Kiki, Alex(andra) şi Sandu - un trianglu care sună sec în orchestra lui Giurgiu. 3 personaje şi 2 poveşti de amor ce se screm să pară maladive, dar nu reuşesc decât să atârne, suspendate, într-un spaţiu delimitat de inconsistenţă. A fi homo când moralitatea e hetero, a fi incestuos când lumea se mişcă în cadenţă exhibiţionistă poate fi o dramă dogmatică, dar nu una existenţialistă, pt că umorile îşi continuă drumul într-o matcă proprie, paralelă cu "normalitatea", iar istoria ne-a dat exemple concrete (Sapho, mai cântă-ne ceva din liră!).
Povestea filmului nu se poate povesti (confecţia acestui text e concordantă cu "aţa" filmului), nu pentru că este o poveste bolnăvicioasă, ci pentru că este decedată. Nu există. Iubirile se manifestă static, iar sentimentele sunt reduse la câteva schimburi brutale de cuvinte (în relaţia incestuoasă) şi la oarecare fulguiri literare (în partea homo-laterală). O voce din off, rătăcită şi inutilă, încearcă să ştanţeze, intimist, fiorii iubirii presăraţi botanistic într-un jurnal, îmbibat cu metafore de compunere din clasele 5-8, dar totul are aură de spovedanie spusă la masa, pătată de ketchup, a unui fast-food.
Dacă scenariul poate posta ca figurant într-un muzeu al inutilităţilor de ceară, prestaţia actorilor nu merită minimalizată. Cătălina Murgea, gazda Alexandrei, face cel mai bun rol cinematografic al ei după cel din Concurs-ul lui Dan Piţa, Mircea Diaconu şi Virginia Mirea, părinţi oneşti şi actori la fel, Tora Vasilescu şi Valentin Popescu în roluri credibile de părinţi bulversaţi de hiperreactivitatea progeniturilor, iar cele 3 graţii, Kiki (Maria Popistaşu), Alex (Ioana Barbu) şi Sandu (Tudor Chirilă) îşi manifestă disponibilitatea în limitele impuse de un scenariu insuficient asamblat, cu un punct plus pentru Maria Popistaşu care s-a "împieliţat" într-un rol dispus la variabilitate. Invitaţi pentru câteva secunde, Mihaela Rădulescu şi Puya nu pot fi contorizaţi decât ca branduri din showbiz pentru a ridica ratingul şi a contribui strategic la marketing alături de reclamele de la o bere pur germană, o firmă autohtonă de taxiuri, alta de ţoale, incertă ca naţionalitate, şi una de importuri de maşini strict italiene.
Eu i-aş recomanda şi publicitatea la o specie de detergenţi, aia care spulberă 99 de pete, poate s-o nimeri şi pentru această pată neagră din garderoba cinefilă.