conducerea - care a cam dat-o-n bară cu deschiderile în ultimii 2-5 ani - a crezut, a sperat, ba chiar a fost convinsă că dra Cruz nu va veni la Cannes fără dl Cruise! Dar Cruz apăru fără Cruise... Aşa că Penelope trecu prin festival ca gîsca prin apă, fără să stîrnească mari valuri.

Mai mult: a fost eclipsată de o altă frumuseţe latină - într-adevăr superbissima Monica Bellucci. Italiencei, francezii nici nu-i mai spun pe numele întreg, ci "la Bellucci". Sau, şi mai bine, simplu: "Monica" - semn că au adoptat-o. Bellucci e atît de frumoasă încît i se pun în cap - conform clişeului - cam puţine celule cenuşii... În interviuri, însă, nu dă această impresie. Întrebată cum a fost să joace alături de Keanu Reeves (în Matrix Reloaded), "la Bellucci" şi-a amintit că s-a mai întîlnit cu el o dată pe platou, demult, în Dracula lui Coppola, concluzionînd cu umor: "Probabil că destinul meu este să-l sărut pe Keanu din 8 în 8 ani!" Frumuseţea? "Trece repede. Este ca o boală căreia mai devreme sau mai tîrziu i se găseşte leacul, trebuie doar să ai răbdare..." Nu par, totuşi, răspunsurile unei idioate!

Dar prezenţa cea mai electrizantă, pe Croazetă, a fost, de departe, cea a lui Nicole Kidman. La conferinţa de presă de luni a apărut într-o elegantă rochie neagră cu breteluţe şi ne-a cucerit pe toţi (şi nu, nu doar ochelarii de pe nas o făceau să fie deşteaptă!). Seara, la premieră, şi-a lăsat părul să cadă pe spate, a renunţat la ochelari şi şi-a făcut o intrare vaporoasă într-o rochie fără umeri, în imprimeu roşu. Puteai citi clasa de la o poştă. Iar în filmul în care joacă (Dogville de Lars Von Trier) este atît de uluitoare - trecînd de la vulnerabilitate la forţă cu uşurinţă unui fulg care se aşează pe frunte - încît, dacă va primi un premiu de interpretare, va fi absolut binemeritat. Pînă atunci însă, festivalierilor nu le va fi scăpat un "detaliu" cu tîlc: cel pe care-l iubeşte, în film, se numeşte "Tom"... Îl iubeşte, iar la urmă îl omoară! (cu graţie, totuşi...)

Dogville este Von Trier pur: provocator şi genial! Felul în care se joacă, virtuoz, cu toate convenţiile imaginabile (în cazul de faţă: cele ce ţin de teatru), felul în care ia peste picior orice regulă, inventînd pe loc, ca şi cum le-ar scoate din joben, altele noi, felul - în fine - în care manipulează spectatorul de la primul la ultimul cadru (filmul este împărţit în 9 capitole şi un prolog) sînt absolut unice. Dogville este morality play, "Big Brother" brechtian, "The Scarlet Letter" & "Of Human Bondage" avangardiste, tragedie americană cu gangsteri, tragedie greacă fără katharsis (katharsis-ul a fost ucis cînd pe lume au apărut ideologiile!), parabolă politică, pantomimă, poem, psihodramă, comentariu despre estetica teatrului - toate la un loc...

Prima parte a unei trilogii care se va chema US and A, Dogville reuneşte - pentru prima oară în filmografia ambiţiosului danez - o lungă distribuţie stelară: de la Nicole Kidman la o veterană ca Lauren Bacall, de la una din actriţele-fetiş ale lui Bergman - Harriet Andersson ("O vară cu Monika", "Prin oglindă" etc) - la o icon a filmului independent cum e Chloe Sevigny, de la "grei" precum James Caan, Ben Gazzara şi John Hurt (acesta din urmă: vocea care narează) la tinerii Paul Bettany ("A Knight's Tale") sau Jeremy Davies ("Solaris") - trecînd, fireşte, prin "banda lui Lars": Udo Kier, Stellan Skarsgaard, Jean-Marc Barr -, Dogville este un original "Who's Who" al filmului actual / versiunea LVT, prescurtată:-)

Ultimul film al lui Lars Von Trier, prezentat unei săli în delir în dimineaţa de 19 mai 2003, se încheie - semnificativ - cu un oldie but goldie: "Young Americans" cîntat de David Bowie pe genericul final, care montează fotografiile atîtor americani anonimi din clasa de jos şi din prima jumătate a secolului trecut.