Ca și la edițiile precedente, fiecare proiecție din cadrul Film Food este urmată de câte o cină specială la restaurantul Da Pino, pregătită de chefi de renume, ca o extensie a experienței cinematografice pe care tocmai ai avut-o. În 2024, este vorba despre Radu Dumitrescu, Florin Dumitrescu și Paul Oppenkamp.
Cinele Film Food sunt experiențe culinare pregătite cu ingrediente LIDL.
Biletele fost puse în vânzare online - tiff.eventbook.ro
Duminică, 16 iunie 2024
18:30 - Proiecție film: Buddha Jumps Over the Wall, r. Pedro Peira, Spania, 2024, 83' | Cercul Militar
20:30 - Cină pregătită de chef Radu Dumitrescu la Da Pino, prezentată de URSUS
Pentru ca proiecția filmului să aibă o continuare firească, spectatorii sunt așteptați apoi la Da Pino, la cina pregătită de chef Radu Dumitrescu. Acesta spune despre sine că nu este genul de chef clasic și, chiar dacă a avut dintotdeauna o pasiune pentru bucătărie, s-a apucat de asta abia când a venit momentul potrivit, respectiv acum 15 ani. Insistă că gustul trebuie format din copilărie și că, întotdeauna, less is more: "Sunt de părere că ingredientul trebuie să fie vedeta și bucătarul mai puțin. Călătoresc mult pentru a-mi lua inspirație și pentru a conștientiza zi de zi că mâncarea este un stil de viață și unește oamenii ca nimic altceva".
Cină prezentată de URSUS.
Biletele pot fi achiziționate aici - tiff.eventbook.ro/film/bilete-tiff-2024-film-food-buffha-jumps
Luni, 17 iunie 2024
18:30 - Proiecție film: Așteptându-l pe Dalí / A Chef for Dalí, r. David Pujol, Spania, 114' | Cercul Militar
20:30 - Cină pregătită de chef Florin Dumitrescu la Da Pino, prezentată de LIDL
Responsabil pentru experiența culinară de după proiecția filmului este Florin Dumitrescu, cunoscut din postura de jurat al unor show-uri televizate ca "MasterChef" sau "Chefi la cuțite". Considerat unul dintre cei mai talentați și carismatici bucătari din România, acesta și-a început cariera ca stagiar în restaurante la doar 14 ani, așa că s-ar putea spune că și-a petrecut mai mult de jumătate din viață în bucătărie, în căutarea mixului perfect dintre preparatele clasice și tehnicile moderne. La cina specială din cadrul Film Food, Florin Dumitrescu va folosi ingrediente LIDL pentru a crea un meniu inspirat de vibe-ul mediteraneean al filmului.
Cină prezentată de LIDL
Biletele pot fi achiziționate aici - tiff.eventbook.ro/film/bilete-tiff-2024-film-food-dali
Marți, 18 iunie 2024
18:30 - Proiecție film: Gustul dulce al succesului / Sugar and Stars, r. Sèbastien Tulard, Franța, 110' | Cercul Militar
20:30 - Cină pregătită de chef Paul Oppenkamp la Da Pino, prezentată de Nespresso
Imediat după ce a terminat liceul, chef Paul Oppenkamp a plecat în jurul lumii pe vase de croazieră de lux, ca să înțeleagă mai bine industria gastronomică. La doar 24 de ani a ajuns executive chef pe The World, cel mai mare vas rezidențial din lume. Acolo a cunoscut-o pe soția sa, Mihaela, împreună cu care a deschis în 2012, în București, the ARTIST, devenit rapid unul dintre cele mai apreciate restaurante de fine dining din România. "De-a lungul anilor, ne-am creat propria identitate, respectând misiunea noastră: «Inspirată de bucătăria mondială, influențată de sezon, condusă de inovație, călătoria noastră culinară este calea creativității»", spune acesta.
Cină prezentată de Nespresso
Biletele pot fi achiziționate aici - tiff.eventbook.ro/film/bilete-tiff-2024-film-food-gustul-dulce
***
Abonamentele pentru TIFF.23 au fost puse în vânzare online - tiff.eventbook.ro
***
Ne puteți urmări pe:
tiff.ro | Facebook | Instagram | Youtube | TikTok
***
Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.