Cătălina Tesar, aflată de asemenea în rolul de cameraman, se infiltrează cu o subtilitate aparte în viața și casa unei familii de romi corturari, devenind chiar confidenta lor. Astfel are ocazia să exploreze povestea "tahtaiului", a pocalului, bunul cel mai de preț al acestora, care stabilește ierarhia de putere și statutul social al neamului. Fiecare familie are câte unul, iar cu cât pocalul este mai ornat și mai complex, cu atât sunt mai stimați posesorii lui. La fiecare căsătorie, obiectul este pasat familiei din care provine mireasa, pentru a ajunge înapoi la origini pe calea unui moștenitor de sex masculin.
Pocalul. Despre fii și fiice arată cum, într-o societate patriarhală, un obicei ce ține de tradiții și cultură este transformat, din lăcomia capului familiei, într-un calvar pentru femei, supuse unor presiuni constante. Obsesia recuperării tahtaiului devine prioritatea principală, iar bunăstarea membrilor familiei "ghinioniste" este un lux pe care aceștia nu și-l permit până nu aduc pe lume un băiat. Fetițele sunt o dezamăgire și toate cresc cu această impresie despre ele. Documentarul prezintă o realitate crudă, pe care alegem să o ignorăm conștient, în ciuda faptului că se petrece câteodată chiar peste drum de noi.