Punk Life, Punk Death - Punk Rock

Punk Rock nu este, în mod necesar, o piesă de teatru despre adolescenți, după cum nici despre criza vârstei lor, nu, în mod obligatoriu. Există crize la toate vârstele, de la cea a tantrumului, la criza receptării nonadrenalinei. Punk Rock se referă la mizantropie și la miracolul de a nu omorî oameni, în confruntarea unora cu alții, atunci când aceștia se întâlnesc, interacționează și ajung să se cunoască. Diferența este doar aceea de mijloace: unii pot să își împuște semenii, pentru că dețin instrumentele letale, curajul inconștient, energia fizică și puterea (politică, medicală, conjuncturală). Când nu se și sinucid, cei care apasă trăgaciul par a fi cei dintâi norocoșii, deoarece ei sunt cei salvați, care eșuează comod, în ipostaza de eterni pacienți. Viața lor devine un sempitern sanatoriu. Sfârșesc pe scaunul psihiatrului, în consolare și înțelegere, dar și larg ocoliți, într-o singurătate de exponate, de acum omologată și clar delimitată. În realitate, scaunul psiho-pupu este cel pe care s-ar putea afla orice ființă umană, inclusiv aceea care ucide spectacole într-o cronică publică:) Ucigașii cu glonț ocupă accidental acel loc, în locul nostru, al privitorilor.

Tocmai de aceea, se va acorda tot creditul disponibil spectacolului omonim al Teatrului Excelsion, regizat de Vlad Cristache. Am convingerea - de fapt, chiar proba - că Dan Pughineanu a interpretat excelent, de vreme ce singurătatea ipostazei lui a reușit să transmită gândul vinovăției existențiale, nu doar pe cel - intens vehiculat - al singurătății, neînțelegerii și lipsei de comunicare. Într-adevăr, unii tineri sunt mai norocoși și mai răsfățați de destin: ei ajung să își sublimeze energia în răcnetul rock-ului, cinismului și protestului. Se întâmplă astfel dintr-o pură întâmplare, pentru că așa a decis ruleta, glontele, ceasul cu secundar al bombei care ticăie în ascuns. Pattern-ul este, însă, identic și etern interșanjabil. Natura umană implică, deci, crima, de la primele semne ale maturizării. După colțul bacalaureatului și al absolvirii pândește un Cain, nu doar personajul pavoazat cu succes socio-profesional. Care dintre cele două ipostaze iese la iveală, la ruletă, este doar jocul sorții.

Misiunea spectacolului și a textului se încheie aici, în regim de avertisment. Subtextul se insinuează rece, ca un reef. Fără dirigenție și pedagogii: Teachers, leave our kids alone!

Un spectacol performant, în care actorii arată că pot deveni rock-performeri credibili și originali.