martie 2024
În luna martie 2024, Noaptea Albă a Filmului Românesc este dedicată unuia dintre cei mai importanți regizori din istoria cinematografiei românești: Stere Gulea. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă spre duminică, 2 spre 3 martie 2024, la un maraton cinematografic alături câteva dintre cele mai reprezentative creații semnate de respectatul cineast.

Noaptea Albă va debuta, de la ora 21:30, cu un interviu-portret realizat de producătoarea Claudia Nedelcu Duca (interviul integral se poate citi aici), urmat de Moromeții (1988) (ora 22:00), Moromeții 2 (2018) (ora 0:25), Stare de fapt (1996) (ora 2:15), Sunt o babă comunistă (2013) (ora 3:40), Iarba verde de acasă (1978) (ora 5:15).


Absolvent al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică în anul 1970, cu formare în filmologie, regizorul Stere Gulea s-a născut la 2 august 1943, în comuna Mihail Kogălniceanu, județul Constanța. Cineastul provine dintr-o ramură a aromânilor care vine din Grecia, bunicul său, fruntaș al românismului, fiind omorât de naționaliștii greci, în 1904. După absolvire, a lucrat ca redactor la Studioul Cinematografic București. Între anii 1990-1996, regizorul Stere Gulea a fost decan al Facultății de Cinema din cadrul ATF, iar din poziția de director general interimar a condus Televiziunea Română în perioada 1996-1998.


"Nu m-am considerat niciodată profesor, realmente, m-am considerat un coleg care are puțină experiență și stă de vorbă cu niște tineri care au alte repere, alte paradigme. De multe ori nu te intersectezi, dar te poți și intersecta", spunea cineastul despre misiunea sa de profesor la UNATC, unde a activat între anii 1990-2015 (interviul integral se poate citi aici).

Debutul său regizoral a avut loc cu filmul Sub pecetea tainei, o evocare a scriitorului Mateiu Caragiale sub forma unui eseu cinematografic, alcătuit din povestiri, nuvele și biografia autorului. Creația cinematografică a atras atenția marelui actor Toma Caragiu, care a vorbit cu admirație despre tânărul regizor și l-a invitat pe bunul său prieten, scriitorul Marin Preda, să vizioneze filmul la un eveniment organizat de TVR, așa cum este povestit în interviul menționat (de citit integral aici).

A urmat o perioadă prolifică pentru regizorul Stere Gulea: Iarba verde de acasă (1977), Castelul din Carpați (1981) și Ochi de urs (1983). În 1987, cineastul avea să ecranizeze prima parte din Moromeții, o producție care a întregit și a amplificat ecourile unuia dintre cele mai apreciate romane ale lui Marin Preda, dar și ale literaturii românești.

Portofoliul cineastului se va îmbogăți după 1990, cu filme de succes precum: Vulpe vânător (1993), Stare de fapt (1995), Weekend cu mama (2009) sau Sunt o babă comunistă (2013).


"Lucram la Weekend cu mama și mi-a căzut sub ochi titlul Sunt o babă comunistă. E un titlu bun și azi! Am pus mâna pe telefon, am vorbit cu cineva de la Editura Polirom, m-am prezentat. Le-am zis că mă interesează. "Vă dăm numărul de telefon al lui Dan Lungu". L-am sunat pe Dan Lungu, un băiat foarte deștept și foarte deschis. A fost foarte încântat, dar mi-a spus: "Domnul Gulea, eu nu mă pricep la scenarii. Am un prieten care se pricepe." Lucian Dan Teodorovici a scris scenariul. Nu ne plăcea nici mie și nici lui Andrei Boncea care era producător. Ne-am chinuit ani de zile cu scenariul ăla. S-a asociat și Vera Ion, o fată foarte talentată și cu care am lucrat cu mare plăcere. În fine, am ajuns la formula asta. Aici s-a întâmplat un lucru bun, spre deosebire de alte dăți, actorii mi-au făcut filmul. Chimia dintre Luminița Gheorghiu și Marian Râlea era suficientă, nu îți mai trebuia nimic altceva. Atunci mi-am dat seama ce înseamnă chimia între doi actori, chimia adevărată și cât poate ea să dea viață și sensibilitate unui film. După vreo zi, două de filmare, am zis - scenariul duce în direcția asta, filmarea și cuplul ăsta duc în altă direcție, aproape în altă direcție. Ce fac? E o prostie să îi duc spre ceea ce mi-am imaginat eu. Îi las pe ei, merg pe ei și am mers cu ei. Nu știu dacă e un film bun, dar să știți că nu e un film prost.", a spus regizorul Stere Gulea în interviul acordat producătoarei Claudia Nedelcu Duca (interviul integral se poate citi aici).

Regizorul Stere Gulea lucrează în prezent la filmul Moromeții 3, care continuă povestea lui Niculae, fiul cel mai mic al lui Ilie Moromete. Regizorul semnează și scenariul original, iar producția va încheia saga începută în urmă cu aproape 40 de ani.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus