presupusele prejudecăţi româneşti (nu cred să fi citit multe cronici care să nu acuze o proastă receptare a subiectului, în sensul că românul, care a pus pe Brokeback Mountain eticheta de "film cu poponari", sigur va strâmba din nas la diversitatea sexuală a relaţiilor din film)
relaţiile dintre personaje par realizate în grabă, insuficient conturate pentru a fi credibile, incestul nu şochează, lasă o urmă insipidă încă de la prima scenă, cosmetizat apoi până la aplatizare, cumva pierdut într-o ulterioară analfabetizare sentimentală, realizând astfel doar o defectuoasă dinamică narativă
scenariul, adaptat după romanul Ceciliei Ştefănescu de însăşi autoare (împreună cu Răzvan Rădulescu), nu duce lipsă, din păcate, de replici chic, făcute sa "prindă", apare pe undeva o referire la Prozac, alteori vocea din off lansându-se în observaţii dulceag-postmoderne, "balcoanele cojite de tencuială ca nişte sâni flasci şi căzuţi",
dar
Something new
are un "vârf" incontestabil, întrebarea veterinarului "Cine sunt oamenii ăştia?", rămasă fără răspuns, un fel de Moromete cu "Ce vreţi voi de la mine, nenorociţilor?", neputinţa înţelegerii, un fel de rupere urban / rural, straight / gay - cu siguranţă una dintre cheile de interpretare a filmului, e tocmai trecerea bruscă de la copilărie şi ursuleţul de pluş atârnând din bagaj, la o maturitate periculoasă, mai mult o pierdere bruscă a inocenţei care te poate lăsa gol pe dinăuntru (de ce? se traduce asta prin ruşine în faţa satului şi a părinţilor sau amor trădat?)
momentul în care fratele Sandu îşi revendică sora aşază cumva filmul în spaţiul românesc, îi dă credibilitate, protagoniştii lovindu-se unul de celălalt literalmente, ca de o oglindă, pierzându-se astfel aroma de fructe si de American dream, ca şi cum adevărul spus brutal şi fără perdea strică tuturor cheful, atât de omletă cât şi de simpatii între personaje de acelaşi sex.
calitatea sonorizării şi a imaginii,
dar
Something borrowed
senzaţia de excesivă occidentalizare din primele trei sferturi ale filmului
ideea, de care nu s-a scăpat încă, conform căreia umor însemnă "Mă faci ţăran la mine-n curte!?",
dar
Something blue
Chris Martin, cu un song ce aduce aminte de Angelo Badalamenti, un cântec de leagăn pentru fraţii care dorm împreună "de urât"
With a six pence in your shoe
stângăcia contrastelor, înduioşătoarea emancipare culinară (carne în untură vs pui cu sos de kiwi), chipul antologic de om-bun-şi-de-la-ţară al lui Mircea Diaconu, "toaleta" din spatele curţii adusă în faţa casei făra prea multe expicaţii şi, rezumând, un "pardon, scuzaţi, bonsoir" de epocă nouă.