E un colţ de lume din sunet şi culoare. Primesc un puzzle şi încerc să-l compun - oricine are ambiţia să definitiveze un puzzle. Iau bucăţi de carton, le asamblez, s-ar putea să nu-mi fie nici prea greu, nici prea uşor. Doar că puzzle-ul Frida nu e o îngemănare logică de componente care se completează. Am nevoie de feeling, cît mai mult feeling.
Creatorul puzzle-ului mi-a spus să mă bucur înainte de toate. Apoi să simt culoarea, să o absorb cu toată fiinţa mea, să-mi imaginez în ce se materializează: un papagal, un mănunchi de cireşe, o pereche de cercei cap-de-mort, o plantă exotică.
Al doilea indiciu pe care mi l-a dat a fost mirosul a 3 lucruri diferite. Am ales un om, o floare şi... un album de pictură proaspăt ieşit de la tipar. Albumul Fridei Kahlo, bineînţeles. Am fost tare bucuroasă să constat că omul mirosea a viaţă - nici nu-mi imaginam că se poate altfel! -, floarea avea un parfum proaspăt, iar albumul... mi-a dat bătaie de cap! Cartea cu reproduceri mirosea a tipar, a ulei, a portocală amăruie.
Mi-am spus: cartea asta nu miroase a carte. Cartea asta e omul+floarea+tiparul+uleiul+portocala. Plus ce cred eu că este! Destinul unei femei de o senzualitate feroce şi o lipsă de frumuseţe dezarmant de reală, cu o putere inimaginabilă de a-şi urma calea, o femeie născută pentru iubire - iubire vărsată în pânza tabloului; atunci m-am gîndit să fac o călătorie: una din interior spre exterior. Un voiaj din care să învăţ că lumina poate fi perceputa şi altfel decît vizual, parfumul nu ţine de simţul olfactiv, iar gustul e în pasiune.
Aici, creatorul puzzle-ului m-a oprit: "să-ţi mai ajungă şi pentru mîine, nebuno!" "Da, dar dacă mîine nu mai ştiu să scriu?"
Ăsta să fie păcatul.
