Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal - Neliniște la Festivalul Internațional de Teatru Oradea (FITO), 2024

 Notă întru evitarea producerii de confuzii: Titlul nu are legătură cu palmaresul FITO 2024,  Neliniște neparticipând în secțiunea competitivă a festivalului orădean.
 
Neliniște și-a avut premiera la Odeon pe 23 mai 2023. La Oradea a ajuns la 1 an și un strop distanță, în seara a 4-a de FITO 2024 (4 iunie 2024). În timpul acesta, s-a tot jucat la sediu, s-a tot plimbat prin țară. Suntem într-o bună spre foarte bună epocă din punct de vedere al mobilității spectacolelor. Ajută mult puzderia de festivaluri, dar și cheful oamenilor de a vedea teatru din alte orașe (și alte țări) și de a compara.

Apropo de comparație, Neliniște de azi e parcă mai bun ca cel mai an. Parcă ansamblul funcționează mai coerent, replicile personajelor care roiesc în jurul centrului sunt livrate mai prompt, ritmul e cel dorit de Bobi Pricop, poantele & pildele personagiului Prezentator al lui Gabriel Pintilei sunt un strop mai pline de umor & absurd, relația Natalie / Nicoleta Lefter - Michael / Mihai Smarandache e mai cărnoasă & plină de contre îmbibate în apropouri, Steve al lui Alexandru Papadopol aduce mai mult cu personajele nevrozate jucate de Woody Allen în filmele de Woody Allen, Krzysztof by Niko Becker e încă mai pierdut / lost în marele oraș, în preajma marii scriitoare.

Și ca Niko suntem noi. Pierduți. Ce e real și ce e ficțiune? Ce e adevăr și ce e minciună? Ce e serios și ce e bășcălie? Cu Krzysztof se joacă Ula. Și cu ceilalți de pe scenă (în afară de Povestitor) se joacă Ula. Și cu noi se joacă Ula. Și Dorina Lazăr o joacă pe Ula.

Prin intermediul ei, marea actriță (83 de ani) face rolul carierei sale. Sau, măcar, rolul ultimelor decenii. Ne-nominalizarea sa la premiile UNITER 2024 rămâne una dintre cele mai absurde și nedrepte decizii din istoria Galei.

Dorina / Ula face ce vrea cu frecvența de rezonanță a reprezentației. Se pliază pe dinamica celor din jur, accelerează, apasă frâna. După poftă, după intuiție. După știință. Ea nu joacă doar cu Niko, Nicoleta, Mihai, Alexandru și Gabriel, ci și cu noi. Se uită la noi, ni se adresează direct adesea.

Dar nu, nu e cabotină. Și nici populistă. Nu caută să ne smulgă hohote sau lacrimi. Nu caută să ia pe persoană fizică spectacolul, să ne facă cu ochiul, să ne spună ce tari și buni suntem doar ca să se simtă ea tare și bună.

Pur și simplu textul lui Vîrîpaev, tradus de Raluca Rădulescu (musai să-l și citiți în volumul publicat în 2023 la Cartier), invită la hârjoneala asta cât se poate de profundă. O actriță precum Dorina Lazăr, cu un antrenor precum Bobi Pricop, n-are cum rata șansa de a se lansa pe toate pistele propuse de dramaturg. Și stăpânește, în plus, arta de a se plasa pe sine în miezul personajului pe care îl interpretează. Neostentativ, fără să deturneze sensul textului. Cu naturalețea pe care ți-o oferă marile întâlniri.

Da, Dorina Lazăr vorbește și despre ea, nu doar despre Ula. Vorbește despre ea și despre faptul de a fi actriță, de a fi personaj public, de a fi femeie, de a fi celebră. Vorbește despre ea și despre ce înseamnă pentru un artist relația cu presa, cu publicul, cu familia, cu cei din industrie. Vorbește despre ea și despre ce înseamnă pentru un cetățean al secolului 21 relația cu adevărul, cu istoria, cu biografia. Vorbește despre ea și despre ce înseamnă pentru un om iubirea, pierderea, singurătatea, moartea.

Și face toate cele de mai sus pe bază de inteligență atroce, de voce controlată în cele mai mici și mari amănunte (vocea Dorinei Lazăr ar trebui inclusă degrabă în patrimoniul UNESCO!), de privire deopotrivă caldă și iscoditoare, de emoții căsătorite pe viață cu cerebralitatea.

În tenis, s-a tot vorbit de impecabila eleganță a reverului lui Federer. În gimnastică, Nadia s-a jucat cu cifrele acelui ecran învins de uman. În Neliniște, Dorina Lazăr distilează o viață și o carieră într-un ceas și trei sferturi de perfecțiune.

(Timpul & Spațiul reprezentației: 4 iunie 2024 @ Sala Mare a Teatrului de Stat Oradea)