Realizatoarea acestui film are trecut pe cartea sa de vizită Documentary director & Researcher la Demodocs și Associate Lecturer la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. Dânsa a înregistrat, se pare, o experiență profesională pe undeva, prin vestul Europei. Revenită acasă, are ideea de a încerca un proiect observațional asupra a ceea ce unii s-au obișnuit să desemneze drept Generația Z, adică cei născuți între mijlocul anilor '90 și 2010.
Este vorba despre cei care au crescut cu acces permanent la internet și la tehnologie digitală portabilă - cu tot ce presupune acest dat, atât în bine, cât și în rău. Dacă e să ne luăm după "Sfânta Wikipedia", adolescenții din acest mega-grup ar fi "mai preocupați (decât predecesorii lor n.m.) de performanța academică și perspectivele de angajare" și ar reuși "mai bine să amâne satisfacțiile decât omologii lor din anii '60" ai secolului trecut. Prin prisma aceluiași gen de basmologie, nativilor cu pricina le-ar fi crescut "sextingul în prevalență" și ar avea "nostalgia ca temă majoră a culturii lor". Dar nu ne luăm.
Cum nu pare să se fi luat nici realizatoarea acestui film documentar experimental. "Era un moment în care se vorbea din ce în ce mai mult despre cât de puțin implicați și apatici sunt tinerii / adolescenții, dar și o perioadă în care a apărut cea mai mare mișcare globală a adolescenților". Înarmată doar cu un concept și multă curiozitate, domnia sa și-a propus să observe și să dialogheze (sub tăișul necruțător al camerei audio-video) cu un eșantion de tineri încadrați în respectivul modul. O cercetare extinsă timp de 4 ani, din care 3 speciali (atât durează dragostea, vorba lui Frédéric Beigbeder, dar și pandemia de Covid).
Un interval în care i-a observat, s-a amestecat printre ei, i-a provocat, a încercat să-i înțeleagă și să obțină - de pe urma curajosului său demers - un fel de portret generic. A făcut-o fără prejudecăți, chiar cu sinceritate și compasiune - ceea ce se simte - contribuind astfel la reușita cine-experimentului său. Din gașca veselă care se avântase în joc, mulți s-au pierdut, s-au auto-exclus (ori au fost eliminați?) pe drum. O fi cinematograful o artă populară, dar, slavă Domnului, încă își mai păstrează niște limite: cadru, montaj...
Și așa, din vălmășagul entuziasto-dezinhibato-juvenil par să fi fost imposibil de evitat stridențe de tot soiul: inconștiență, impertinență, vulgaritate, analfabetism funcțional, dezorientare până la năuceală, confuzie până la imbecilitate. Nașpa rău, cum ar zice tot ei. Scenele de voioșie colectivă, acolo unde individualitatea (câtă e) se diluează în forța rinocerizantă a grupului, aduc pe ecran izbucniri terifiante, materializate în idealuri pe care sloganurile / strigăturile le revarsă voios: "Hai, acuma să-mi bag pula / să strigăm cu toții ura!" Filosofie scrisă, adică răcnită adânc, dezinhibată și vizionară (nu? Unii ar numi-o, totuși bullshit), purtată ca un far - chior, dar călăuzitor.
Ei bine (adică...), regizoarea și-a selectat din această soțietate veselă și fără prea multe prințipuri - rodul, dar și generatorul consumismului în masă, al ignoranței deșănțate - trei specimene consecvente, chipurile reprezentative. Un trapper de Ferentari (ceva în genul celebrilor Gheboasă sau Babasha, dar cu veleități teoretizante); o jună ce se crede talentată în ale actoriei și o alta, plină de cam aceleași ifose, care se visează salvatoarea planetei prin activism eco. Chicotelile și ifosele duduilor cărora nu le-a plăcut (declarat!) școala și care vor să rupă gura lumii cu grațioasa lor neștiință, să bântuie grațios și... atât marile capitale ale Europei, visând cu modestie la a-și împlini destinul și vocația pe post de măcar chelneriță într-o cafenea, de pe undeva, poate fi și din Barcelona, se revarsă ghiduș, imatur, lipsit de orice experință sau bagaj cultural; așa, la plezneală.
Că nu știu ce vor și mai ales de ce (de fapt, ele nu prea știu nimic), rezultă din emblematicul interviu telefonic, în engleză, unde visătoarea întrebată nu e-n stare să lege două idei motivaționale coerente, rămânând mirată ca vițelul la poarta nouă când i se dau, scurt și politicos, papucii. Cealaltă jună, refuzată la cele actoricale, se va consola cu antropologia (nu mai știm dacă pe bani sau "la stat" - statul român, totuși)... ceva acolo, vom mai vedea la ce-o fi bună și asta. Una peste alta, cam asta-i situația...
E adevărat, captivată de proiect și de naivitatea (să nu-i spunem altfel) eroilor cu care s-a pricopsit, d-na Gubernat a îmbinat planul inițial cu ceva intuiții personale (după cum tot dumneaei a avut grijă să se mărturisească prin interviurile promoționale). Apoi, captivată de efervescența abulic-săltăreață a eșantioniștilor săi, a scormonit cu osârdie în ceea ce se prefigura a fi personalitatea lor. Se observă simpatia, aproape maternă, cu care îi privește; îngăduința, chiar un soi de înțelegere a zburdălniciilor (să nu le numim, din prima, superficialitate, suficiență, tupeu și ignoranță). Așa e, orice mamă își iubește și ocrotește nou-născutul, cât o fi el de... Dar speră, se agață de detaliile favorabile și trage de ele, cât o țin puterile, nădejdile. "Ne plângem că tinerii nu au voce, dar nu ne ducem să vorbim cu ei. Așa că am avut o mie de curiozități. De la cum ajungem să ne afirmăm independența la cât de mult suntem afectați de societatea de consum, de exploatarea în societatea capitalistă unde confortul individului contează atât de puțin".
Mă rog, aici lucrurile se complică și rămân așa, nedeslușite dar... ce să-i faci, e documentar și lucrezi cu materialul clientului. Ce poți face mai mult decât să le înfățișezi telle quelle... și să-i lași pe alții (cei cu mintea încă nealterată de sminteala globală) să constate că ignoranța provine dintr-un plezirism cras și găunos, sprijinit vârtos, chiar catastrofal pe stupidități de tipul woke sau cancel culture? Că idealul vagabondajului planetar și al unei frății mondiale a creierelor spălate (refuzând să mai gândească, doar să ia de-a gata ce li se oferă la consum) se bate cap în cap cu lăcomia de a avea timp și bani, cât mai mulți, pentru cluburi, terase, păcănele, poate yacht-uri ori, de ce nu, călătorii intergalactice, ca în filmele împopoțonate, grație A.I. (artificial imbecility) cu atâtea defecte și efecte speciale.
Dar, Generația Z nu e interesată... iar cei mai mulți dintre cei ce o alcătuiesc nu par nici măcar capabili să priceapă spre ce hacatombă se îndreaptă, sub ochii și în aplauzele lor, lumea cândva civilizată. Și că același Z (de care ei sunt foarte mândri că i-ar defini) este inscripționat și pe tancurile și rachetele cu care Tata Putin se pregătește să nimicească Lumea Occidentală, să facă el ordine și disciplină. Cu și pentru "idioții utili".
Din fericire și spre plăcuta mea surpriză, cei vreo 150 de tineri adolescenți care au umplut sala de la NCRR au plecat îngândurați, după ce și-au văzut portretul de generație - semn de certă autenticitate a materialului. Dar mie mi se pare posibil și periculos ca majoritatea colegilor lor să se identifice, plini de fudulă încântare, cu ceea ce au văzut acolo. E drept, una dintre fetele-eroine a recunoscut, în discuția de la sfârșitul proiecției, că regretă felul în care gândea și se comporta atunci, așa cum a redat-o filmul. Poate că acest detaliu ar trebui adăugat în genericul de final? Așa, ca un insignifiant semnal de alarmă că chestiile alea sunt, totuși, nasoale.
P.S.: Nu pot să închei fără o reacție culeasă de unul dintre comentatorii anonimi ai interviului pe care d-na Gubernat l-a acordat cotidianului Libertatea: "Normal, simbolurile GenZ: actrița, trapperul și activista. Mai adăugați influensărul și videochatista și-i aveți pe toți. Chiar nu mai există unii care să NU fie legați de mâini și de picioare de internet și smartfon? Că asta e tot ce auzim: cum alții sunt de vină, presiunile mediului online, social media, anxietăți și neapărat mental health breaks, cât mai multe, că altfel își pun cravata de cânepă dacă ultima poză n-are destule laic-uri pe feisbuc. Și, bine-nțeles, esploatarea capitalistă. Aș fi vrut să prindă perioada aia faină, comunistă, fără internet și smartfon, să fi văzut ce bine era. Sunt curios ce părere ar avea despre mental health break-urile de pe vremea socialismului". (Comentariu asumat de un oarecare Sfantul_Cuvios_Pafnutie, la interviul realizat de Vasile Ernu cu Ruxandra Gubernat, Regizoarea Primului Documentar Despre Generația Z Produs în România: "Ne plângem că tinerii nu au voce, dar nu ne ducem să vorbim cu ei" / Libertatea)