Vineri și sâmbătă, 20-21 decembrie 2024, TVR prezintă A șaptea obsesie, o ediție specială dedicată cineastului Bogdan Mureșanu.
Vineri, 20 decembrie 2024, de la 18.30, TVR Cultural dedică un program amplu regizorului Bogdan Mureșanu, cu o serie de scurtmetraje semnate de el și cu secvențe scoase la montaj din Anul Nou care n-a fost.
Sâmbătă, 21 decembrie 2024, de la ora 21.00, filmul-eveniment Anul Nou care n-a fost se vede la TVR 1, TVR Moldova și TVR Internațional!
La 35 de ani de la evenimentele din 1989 care au schimbat cursul istoriei țării noastre, TVR aduce tragicomedia Anul Nou care n-a fost în casa fiecărui român.
Sâmbătă, filmul care a ridicat în picioare audiența la evenimentele internaționale și a fost premiat din Italia până în India este vedeta serii la Televiziunea Română.
Românii din țară și de pretutindeni vor urmări cel mai recent succes al cinematografiei românești simultan la TVR 1, TVR Moldova și TVR Internațional, în seara de 21 decembrie 2024, de la ora 21.00, la fix 35 de ani de la momentul în care forțele represive trăgeau în demonstranții adunați în Piața Universității din capitală.
Universul creionat în scurtmetrajul Cadoul de Crăciun, distins cu peste 70 de premii naționale și internaționale, devine unul dintre tablourile expuse în lungmetrajul Anul Nou care n-a fost, șase personaje și problemele lor de zi cu zi întâlnindu-se în această tragicomedie pe fondul evenimentelor din 1989, când absurdul și frica încă mai domneau în cotidianul din România.
Sub bagheta lui Bogdan Mureșanu, regizorul filmului, actorii Adrian Văncică, Nicoleta Hâncu, Emilia Dobrin, Iulian Postelnicu, Mihai Călin și mulți alții, practic o distribuție de gală, conturează un univers nu demult apus în producția multipremiată la festivalurile de specialitate.
Ca o avancronică la filmul-eveniment, vineri, 20 decembrie 2024, TVR Cultural dedică un amplu program regizorului Bogdan Mureșanu, aflat în centrul atenției cinematografiei internaționale după lansarea multipremiatului lungmetraj Anul Nou care n-a fost.
De la ora 18.30, vom urmări un portret de cineast - Bogdan Mureșanu, ilustrat, în premieră pentru România, cu secvențe scoase la montaj și de making of din filmul Anul Nou care n-a fost, dar și cu impresii ale unor cineaști europeni despre film.
Programul continuă cu o serie de scurtmetraje la care Bogdan Mureșanu a semnat regia sau scenariul, în distribuția cărora regăsim actori precum Victor Rebengiuc, Adrian Văncică, Ioana Flora, Mircea Andreescu sau vocile Tamarei Buciuceanu-Botez și a lui Marcel Iureș:
Tuns, ras și frezat (2012) - un scenariu publicat de LiterNet, disponibil aici
distribuție: Victor Rebengiuc, Michel Horațiu Bob, Alexandru Georgescu
Negruzzi 14 (2016), un film documentar de artă
Spid (2016) - un scenariu publicat de LiterNet, disponibil aici
distribuție: Virgil Ioanei, Sabrina Iaschevici, Emilian Manea
Cadoul de Crăciun (2018) - un scenariu publicat de LiterNet, disponibil aici
distribuție: Ioana Flora, Luca Toma, Adrian Văncică
Caruselul (2020)
distribuție: Bogdan Mureșanu, Alice Cora
Opinci (2015)
distribuție: voci Tamara Buciuceanu-Botez, Marcel Iureș.