Dom'le, cînd eram mic, îmi plăcea Robin Williams. Însă după ce ai văzut, vrînd-nevrînd, toate filmele lui Robin Williams, bonus un stand-up, plus nişte discursuri la Oscar, îţi dai seama că Robin Williams, cu foarte puţine excepţii, îl joacă pe Robin Williams. De Niro îl joacă pe De Niro şi tot aşa. Şi asta mi se pare trist.
Practic, toţi marii actori americani au ajuns nişte prieteni unidirecţionali ai publicului. Am senzaţia că sînt martorul unui lung serial în care joacă Robin Williams, care îşi tot schimbă job-urile, dar trăieşte poveşti diferite, toate relativ tragice, care au o cădere spre final, după care afli că nu a murit nimeni şi toată lumea e fericită.
Sînt doar vreo 4-5 filme care ies din tiparul ăsta, şi omul e tare pentru că, din 70 de filme, a reuşit de cîteva ori să nu fie Patch Adams. Dar în acest Marele Alb nu e cazul. Un agent de turism din Alaska (R.W.) are probleme cu banii, are o nevastă (Holly Hunter) cu probleme psihice (are sau n-are sindromul Tourette, nu contează, lumea rîde întotdeauna la înjurături în filme) şi găseşte o soluţie de a ieşi din belele: cere asigurarea pentru că găseşte un cadavru îngheţat pe care îl declară drept fratele său dispărut.
Eu, cînd am citit povestirea asta, am zis că ar fi ceva interesant. Din păcate, cele 100 de minute nu reprezintă decît o sticlă de Budweiser de doi litri plină cu glumiţe previzibile. Filmul este interzis copiilor sub 14 ani pentru că unele scene vor să transmită umor negru. Dar umorul negru nu trebuie să fie banal, iar glumele cu cadavrul din frigider nu mai ţin în suspans pe nimeni.
Una peste alta, nu adormi în sală, dar nici nu simţi că ţi se inoculează vreo doză de entertainment de calitate. Nu ieşi ca să îţi aprinzi o ţigară şi să povesteşti vreo fază. E doar Robin Williams. Nice to meet you again, Mister Doubtfire!
The Big White, SUA, 2005, cu: Robin Williams, Holly Hunter, Giovanni Ribisi.