Libertate și efectul de perspectivă

Istoria a reținut că^[i] "[...] în perioada evenimentelor din decembrie 1989, în sala de sport a UM 01512 Sibiu și ulterior în bazinul de înot, desecat, au fost lipsite de libertate în mod abuziv peste 500 de persoane".

Regizorul și co-scenaristul Tudor Giurgiu a oferit publicului, în a doua jumătate a anului 2023, filmul Libertate^[ii], cea mai recentă creație a sa, o reflecție oferind o nouă perspectivă a revoluției de la Sibiu, din decembrie 1989. Bazat pe evenimente, fapte și personaje reale, ar putea fi considerat Libertate o docu-dramă? Nu, este mai mult de atât. Libertate dă posibilitatea publicului să își pună întrebări. Să reflecteze la unele din "piesele" componente ale evenimentelor de atunci, precum arestarea în grup și vinovăția colectivă, protestele de masă și masele în contextul revoluțiilor sociale. Să gândească despre responsabilitatea individuală și libertate. Dar mai ales despre revoluție și riscurile ei.

O referință la "vinovăția colectivă" care duce la condamnarea de grup avem în filmul artistic O vară de neuitat^[iii] (regia Lucian Pintilie). Vinovăția colectivă este prejudecata, cu consecințe tragice, în jurul căreia, gravitează întreaga narațiune. Acțiunea se petrece în Cadrilater, în interbelic. Animozitățile româno-bulgare de graniță sunt teribile. Etnici bulgari (numiți comitagii) efectuează incursiuni periodice, atacuri de tip guerilla în Dobrogea, atacând comunitățile românești. Armata română, acționând ca forță de graniță are misiunea de a limita acțiunile comitagiilor. În acest context, etnicii bulgari din comunitatea locală, angrenați în activități agricole pentru armată, sunt, de la un moment dat, suspectați, fără nicio dovadă, doar pe baza apartenenței etnice, ca fiind complici ai comitagiilor. Personajul principal refuză îndeplinirea ordinului de execuție a grupului de etnici bulgari, dar altcineva, dintre colegii săi, o va face.

Tot ca efect al perspectivei propuse prin Libertate ne putem gândi, păstrând proporțiile, la "vinovăția colectivă" a poporului german, după Al Doilea Război Mondial. La câțiva ani de la încheierea războiului, în eseul Conștiința culpei^[iv], Karl Jaspers, filosof german, justifică analiza sa prin aceea că "[...] Aproape întreaga lume aduce acuzații Germaniei și germanilor [...]". Dar, scria filosoful, "[...] este absurd ca un popor în totalitatea sa să fie acuzat de crimă". Pornind deci de la asumare și de la principiul vinovăției individuale, Karl Jaspers clasifică și definește culpele care privesc națiunea germană: culpa criminală, culpa politică, culpa morală, culpa metafizică. Primele trei culpe sunt individuale, cea de-a patra de-abia, este colectivă. Culpa metafizică, culpa colectiv a unui popor este aceea care rezultă din "[...] solidaritatea oamenilor ca oameni, care determină co-responsabilitatea fiecăruia pentru orice faptă din lume".

De ce societățile umane continuă să se folosească de prejudecata vinovăției colective? Oare în România vor mai avea loc judecăți bazate pe vinovăția colectivă? De ce, după atâtea milenii de evoluție a umanității, vinovăția colectivă rămâne cea mai la îndemână prejudecată, mereu și mereu refolosită pentru a se rezolva conflictele?

Despre mase și ce se întâmplă când indivizii formează mase, a elaborat o întreagă teorie, punând bazele psihologiei sociale, Gustave Le Bon, în studiul său Psihologia mulțimilor^[v], publicat pentru prima dată în 1895. El constată că atunci când indivizii se reunesc într-un grup, în cursul unor evenimente cu încărcătură emoțională, devin practic o gloată și se comportă conform unei conștiințe de grup, abandonându-și ca indivizi simțul critic, bunul simț, valorile morale.

Aceasta poate avea ca efect condamnarea altor oameni ca fiind vinovați în grup, pe baza unor elemente comune de definire (rasă, etnie, poziție socială, etc.)

Libertate poate fi văzut și judecat din mai multe unghiuri, dar există câteva chestiuni macro ce pot fi considerate mai importante, le-am numi acte. Un act este descrierea contextului în care se petrec faptele. Este o introducere pe repede înainte ca martori ai unei situații explozive social. Vedem o revoltă colectivă, "scăpată din frâu", în toată frenezia derulării sale. Surprinși în birouri, blocați în clădiri ca efect al evenimentelor, milițienii și securiștii trec de la liniștea-dinaintea-furtunii la panică, la confuzie. Masa de securiști și milițieni fuge ca o turmă, se scurge brownian spre cele mai probabile adăposturi din clădire, abandonând frenetic uniformele, armele. Mulțimea ofițerilor, panicată, curge ca un lichid uman, din cameră în cameră ca să evite gloanțele care penetrează prin ferestre, omorând pe unii și alții. Apoi ies în exterior ca să se adăpostească la unitatea militară. Strigăte, împușcături, somații, oameni împușcați, o dramă sub ochii spectatorului. Spectatorul care este atras în acțiune, trăiește emoția, frica de moarte și dorința de viață a personajelor care caută scăparea. În stradă, se trage, nu se știe de unde, mor manifestanți.

Vinovații fără vină? Un alt act este despre "vinovatul colectiv". "Tu ai tras!", "Ba tu ai tras!" Ca la un "duel mexican", Armata, care nu "clipește", preia conducerea răzmeriței și acuză colectiv pe toți cei care, cu câteva ore înainte, împreună cu ei, făceau parte din aparatul de ordine, represiune și apărare al României socialiste. Oportuniștii din Armată simt care este curentul politic și social ce decurge de la centru spre local, anume ca din cele trei, Miliția, Securitate, Armata, aceasta din urmă să fie cea care apără noua societate. Așa cum s-a petrecut cu Nicolae și Elena Ceaușescu, la nivel central au fost considerați vinovați de toate și orice, la Sibiu milițienii și securiștii sunt vinovați de drama din stradă, probabil de multe alte tare ale societății socialiste. Vinovați în grup. Un maniheism interesat care oferă posibilitatea exorcizării și acuzării doar a unei părți a societății, pentru ce a fost mai rău.

"Libertate!" Grupul celor 500 sechestrați în bazinul de înot golit, după ce au devenit "vânat", tocmai ei, cer libertatea de la "gardienii" lor. În bazin arestații dorm direct pe gresie, mâncarea este puțină, sunt îmbolnăviri, accesul la toaletă este limitat și igiena precară. În plus se petrec conflicte interpersonale. La un moment este introdusă presa română, străină, ca să îi fotografieze pe "teroriștii" milițieni și securiști. Iar aceștia, într-un acces colectiv de demnitate, o mare de indivizi care sunt priviți de sus în jos, suboameni? aflați simbolic sub nivelul celor care i-au arestat, scandează "Libertate! Libertate! Libertate!". Acuzații au devenit acuzatori, sute de persoane sunt un vinovat colectiv, fără judecată individuală, ca un abuz al noii societății. Strigătul milițienilor și securiștilor, vinovatul colectiv sună și ca un reproș la adresa noii societăți, care își afirmă, se pare, libertatea, lipsindu-i fără judecată, pe alții, de libertate. Pe parcursul detenției, regimul se destramă, se diluează - petrecere de revelion, pachete de acasă, asistență medicală, Fiecare va trece prin filtrul audierilor de către un procuror, fost coleg ce a ales tabără potrivită. Vor ajunge acasă toți.

A tras sau nu a tras? Un alt act al filmului este cel despre moralitate și imoralitate, într-un context social deformant, revoluția. Personajul principal, un milițian? securist? arestat (bănuit de la un moment dat că este cel care a tras primul cu arma) invocă obsesiv botezul copilului spre a fi eliberat. În cursul audierii de către procuror, acela îi dă posibilitatea să ofere o declarație care îi permite să învinuiască pe altcineva de focul de pistol primordial. La ieșirea de la procuror, se spală pe mâini, abătut, insistent și cu anxietate. Probabil a făcut un sacrificiu moral, un compromis necesar, într-o lume în schimbare a valorilor, nevoilor și perspectivelor.

Vinovatul colectiv, vinovăția colectivă. Libertate. Mulțimea ca o masă irațională și iresponsabilă, vindicativă. Individul care se abate de la normele morale pentru a se conforma noii (i)moralități, pentru scăpa cu viață. Tragediile ce au însoțit o schimbare politică și socială care a făcut - invalizi, decedați - după prăbușirea vechii ordini, pe parcursul unei "clipiri" a istoriei, doar pe intervalul a câtorva zile din decembrie 1989-ianuarie 1990.

Istoria oficială este exactă^[vi]:"Declarațiile persoanelor ce au suferit lipsirea de libertate, arată că acestea, pe perioada reținerii, au fost supuse unor acte extreme de violență fizică și psihică (s-a recurs inclusiv la simularea într-un mod foarte realist, în repetate rânduri, a executării persoanelor reținute). Totodată, au fost supuse la înfometare și la diverse umilințe din partea militarilor aflați în pază. S-a mai probat existența, pe raza municipiului Sibiu, a unei adevărate "vânători de oameni", ajungându-se inclusiv la situații în care cadrele MI rănite și aflate sub îngrijire medicală la Spitalul Municipal Sibiu, au fost luate cu forța din această unitate medicală (în pofida protestelor exprese și vehemente ale medicilor) și introduse în bazinul de înot al UM 01512 Sibiu, fără asigurarea asistenței medicale necesare, situație în care o persoană a decedat."

Efectul de perspectivă propus de Tudor Giurgiu, la peste 32 de ani de la evenimentele de la Sibiu, ne propune o înțelegere nuanțată și profundă a lor. De partea celor 500 de persoane acuzate în bloc. Stă în puterea creatorilor să ne provoace mai agresiv sau mai subtil, în a ne re-judeca trecutul. Oare se va mai întâmpla așa ceva în România? Suntem în mare parte dintre noi, pregătiți să nu mai fim manipulați? Am învățat ceva din acele întâmplări? Vom evita să repetăm istoria?