Totul trebuie să se schimbe pentru a rămâne la fel - Gli oceani sono i veri continenti / Los océanos son los verdaderos continentes / Oceans are the Real Continents la Visuali Italiane, 2024

A doua ediție a festivalului Visuali Italiane - Noua cinematografie Italiană în România (2024) a început deja la București și se apropie cu pași repezi și de celelalte orașe-gazdă din țară: Cluj-Napoca, Timișoara și Iași. Cu o selecție extrem de diversificată în ce privește estetica și subiectele propuse, evenimentul își dorește să promoveze în România cele mai valoroase filme italiene lansate în ultima perioadă. Și o face cu brio, aș putea adăuga, fiindcă datorită lui am descoperit adevărate perle cinematografice pe care nu aș fi avut altfel ocazia să le vizionez.

Primul dintre ele, coproducția italiano-cubaneză Gli oceani sono i veri continenti / Los océanos son los verdaderos continentes / Oceans are the Real Continents, este debutul în lungmetraj de ficțiune al regizorului Tommaso Santambrogio. O delicată odă adusă vieții cu toate frumusețile ei, filmul expune aproape poetic trei fire narative, fiecare urmărind personaje dintr-o altă generație ale căror povești se intercalează tangențial într-un micuț oraș cubanez.


Exponenții inocenței sunt Frank și Alain, doi băieței care se bucură de o prietenie candidă cum doar în primii ani de viață există. Ce îi leagă cel mai puternic este pasiunea comună pentru baseball, sportul național din Cuba, și visurile încrezătoare că la un moment dat vor ajunge împreună în State să joace pentru echipa New York Yankees. Însă atunci când dorința lui Frank începe să se apropie de realitate (în parelel cu faptul că certurile dintre părinții lui devin tot mai frecvente din cauza absențelor repetate ale tatălui său), apar primele crăpături în relația lor lipsită de griji.

Dacă în povestea anterioară nu există trecut, ci doar prezent și viitor, lucrurile sunt puțin mai complicate pentru artiștii Edith și Alexander, ajunși deja în etapa de îndeplinire a dorințelor din copilărie. Cuplul pare că trăiește într-o armonie perfectă, fiind conectat permanent cu arta și natura. Printre spectacole pentru comunitate și ateliere cu copii, cei doi își fac timp unul pentru celălalt și pentru excursii în pădure, presărate cu amintiri nostalgice din începuturile lor artistice și sesiuni de înot în lacul cristalin al unei peșteri. Dar orice vis necesită sacrificii, iar posibilitățile de evoluție în cariera de actor sunt infinit mai multe în Europa. Atunci când lui Edith i se oferă șansa de a pleca în turneu în Italia și posibilitatea de a rămâne acolo, este pusă în situația de a alege între omul pe care îl iubește și succesul la care a visat încă de mică, o situație similară cu cea din musicalul La La Land. Merită să renunți la prezent pentru a împlini dorințele trecutului și pentru a da o șansă posibilităților atrăgătoare ale viitorului?

Povestea lor aduce un omagiu diferitelor forme de artă, de la teatru de păpuși și proză, până la poezie și cinematografie. De altfel, Gli oceani sono i veri continenti / Oceans are the Real Continents este plin de simboluri, metafore și referințe culturale: însuși titlul filmului este un vers scris de poetul preferat al lui Alex, iar angajata de la Ambasada Italiei are în birou un afiș cu La Dolce Vita al lui Fellini - o promisiune îmbietoare pentru ceea ce așteaptă de cealaltă parte a vizei, în completă antiteză cu ceea ce rămâne în țara care creează "cimitire de celuloid" demolând vechile cinematografe.

Nu în ultimul rând, într-o a treia poveste, o avem pe Milagros, bătrâna văduvă căreia i-au mai rămas doar amintirile. Cadrul în care debutează pare desprins din Jeanne Dielman, 23 quai du commerce, 1080 Bruxelles, cu diferența de stilistică, specifică neorealismului italian. Activitățile ei de zi cu zi implică ascultarea radioului și recitirea scrisorilor primite de la soțul ei, ucis în Războiul Civil Angolez. Ororile conflictului armat și impactul asupra psihicului uman sunt zugrăvite astfel doar prin cuvinte, însă greutatea lor persistă chiar și în lipsa unui suport vizual. Urmările sunt evidențiate prin singurătatea apăsătoare de care femeia este acaparată zilnic, chiar și atunci când iese în oraș pentru a vinde alune la diferite evenimente. Pentru ea nu mai există visuri sau compromisuri. Există doar trecutul încă palpabil și prezentul monoton alinat de serviciile religioase la care participă.

Din punct de vedere tehnic, filmul semnat de Santambrogio este lipsit de artificii. Stilul asemănător unui documentar cu imagine alb-negru, cadre lungi și cameră mereu statică lasă loc de desfășurare aspectelor invizibile la prima vedere, dar tot reprezintă o experiență estetică fără cusur. Totul este extrem de simplificat - chiar și în ce privește personajele, care preiau numele actorilor - pentru a se ajunge la esența ideilor și conceptelor din scenariu.

Se poate face o paralelă interesantă între Gli oceani sono i veri continenti și Occident al lui Cristian Mungiu, întrucât ambele arată obsesia unui popor de a emigra și reflectă sentimentul de îngrădire asemănător păsărilor din colivie - un motiv recurent în filmul italian - și dorința de a zbura spre libertate.

Deși au pasiuni și interese cât se poate de diferite, personajele celor trei fire narative au ceva în comun: s-au confruntat sau urmează să se confrunte cu pierderea unei persoane dragi. Iar în fiecare dintre cazuri, pierderea a fost catalizată de profesie. Jucători de baseball, artiști sau militari, toți au ales să lase pe cineva în urmă de dragul unei cauze mai nobile. De dragul posibilului succes sau de dragul datoriei. Aici intervine următoarea întrebare: deși suntem încurajați să ne urmărim cu îndârjire propriile obiective, merită să renunțăm la o persoană specială doar pentru satisfacție în carieră? Este o dilemă veche, iar omiterea prezenței tehnologiei din film poate plasa acțiunea în orice perioadă, potențându-i caracterul universal.

Incipitul și finalul filmului sunt singurele momente în care toate personajele se intersectează: pe malul unui lac - la un performance cu teme religioase - și, mai apoi, la gară. Arta, religia și natura leagă această comunitate tot mai mică, iar gara este locul în care se decide cine i se alătură sau, de cele mai multe ori, cine o părăsește.

Înainte să plece în Italia, Edith îi face cadou iubitului ei cartea Ghepardul de Giuseppe Tomasi di Lampedusa, notând pe prima pagină citatul "Totul trebuie să se schimbe pentru a rămâne la fel". În fluxul etern al lucrurilor, anumite modificări trebuie făcute astfel încât imaginea de ansamblu să rămână, în esență, aceeași. Pentru ca sentimentul de realizare în viață să rămână la același nivel, fiecare trebuie să atingă constant anumite borne personale, chiar dacă asta poate însemna să își mute cuibul. Oamenii pleacă, alții vin în loc, panta rei, totul își reia cursul. Sau?

Poate anumiți oameni chiar sunt de neînlocuit.