Al 4-lea film de TIFF 2024 al meu.
La proiecția de duminică 16 iunie 2924, a venit și regizoarea filmului, Shira Piven care spunea că s-a revăzut în multe bucăți ale poveștii filmului, și că și ea a avut, la fel ca personajul principal, părinți ucraineni.
The Performance / Reprezentația este un film după o poveste de Arthur Miller.
Harold May, un mare dansator de step, este invitat cu trupa lui la Kick Club, cel mai faimos club din Berlin, de către un german nazist pasionat de acel gen de dans. Iar asta îl face pe Harold să se întrebe ce să facă, el fiind evreu.
Lesne de înțeles, muzica a avut un rol esențial în acest film, caracterizând și foarte bine stările personajului principal. De asemenea, filmul se joacă într-un mod special cu imaginea, cadrul se apropie și se depărtează de fața personajului, sau imaginea se blureaza sau se clarifică brusc, pentru a exprima sentimentele și stările în care se află personajul.
Este un film care a fost de două ori în acest TIFF 2024, iar eu am fost la a doua reprezentație și a fost aproape plin. Deși îl recomand pentru toate vârstele, cred că este nevoie de un anumit nivel de maturitate și de informație istorică, nici eu nu simt că am înțeles tot.
The Performance / Reprezentația
Secțiune: Supernova
Regizor: Shira Piven
Distribuție: Jeremy Piven, Robert Carlyle, Maimie McCoy, Adam Garcia
Durată: 1h 52m / Țară: Statele Unite ale Americii / Anul: 2023
Sinopsis: Harold May este un celebru dansator de step evreu. Aflat în turneu în Europa împreună cu trupa sa, Harold este abordat de un atașat de presă german și primește o propunere ieșită din comun: să susțină o reprezenație privată pentru însuși Hitler.