mai 2003
Frida
SALMA HAYEK - Nominalizare OSCAR şi Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal

şi

ALFRED MOLINA


Distribuţie :
Antonio Banderas
Ashley Judd
Edward Norton
Geoffrey Rush
Valeria Golino
Mia Maestro
Saffron Burrows

Regie : Julie Taymor
Scenariu : Clancy Sigal, Diane Lake, Gregory Nava



SINOPSIS:

Începând cu dificila şi complexa ei relaţie cu Diego Rivera, soţul, dar şi mentorul său, şi terminând cu ilicita şi controversata aventură cu Leon Trotsky, sau cu legăturile romantice şi provocatoare pe care le-a avut cu alte femei, Frida Kahlo a trăit o viaţă îndrăzneaţă, prin care a sfidat prejudecăţile, revoluţionând arta, politica şi viaţa sexuală. Frida descrie viaţa Fridei Kahlo (Salma Hayek), pe care aceasta a petrecut-o deschis şi fără conflicte alături de Diego Rivera (Alfred Molina), acest cuplu controversat cucerind, asemenea unei furtuni, lumea artei. Frida este regizat de Julie Taymor, cunoscută pentru Titus şi pentru producţiile de pe Broadway The Lion King şi The Green Bird.



Un nefericit accident de autobuz din septembrie 1925 a schimbat fără cale de întoarcere viaţa Fridei Kahlo, dar şi a vechiului său prieten, Alejandro Gomez Arias. Autobuzul în care călătoreau cei doi s-a ciocnit de un tramvai, rezultând cîţiva morţi şi foarte mulţi răniti. Frida a fost găsită zăcând pe jumătate goală printre rămăşiţele accidentului, plină de sânge şi de praf auriu, străpunsă de o bară de metal. Coloana vertebrală, coastele, pelvisul şi oasele gâtului au avut mult de suferit de pe urma acestui accident. Piciorul drept i-a fost zdrobit. Piciorul stâng, schilodit de cîţiva ani în urma unui atac de poliomelită, era rupt în zece locuri. O bară de metal i-a pătruns în corp prin coapsa stângă şi a ieşit prin vagin, provocându-i o rană abdominală profundă şi răpindu-i şansa de a avea vreodată copii.

Au urmat luni întregi de recuperare dureroasă şi costisitoare. Convalescenţa ei fizică presupunea mai multe ghipsuri şi corsete care s-o imobilizeze, dar şi multe operaţii experimentale de-a dreptul barbare. Dar nefericirea Fridei provenea din stricta izolare şi din singurătatea care era un rezultat al condiţiei sale mizere. Frida îşi petrecea timpul exorcizându-şi sentimentele cu ajutorul picturii. Tatăl său, fotograful Guillermo, şi mama, Matilda, au vândut aproape tot pentru a plăti operaţiile extrem de scumpe. În ciuda situaţiei financiare precare, ei au sprijinit-o pe Frida în pasiunea ei pentru artă, chiar i-au făcut cadou fetei ţintuite la pat un şevalet special construit. Mai mult, i-au fixat o oglindă pe pat pentru ca Frida să-şi poată fi propriul model.

Deîndată ce Frida a putut să meargă din nou, a avut îndrăzneala de a-l vizita pe renumitul Diego Rivera, pentru a-i cere părerea asupra lucrărilor sale. Diego a fost impresionat nu numai de remarcabilele ei opere, ci şi de tenacitatea, farmecul şi frumuseţea artistei. După cum recunosc cei doi, această întâlnire le-a schimbat vieţile. "Poate că atunci n-o ştiam, dar Frida devenise cea mai importantă persoană din viaţa mea", spune Diego despre întâlnirea lor de la Ministerul Educaţiei.

Pentru Frida, încurajările lui Diego au fost un moment decisiv în evoluţia ei ca artistă, dar a avut o părere oarecum diferită despre relaţia lor, părere pe care şi-a manifestat-o la cîţiva ani după despărţire: "Viaţa mea a fost marcată de două accidente groaznice. În primul, am fost călcată de un tramvai. În al doilea, l-am cunoscut pe Diego."

Diego şi Frida s-au căsătorit în Coyoacan, pe 21 august, 1929. Mama Fridei nu a fost de acord cu această căsătorie, în ciuda generosului sprijin financiar oferit de Diego. A descris cuplul ca pe "un elefant căsătorit cu o porumbiţă", iar obiecţiile sale au avut la bază diferenţa de 21 de ani între cei doi şi faptul că el era obez, dar în acelaşi timp un aventurier notoriu. Prietenii cuplului, artişti şi intelectuali, printre care se numărau fotografa Tina Modotti şi muralistul David Siqueiros, aveau şi ei dubiile lor privind şansele de reuşită ale celor doi. Dar Frida şi Diego credeau că sunt născuţi unul pentru celălalt şi îşi jurau loialitate, dacă nu şi fidelitate. Fosta soţie a lui Diego, Lupe Marin, a devenit un reper major al vieţii noului cuplu. După ce au depăşit faza de gelozie reciprocă, Marin şi Frida au devenit bune prietene.

În 1930, ambiţiosul Diego a fost însărcinat cu executarea unor picturi murale în Statele Unite. Împreună cu Frida, a călătorit la San Francisco, Detroit şi New York, unde a pictat mai multe fresce atât în clădiri publice cît şi în locuinţe particulare. În timpul călătoriei, Frida a aflat că va avea un copil. Chiar dacă soţia sa era încântată, Diego îşi făcea griji pentru sănătatea ei, necrezând-o în stare să păstreze sarcina. Cuplul s-a transformat în senzaţia cercurilor artistice din oraşele în care lucrau. "Lui Diego îi place să fie în centrul atenţiei", a apus Frida. "Este ca o mare pinata mexicană, care are destule bunătăţi pentru fiecare". Diego iubea admiraţia de care era înconjurat, şi numeroasele amante care îşi disputau favorurile sale. Frida, care şi ea avea mai mulţi amanţi, ducea dorul Mexicului.

După ce a pierdut sarcina, Frida şi-a exprimat durerea şi singurătatea cu ajutorul unor picturi precum "Henry Ford Hospital"(1932), "Self Portrait On The Borderline Between Mexico and the United States"(1932) şi "My Dress Hangs There"(1933). Atunci când mama ei a murit, Frida s-a întors pentru scurt timp în Mexic ca să asiste la înmormântare, şi a descoperit că sora ei Cristina îşi părăsise bărbatul şi intrase într-o perioadă de depresie.



Chiar dacă îşi dorea să rămână în Mexic, Frida a fost nevoită să se întoarcă la New York atunci când Diego s-a implicat într-un conflict puternic mediatizat cu Nelson Rockefeller. Rockefeller i-a cerut lui Diego să înlăture portretul lui Lenin dintr-o frescă din Rockefeller Center. Cum Diego l-a refuzat, Rockefeller l-a concediat şi a distrus fresca, ceea ce l-a aruncat pe artist într-o stare de depresie.

Diego şi Frida s-au întors în Mexic în decembrie, 1933, şi s-au mutat într-o casă din San Angel, proiectată de prietenul lor, artistul Juan O'Gorman. Noua casă, aflată lângă Coyoacan, în sudul Mexicului, era compusă din două corpuri, construite în stilul Bauhaus şi unite printr-un pod. Depresia lui Diego n-a făcut decât să se accentueze, şi în cele din urmă s-a implicat într-o aventură cu Cristina, sora Fridei. Atunci când cea din urmă a descoperit înşelăciunea, cuplul se destramă.

În cele din urmă, Diego s-a întors la Frida, cerându-i să-l ajute în găsirea unei case pentru conducătorul sovietic aflat în exil, Leon Trotsky. La cererea lui Diego, preşedintele mexican Cardenas i-a oferit azil lui Trotsky. În cele din urmă, Frida a acceptat şi a oferit casa părinţilor săi. În ianuarie 1937, Trotsky şi soţia sa, Natalia Sedova s-au mutat în casa părintească a Fridei, care fusese transformată într-o adevărată fortareaţă, păzită de santinele, mitraliere şi înzestrată cu geamuri blindate.

Trotsky i-a cîştigat pe Frida şi Diego cu pasiunea, inteligenţa şi curajul său. Împreună cu suprarealistul André Breton, familiile Trotsky şi Rivera vizitau ruinele de la Teotihuacan şi discutau despre politică şi cultură. Încă din prima clipă, Trotsky şi Frida s-au simţit puternic atraşi unul de celălalt. Breton era unul dintre marii admiratori ai lucrărilor Fridei – atunci când i-a văzut picturile a exclamat: "Dumnezeule! Despre asta scriu suprarealiştii în Europa! Tu exprimi acest lucru". A descris operele sale ca fiind "o panglică legată în jurul unei bombe." Breton a promis că-i va aranja Fridei deschiderea unor expoziţii la New York şi Paris.

După ce a petrecut doi ani alături de Diego şi Frida – timp în care atracţia iniţială dintre Trotsky şi Frida s-a transformat într-o legătură pasională – conducătorul sovietic îşi continuă călătoria. Frida rămîne singură, hotărâtă să-şi păstreze independenţa. Expoziţia promisă de Breton se realizează la Paris, în ianuarie 1933. Muzeul Luvru cumpără una dintre lucrările Fridei, "Self – Portrait (The Frame). Este primul tablou al unui artist latino-american ales să figureze în colecţiile prestigiosului muzeu.

Dar falsitatea intelectualilor şi criticilor parizieni o plictisesc pe Frida. Din nou, îi este dor de Diego şi de Mexic. Satisfăcută de succesul său din Europa, se întoarce acasă, dornică să revadă Mexicul şi să-şi reia viaţa alături de Diego. Problema e că acesta îi cere divorţul şi că plănuieşte să se mute în California. Sănătatea Fridei începe să se deterioreze cu rapiditate. Dar această perioadă dificilă se dovedeşte a fi cea mai prolifică din cariera Fridei, în care pictează unele dintre cele mai importante opere ale sale, printre care se numără "The Two Fridas"(1939), "Self-Portrait with Cropped Hair"(1940), "The Dream or the Bed"(1940) şi "Two Nudes în the Forest"(1940).

Atunci când Trotsky este asasinat, Frida este chestionată de poliţie, care îl căuta şi pe Diego. În zilele care urmează asasinatului şi plecării lui Diego, sănătatea Fridei se deteriorează şi mai mult. Degetele de la picioare se cangrenează şi îi sunt amputate. Este supusă mai multor operaţii la spate, din cauza unor infecţii renale şi a altor complicaţii. A fost atârnată cu capul în jos şi fixată într-un cadru din oţel. La fiecare intervenţie, se concentrează asupra singurului lucru care o mai susţine şi le cere doctorilor să o vindece repede ca să se apuce din nou de pictură.

Frida este surprinsă de întoarcerea lui Diego, şi de propunerea lui de re-căsătorie. Frida este de acord, încântată că iubirea vieţii ei s-a întors în cele din urmă la ea. Se căsătoresc în decembrie 1940. Frida şi Diego încep o relaţie complexă, pasională, care are la bază prietenia. Se întoarce la Casa Roz a părinţilor săi şi o pictează în albastru de cobalt. Frida împânzeşte Casa Albastră (nume sub care este cunoscută şi acum) cu opere de artă, culori şi mobilier autentic mexicane, cu plante şi cu o mulţime de animale printre care se numără maimuţe, papagali, Xolotzcuincle (câini fără păr), păsări şi chiar şi un cerb.

O nouă serie de operaţii şi spitalizări o împing pe Frida să picteze, stimulată de durerile atroce, unele dintre cele mai cunoscute opere ale sale, şi anume "The Broken Column"(1944), "Without Hope"(1945) şi "Moses"(1946). Diego a fost alături de Frida în timpul perioadei de nouă luni petrecute în spital în 1950 şi în timpul amputării piciorului drept, petrecută în 1953. Dependenţa Fridei de tranchilizante şi o serie nesfîrşită de infecţii şi complicaţii i-au transformat viaţa într-un calvar. În noaptea de 12 iulie 1954, bolnavă de pneumonie, Frida l-a chemat pe Diego şi i-a dat cadoul pentru aniversarea celor 25 de ani de la căsătoria lor – un inel antic – aniversare care avea loc de-abia peste două săptămîni. În aceeaşi noapte a murit în somn.

Frida a murit pe 13 iulie 1954, o săptămână după ce a împlinit 47 de ani. Practic necunoscută în afara Mexicului până la mijlocul anilor `80, Frida este acum cea mai căutată pictoriţă din lume, spărgând mereu recordurile de încasări la licitaţiile internaţionale. S-au scris peste 100 de cărţi, atât în engleză cît şi în spaniolă, despre Frida şi Diego. Serviciul Poştal al Statelor Unite a scos de curând un timbru Frida Kahlo, ca parte al unui program de comemorare filatelică – Frida este prima femeie hispanică onorată cu dedicarea unui timbru american.

Există multe teorii privind motivul pentru care Frida este atât de populară. Majoritatea sunt de acord că a îmbinat sinele, artisticul şi politicul într-o legătură atât de organică, de dură şi de autentică, încât nu s-a mai putut face o distincţie între artă şi viaţa sa. Frida nu numai că şi-a transformat persoana într-o afirmaţie politică şi culturală - ca şi într-o operă de artă - cu ajutorul hainelor indiene tradiţionale, a bijuteriilor şi a coafurii, dar a ştiut să-şi transforme durerile, angoasele, suferinţele, obsesiile şi iubirile într-unele dintre cele mai şocante, relevante şi memorabile imagini cu putinţă. Cunoscătoare a biologiei şi a funcţiilor trupului său îndurerat, Frida şi-a acceptat subconştientul plin de duritate, creînd imagini dinamice, emoţionante, uneori oribile, alteori deranjante, care l-au făcut pe un scriitor să-i asocieze opera cu "îndelungata istorie mexicană de cuceriri şi suferinţe, de mândrie şi oprimare".

Obsesia Fridei pentru Diego poate fi observată din mai multe picturi, în care el apare ca fiind cel de-al treilea ochi al soţiei sale, copil, sau cealaltă jumătate. În ciuda obstacolelor şi a infidelităţilor, prietenia lor de-o viaţă, care a avut la bază pasiunea pentru artă şi revoluţie, a durat de la prima lor întâlnire până la moartea Fridei.

"Este o poveste de dragoste uimitoare, de-a dreptul epică", spune Alfred Molina, interpretul lui Diego din film. "S-au căsătorit de două ori şi au trăit împreună o viaţă extraordinară, în care au împărţit totul, începând cu politica şi dragostea pentru pictură şi sfîrşind cu un sentiment de profundă satisfacţie legat de ceea ce făceau. Au mai împărţit şi amanţii, având un stil de viaţă care sfida toate convenţiile, ceea ce a fost atât provocator cît şi şocant pentru oamenii acelei perioade." Unii se simt provocaţi şi şocaţi chiar şi în zilele noastre. Mariajul lipsit de constrângeri al celor doi şi bisexualitatea Fridei – fără a mai vorbi despre gelozia reciprocă – a transformat uniunea lor de durată şi devoţiunea reciprocă în nişte fapte remarcabile.

"A fost o poveste de dragoste unică, extrem de ciudată", spune Salma Hayek, care interpretează rolul Fridei. "Diego trebuia să se simtă mereu liber, dar în acelaşi timp avea nevoie de cineva care să-i fie mereu aproape. Frida a ştiut să-l iubească fără a-i cere nimic în schimb, şi acest fel de dragoste l-a schimbat pe Diego, astfel încât în cele din urmă a ajuns şi el s-o iubească necondiţionat".

"Dragostea lor a rezistat pentru că era autentică", spune regizoarea Julie Traymor. "A început ca un respect reciproc nutrit în calitatea lor de artişti, şi a evoluat într-o profundă atracţie intelectuală, artistică şi erotică. Independenţa Fridei, dragostea ei pentru libertate i-au convenit lui Diego, l-au eliberat, în timp ce el a fost o sursă de inspiraţie şi de încurajare pentru ea. În ciuda tuturor crizelor şi a despărţirilor, între ei a existat mereu o dragoste profundă. Atunci când Diego se întoarce la Frida într-un moment extraordinar de dificil pentru ea, îi spune "Mi-e dor de noi". Avea nevoie de ea. Aveau nevoie unul de celălalt. Erau mult mai puternici dacă erau împreună, puteau învinge orice greutate."



ACTORII :

SALMA HAYEK

Pentru Hayek, secretul succesului celor doi, al dragostei şi al artei lor, a constat în "dorinţa cuplului de a afla adevărata esenţă a fiecăruia dintre ei. Frida a avut nevoie de atât de mult curaj pentru a-şi accepta condiţia, pentru a lua viaţa ca atare şi pentru a se bucura de fiecare şansă care i se oferea, chiar şi de suferinţă, încât s-a transformat într-o sursă de inspiraţie pentru toată lumea."

Salma Hayek s-a dovedit a fi o actriţă şi o producătoare prolifică, atât în cinematografie, cît şi în televiziune. În curând, Hayek va apărea în filmul lui Rodriguez Once Upon a Time în Mexico, alături de Antonio Banderas şi Johnny Depp. Hayek a jucat şi în In the Time For Butterflies, film pe care l-a şi produs, şi pentru care a fost nominalizată la Broadcast Film Critics Association Critcs' Choice Award. În prezent, Hayek produce şi regizează un alt film pentru Showtime, The Maldonado Miracle. În acest film apar Peter Fonda şi cântăreţul latino Rubin Blades. Un alt film produs de Hayek este No One Writes to the Colonel, bazat pe un roman de Gabriel Garcia Marquez şi regizat de Arturo Ripstein. Filmul a fost selectat pentru competiţia oficială la Festivalul de la Cannes. Printre celelalte filme ale lui Hayek se număra Timecode, Chain of Fools, Dogma, Wild Wild West, Fools Rush In, 54, From Dusk Till Dawn, Desperado şi Breaking Up, în care joacă alături de Russell Crowe.



Născută şi crescută în Coatzacoalcos, Hayek a studiat Relaţiile Internaţionale şi Dramaturgia la un colegiu din Mexic. A jucat în rolul principal din Teresa, unul dintre cele mai de succes spectacole de televiziune din Mexic. Serialul a fost difuzat în peste douăzeci de ţări. Printre celelalte proiecte mexicane se număra Midacq Alley, bazat pe un roman al lui Naguib Mafouz, scriitor laureat al premiului Nobel.

ALFRED MOLINA

Începând cu această toamnă, Alfred Molina va juca în serialul CBS Bram and Alice, o comedie despre relaţia dificilă dintre un romancier ticălos şi fanul său cel mai devotat, care până la urmă se dovedeşte că este fiica sa. Alfred Molina a fost nominalizat la Premiile Tony şi Drama Desk, pentru interpretarea din Art, care i-a marcat debutul pe Broadway. A mai primit şi un premiu Theater World, pe lângă o nouă nominalizare la Premiile Drama Desk, ca cel mai promiţător debut, pentru rolul din Molly Sweeney. Printre cele mai importante filme ale lui Molina se număra Boogie Nights, pentru care a cîştigat un premiu SAG, The Imposters, Anna Karenina, Species, Maverick, Prick Your Ears, Dead Man, Not Without My Daughter şi Raiders of the Lost Ark. A mai interpretat şi personajul negativ, pe Snidely Whiplash, în filmul Dudley Do Right. Deasemenea în rol negativ a apărut în Chocolat

GEOFFREY RUSH

Geoffrey Rush a fost nominalizat la Premiile Oscar, Golden Globe, SAG şi BAFTA pentru rolul său din Quills-Marchizul de Sade. A fost ales "Cel mai bun actor" de asociaţiile criticilor de film din Londra şi New York pentru interpretarea sa din acest film. În 1997, Rush a cîştigat premiul Oscar, un Glob de Aur, un premiu al Screen Actors Guild şi un premiu BAFTA pentru rolul sau din Shine. Felul în care–l interpretează pe pianistul David Helfgott i-a mai adus lui Rush încă alte zece premii, printre care se număra cele acordate de Broadcast Film Critics şi de Asociaţiile criticilor de film din Los Angeles, Boston şi Texas. Printre celelalte filme ale actorului de origine australiana se număra The Banger Sisters, The Tailor of Panama, House on Haunted Hill, Mystery Men, Les Miserables, A Little Bit of Soul, Twelfth Night şi Starsbuck. În plus, a mai apărut în peste 70 de piese, dintre care majoritatea aparţin unor prestigioase companii australiene de teatru.

EDUARD NORTON

Edward Norton a apărut în filmele Primal Fear, Everyone Says I Love You, The People Vs. Larry Flint, Rounders, American History X, Fight Club, The Score şi Death To Smoochy. Şi-a făcut debutul regizoral cu Preotul, rabinul şi fata. Film pe care l-a mai şi produs, şi în care joacă alături de Ben Stiller şi Jenna Elfman.
Regia: Julie Taymor Cu: Selma Hayek, Alfred Molina

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus