Planuri de viitor: Nu subestima - Le conseguenze dell'amore / The Consequences of Love la Visuali Italiane, 2024

Al doilea lungmetraj al îndrăgitului regizor italian Paolo Sorrentino este proiectat în cadrul ediției cu numărul doi a festivalului Visuali Italiane, 2024, cu ocazia aniversării celor două decenii care au trecut de la lansarea lui în 2004. Este ocazia spectatorilor pasionați de cinematografia italiană, și nu numai, de a (re) descoperi pe ecran mare un clasic al filmelor polițist-romantice.

Le conseguenze dell'amore / The Consequences of Love își învăluie în mister, încă de la primele cadre, protagonistul jucat de Toni Servillo. Titta Di Girolamo, un bărbat introvertit, trăiește de ani întregi aceleași zile marcate de rutină: joacă poker cu foștii patroni ai hotelului din Elveția în care locuiește și își bea cafeaua într-un bar. Uneori își notează lucruri în carnețel, cum este această atenționare: "Planuri de viitor - Nu subestima consecințele iubirii". Din când în când, o valiză plină cu bani apare la ușa lui, iar el o duce la bancă. Dar avertismentul lui nu este destul de puternic, și încet, dar sigur, el începe să dezvolte sentimente pentru frumoasa chelneriță de la cafenea, interpretată memorabil de Olivia Magnani. Există un singur impediment: toată lumea are secrete. Iar ale lui amenință să iasă la suprafață în cel mai inoportun moment posibil.


Cromatica în culori șterse reflectă monotonia vieții bărbatului, iar mișcarea camerei este în strânsă legătură cu ritmul și conținutul fiecărei scene. Dar eclectismul muzical regăsit în film, mulțumită lui Pasquale Catalano, este cu siguranță ceea ce potențează la maxim narațiunea. Sorrentino jonglează cu liniile melodice și trece astfel de la muzică electronică la muzică dramatică și de la cea clasică la cea trippy în funcție de necesitățile scenei, creând și reflectând atmosfera.

Prima jumătate a filmului mizează pe suspans și pe dorința publicului de a descoperi trecutul lui Girolamo. Familia lui pare inexistentă. Fosta soție și copiii refuză adesea să vorbească cu el, iar în momentul în care fratele lui îl surprinde cu o vizită, reticența se inversează. Boem, comunicativ și liber, aflat în total contrast cu sobrietatea personajului principal, vizitatorul neanunțat pare venit de pe altă planetă tocmai pentru a-i arăta lui Girolamo cum ar trebui să trăiască. Însă aflăm destul de repede că stilul de viață reținut pe care îl duce nu este în totalitate alegerea lui.

Așa cum se întâmplă uneori cu oamenii inteligenți și înstăriți, protagonistul nostru a făcut afaceri cu cine nu trebuia, iar acum este nevoit să plătească un preț. Unul destul de mare. Dar alege să își ignore cu bună știință sfatul anterior pentru a renunța la izolarea socială. Chiar dacă este doar pentru o scurtă perioadă de timp. Căci filmul lui Sorrentino nu își iartă personajele și trece fulgerător de la mister la tragedie în cel mai frustrant mod cu putință. Universul pare că dă cu zarurile. Numerele sunt dezastruoase. Bluff-ul funcționează până la un punct. Funcționează atâta timp cât există dorință.

"Dar viața fiind ceea ce este - o serie de persoane și incidente care se intersectează, scăpate de sub controlul oricui...". Benjamin Button nu putea să o spună mai veridic. Trecutul ne urmărește și pare să își arate colții în cele mai neașteptate momente. Iar evenimentele se succed în cel mai ghinionist mod. Un lucru e sigur: acțiunea din a doua jumătate a filmului compensează lipsa de dinamism din prima parte și reușește să țină orice spectator cu sufletul la gură. Finalul, cu siguranță surprinzător, este zdrobitor de trist și tot la fel de frumos, fiind considerat unul dintre cele mai remarcabile finaluri din cinematografia italiană. Ce este cel mai dezolant în ce privește soarta lui Girolamo nu este ceea ce pățește, ci faptul că este în necunoștință de cauză. Și nu doar el, ci și restul personajelor care, din lipsă de informații și bazându-se pe ceea ce știu, judecă extrem de greșit situația și caracterul lui.

Toate acestea doar din cauza iubirii. Iubirea asta, mama ei... Merită să renunțăm la liniștea noastră doar pentru a simți din nou ceva, chiar și de scurtă durată? Sau este mai bine să ne amorțim complet toate simțurile și să ascultăm măcar noi avertismentul lui Girolamo? Realitatea nu e un film, dar nu știi niciodată. Uneori viața bate filmul. Mai bine ne facem de acum planuri de viitor.