Ce ţi-e şi cu capriciile programării... O comedie neagră (dar şi romantică! însă nu cum v-aţi aştepta), plasată în mijlocul zăpezilor din Alaska, ajunge pe ecranele noastre tocmai în prag de vară. The Big White nu e spectaculos de original - de la setting şi gen pînă la evoluţia narativă & regie, aminteşte (poate un pic mai mult decît ar fi cazul) de capodopera noir a fraţilor Coen, Fargo; doar că e sensibil mai empatic (sau mai puţin cinic) cu eroii săi, în care se străduieşte (uneori prea mult) să descopere fărîme de umanitate. Pe scurt, Paul Barnell (Robin Williams, într-o nouă performanţă umil-nevrotică, după One Hour Photo şi Final Cut), mititel agent de călătorii în Alaska, dotat cu o nevastă (Holly Hunter) ce suferă de sindromul Tourette şi cu o afacere în pragul falimentului, are urgentă nevoie de bani şi singura soluţie pare încasarea poliţei de asigurare a fratelui său, dispărut de 5 ani. Crede că a dat norocul peste el cînd găseşte un cadavru, dar se trezeşte într-o încurcătură imensă atît cu agentul de asigurări Ted (un Giovanni Ribisi cadaveric şi cam psihopat), cît şi cu gangsterii (evident, nu tocmai sclipitori) care sînt adevăraţii responsabili de apariţia leşului cu pricina. Dacă am zis Fargo, puteţi să vă imaginaţi cam încotro se duce povestea... Adăugaţi prezenţa hilarissimă a tinerelei Alison Lohman, pe post de iubita lui Ted ce ţine acasă un hotline numit Psychic Pals şi o apariţie autoparodică a lui Woody Harrelson. Şi o coloană sonoră comportînd mai multe piese Eels şi superbul Getting Away with It (James) pe final.
Dicolo de neajunsuri, un film amuzant, relaxant şi plăcut. Adică numai bun de-o ieşire în oraş.