septembrie 2024
Festivalul de regie Cătălina Buzoianu, Iași, 2024
În perioada 7-11 septembrie 2024, la Iași, se întâmplă prima ediție a Festivalului de regie Cătălina Buzoianu - Teatru la puterea feminin. Organizat de Naționalul ieșean, festivalul propune 11 spectacole, selecționate de teatrologul Oana Borș, realizate de regizoare, care și-au avut premiera în precedentele două stagiuni.

***

Alice Birch, dramaturgă și scenaristă britanică. Diana Mititelu, regizoare și manager artistic român. Carol (Ioana Alexandrina Costea) în anii '70, Anna (Fatma Mahomed) în anii '90 și Bonnie (Nicoleta Lefter) în anii '30. Anii 2030. 3 personaje feminine, 3 actrițe, 3 epoci. Puncte comun: depresia, atracția pentru sinucidere, viața marcată de conștiința lipsei de sens a vieții, însingurarea, sinuciderea. Downtown. Super-șlagăr al britanicei Petula Clark. Din 1964.


Anatomia unei sinucideri, premieră februarie 2024 a Teatrului Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe, s-a jucat la Iași pe 8 septembrie același an, în a doua zi a primei ediții de Festivalul de regie Cătălina Buzoianu - Teatru la puterea feminin. Reprezentația de la sala Teatru la Cub a fost încadrată de un concert Maria Răducanu & Călin Grigoriu întâmplat la Sala Studio Teofil Vâlcu și de Apocalipsa gospodinelor de Nicoleta Esinencu & co, producția a Teatrului Tineretului din Piatra Neamț găzduită de Sala Mare a Naționalului ieșean. Între fado & folclor și teatru & punk, Downtown și drama / tragedia / existența celor 3 femei / era-să-scriu-surori ale lui Alice Birch: bunică, mamă, fiică și hit-ul Petulei Clark, reluat iar și iar, obsedant, contrapunct ironico-cinic ("nu stați în casă / dacă vă pasă", "haideți în oraș / departe de sălaș") la ce simt / nu simt cele trei.


Și-apoi mai e casa aceea pe care o intuim a fi splendidă. Pentru ce oferă atât la interior, cât și la exterior. A patra soră e spațiul imaginat de scenografa Alexandra Budianu. O casă cu podea albă, cu uși de lemn asemenea, cu pereți mâncați de timp. O casă din ale cărei înalturi coboară becuri mari în formații de trei, câte un trio pentru fiecare dintre cele trei epoci / femei. O casă cu masă, scaune, cadă și alte obiecte pe care actori le aduc și le duc în ritmul pe repede înainte pe care Diana Mititelu (regie, coloană sonoră, dar și adaptare și dramatizare a textului tradus de Alina Ioana Vasiliu) îl imprimă multelor scene-balama când intriga migrează dintr-un deceniu în altul, înainte și înapoi.


Cheia de boltă a creației Alexandrei Budianu e chiar bolta, plafonul, acoperișul casei deasupra căruia plutesc mațe de plastic alb, începând de nicăieri și terminându-se niciunde (era să scriu nicicând). Cam asta vede un observator extern plasat de-un Einstein al fizicii umanului pe orbita destinului cuiva. Al meu, al tău, al ei.


Carol a Ioanei Costea știe că nu vrea și că nu poate. Că nu găsește rostul, sensul. Actrița își poartă crucea cu conștiința finalului pe care îl știe de mult. Textul lui Alice Birch mușcă din primitivismul sistemului medical britanic al anilor '70 față cu formele dure al depresiei, dar chipul Ioanei duce povestea mai departe, spre profunzimi încă mai neliniștitoare. A vrea să trăiești nu e deloc un dat, a trăi nu e nici pe departe o fericire obligatorie. Există ceva ce se opune faptului de a fi.


Fiica lui Carol, Anna interpretată de Fatma Mahomed, fuge de adevărul mamei pe bază de droguri, sex și ce înlocuia rock și roll-ul la finalului secolului trecut. Fatma e impulsivă, tăioasă, abrazivă. Anna a ei refuză să-și admită starea și se aruncă în extreme fără plasă de siguranță.


Fiica Annei, nepoata lui Carol, Bonnie a Nicoletei Lefter, e o doctoriță în deplin control asupra meseriei sale (cea care îi va asigura supraviețuirea) și o femeie în deplin haos existențial. Alege recluziunea. Față de oameni și față de om.


Soțul lui Carol, Ion Fiscuteanu Jr., bărbatul Annei, Iulian Trăistaru, iubita lui Bonnie, Oana Jipa, sunt victime colaterale. Oferă, încearcă, se retrag, merg mai departe. Simpli pasageri prin viețile celor trei care nu îi vor (pe ei și pe copiii născuți ori ne-născuți). Care nu se vor. În multiple roluri episodice, Mona Codreanu, Daniel Rizea și Camelia Paraschiv completează distribuția unui spectacol montat ca un film, trăit ca la teatru.


Există câteva scene, antologice, când fragilitatea și nesiguranța sunt aduse pe scenă cu o perfecțiune a detaliului tulburătoare. Scene când stângăcia cu care se naște orice relație umană, mai ales una care urmează să însemne ceva, e adusă acolo, în fața ochilor noștri, cu o precizie matematică. Greu de înțeles, musai de privit.

Am vorbit de cinema, de montaj alert, musai de evocat că Mititelu știe să varieze. Nu toate scenele sunt scurte, nu totul e nespus, aproape spus, teorie a intervalului, practică a proximității. Există gesturi bruște, replici ultra-precise, diagnostice cumplite spus clar și răspicat. După cum nu răsună doar Downtown.


Deși melodia Petulei Clark intoxică, asemenea țigărilor fumate de Ioana. Acele note, acele izuri ne ajută să oleacă simțim, pe propria carne, cum e trăiești când nu vrei să trăiești. Cum e să ți se pară că tot ce se aude, că tot ce se miroase e o repetiție fără început și sfârșit, o zi a cârtiței ce revine continuu în pământul pe care tocmai l-a părăsit. Disecția unor sinucideri propusă de Birch & Mititelu & Budianu & Ioana & Fatma & Nicoleta & TAM l-ar fi ridicat în picioare, la aplauze, pe Cioran.

(Foto: Volker Vornehm)
(Timpul & Spațiul reprezentației: 8 septembrie 2024 @ Sala Teatru la Cub, Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași, în cadrul Festivalului de regie Cătălina Buzoianu -Teatru la puterea feminin)

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus