Regizorul francez Pascal Rambert a avut o primă întâlnire cu fiecare dintre cei 26 de membri ai trupei TGST în urmă cu multe luni. Jumătate de ceas de one to one. Apoi a plecat și a așteptat mailurile actrițelor și actorilor. Unii i-au trimis, alții, nu. Unii au ales să-și povestească fragmente biografice (la Q&A-ul de după reprezentația din cadrul Eurothalia, Ioana Iacob a mărturisit că i-a povestit lui Rambert toată viața), alții au tăcut. Rambert a prelucrat materialele primite și a realizat textul care stă la baza celei mai recente premiere TGST: Das Theater / Teatrul. Primele două reprezentații: septembrie 2023.
O regizoare sau un regizor întâlnește o trupă și, pe baza destăinuirilor membrilor acesteia, construiește o piesă. După caz, aceasta vorbește despre trecutul, prezentul și, uneori, viitorul actrițelor și actorilor, Teatrului, orașului, județului, regiunii. Tot după caz, regizorul strecoară sau nu elemente ficționale în poveștile protagoniștilor sau, eventual, re-distribuie parte din istoriile acestora, alocând lui X mărturisiri ale lui Y. Uneori, actorii joacă personaje ce le poartă (pre)numele, alteori, nu. Nu întotdeauna toți membrii trupei se regăsesc în distribuția finală (chestiune de alegere a actorului sau a regizorului), dar mai totdeauna toți cei care joacă au parte de cel puțin un monolog de mari dimensiuni.
În cazul Das Theater / Teatrul, Pascal Rambert a mers pe o versiune hibridă. A lăsat întocmai anumite povești de viață, pe care a altoit bucăți ficționalizate. Amintirile unora dintre actori sunt rostite de alții. Toți cei 26 de actori angajați ai TGST sunt de găsit pe scenă, uneori în același timp. Într-unul dintre cele mai bune momente ale spectacolului, actorii, care au libertate aproape deplină de mișcare, formează grupuri mai mari și mai mici, răspândite de-a lungul și de-a latul întregii scene a Germanului & Maghiarului timișorean. Montajul sonor al lui Rambert decupează fragmente de dialog din fiecare grupuscul, creând o memorabilă senzație de folosire plenară a spațiului de joc (în fotbal, s-ar numi verticalizare).
Nu toți oamenii TGST-ului au fost de acord să i se confeseze lui Rambert. Lor le-au fost alocate mărturisiri ale colegilor sau vorbe inventate de regizorul-scenarist (responsabil, de asemenea, de decoruri & costume). Din ceilalți, nu toți au fost de acord să joace sub propriul prenume. "Doar o parte din cele ce se spun sunt povestea mea. Jumătate. Restul e ficțiune. Ca urmare, nu puteam să joc cu numele meu", a povestit, la Q&¥A-ul de la Eurothalia, Ida Jarcsek-Gaza.
Partea ficționalizată vizează povestea de dragoste dintre Ida Jarcsek-Gaza (în spectacol, Iris) și Isolde Cobeț (Julia). O falsă dez-văluire, poveste subtilă și elegantă, asemenea vieților și carierelor profesoarei de teatru de la secția de actorie în limba germană, pe care a și înființat-o, din cadrul Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest Timișoara (Ida) și profesoarei de teatru a trupei NiL a Liceului Nikolaus Lenau din Timișoara (Isolde). Mai mult de jumătate dintre membrii actuali ai trupei TGST le-au fost elevi / studenți celor două pedagoge.
E ziua de naștere a Sofiei (Ioana Iacob). 45 de ani. Întreg teatrul vine la petrecerea nu chiar surpriză organizată cu această ocazie. Sofia e stresată de tot. De vârstă, de aniversare, de colegi. În același timp, e ultimul rol al lui Iris (Ida Jarcsek-Gaza) înainte de retragere: Firs, într-o versiune a Livezii montate de Boris (Boris Gaza, fiul Idei Jarcsek-Gaza), personajul-regizor care militează pentru dreptul femeilor de a juca toate marile roluri pe care dramaturgii le-au scris, de-a lungul veacurilor, doar pentru bărbați. Cei patru copii ai cuplului Iris - Isolde (între care gemenele adoptate Maria și Ria, interpretate de surorile Silvia și Olga Török) sunt îngrijorate pentru sănătatea lui Iris. Actrița începe să aibă pierderi de memorie. De fapt, de aceea s-a gândit Boris la ea pentru rolul lui Firs. Pentru că are puține replici de memorat. De fapt, acesta e momentul cel mai bun pentru predarea ștafetei. Vedeta trupei, aflată la apus, lasă locul viitorului star. De la Iris la Sofia. De la Ida Jarcsek-Gaza la Ioana Iacob?
E multă auto-referențialitate în Das Theater / Teatrul. Se vorbește mult despre cei 70 de ani de teatru instituționalizat de limbă germană din Timișoara (la 1 ianuarie 1953 s-a înființat secția germană a Teatrului de Stat Timișoara, din 1956 există TGST), despre biografiile, familiile și carierele actorilor, despre creșterea și descreșterea publicului, despre frig și cenzură, despre dicție și disponibilitate la efort, despre muzica de scenă și dansul ca mijloc de exprimare artistică. E loc chiar și de un moment de teatru în teatru care amintește de scena meșterilor din Visul unei nopți de vară, montată cândva genial de Alexandru Dabija la Odeon-ul bucureștean (Pyramus & Thisbe 4 You, premieră 2009).
Se vorbește despre emigrația masivă a populației de limbă germană din Timișoara (inclusiv artiști) și despre statutul de rudă săracă pe care mulți dintre cei care au ajuns în Germania l-au resimțit. Se vorbește despre revoluția din 1989, despre sângele, moartea și speranțele acelor zile când Timișoara și-a construit, prin curaj și sacrificiu, propria insulă de libertate.
În tot ce are mai bun, Das Theater / Teatrul vorbește despre oameni și oraș prin intermediul teatrului. Cu sinceritate, cu umor, cu emoție. E rost de poante, de bârfe, de răutăți, de cuvinte faine. E rost de adevăr.
Nu toată trupa se implică la fel, nu toate rolurile sunt semnificative, nu toate intervențiile sunt relevante, nu toate monologurile conving. Până la urmă, era și complicat / puțin probabil să fie altfel. Nu toată lumea are aceeași disponibilitate de auto-interogație sau de deschidere. Lipsa de omogenitate face parte din regula jocului. Imperfecțiunea e vie, perfecțiunea s-a născut moartă.
Unele din ideile lui Pascal Rambert nu sunt din cale afară de inspirate. Viziunea de ansamblu convinge, însă. Exercițiul de auto-oglindire a celor care, în mod obișnuit, au rolul de a oglindi lumea e, mai degrabă, reușit. Trupa TGST e oglinda străzii. Teatrul seamănă Timișoarei care seamănă Banatului care seamănă un strop României, un strop Ungariei, un strop Serbiei, un strop Austriei, un strop chiar Germaniei.
Ce urmează? Cum, unde vor, vom fi peste 10-20-30 de ani? Vor, vom mai fi?
(foto: Ovidiu Zimcea & Gabriel Amza)