Biletele pentru filmele din Piața Unirii, dar și pentru alte evenimente TIFF.23 au fost puse în vânzare online - tiff.eventbook.ro.
Peste 3.000 de spectatori sunt așteptați vineri, 14 iunie 2024, la Gala de Deschidere a TIFF.23, pentru a vedea pe marele ecran Dogman (Franța, 2023), cel mai nou film al lui Luc Besson. Regizorul unor filme cult ca Léon: The Professional sau The Fifth Element vine de această dată cu o poveste puternică despre răzbunare și izbăvire.
Cumpără bilete la Dogman
Un alt film din programul Piața Unirii Open Air este Copa 71 (r. Rachel Ramsay și James Erskine, Marea Britanie, 2024), un documentar despre Cupa Mondială de Fotbal Feminin din 1971, un eveniment neoficial care a avut loc în Mexic și a adunat un public record, dar a fost complet ignorat de FIFA și uitat de istorie.
Cumpără bilete la Copa 71

Documentarul Nasty (r. Tudor Giurgiu, Tudor D. Popescu și Cristian Pascariu) este o incursiune în cariera impresionantă a lui Ilie Năstase, "băiatul rău" al tenisului și primul lider al clasamentului ATP după înființarea sa. După cum spune chiar vedeta filmului, "nu este doar un film despre tenis, ci și un film despre o altă epocă a sportului, despre prietenie, despre munca grea și despre ce înseamnă să rămâi credincios ție însuți. Este ceea ce am făcut dintotdeauna, dar am făcut-o în felul meu."
Cumpără bilete la Nasty
Tot din zona sportului vine și Voy! Voy! Voy! (Omar Hilal, 2023), o comedie absurdă, bazată pe o poveste cât se poate de reală: pentru a scăpa de viața lui banală și a pleca din Egiptul natal în Europa, protagonistul filmului pretinde că e orb pentru a se înscrie într-o echipă de fotbal ce urmează să participe la Campionatul Mondial de Fotbal pentru Nevăzători din Polonia.
Cumpără bilete la Voy! Voy! Voy!
Mads Mikkelsen este capul de afiș al filmului Bastardul / The Promised Land (r. Nikolaj Arcel, Danemarca, 2023), o producție istorică de proporții epice, inspirată de povestea adevărată a unui căpitan de armată din secolul al XVIII-lea care se retrage pentru a deveni un simplu fermier. Acest western nordic promite un festin vizual musai de văzut pe un ecran mare.
Descoperă toate filmele




