Abuzul de putere într-o democrație iluzorie - Captura

Captura, scris și regizat de Adi Voicu, pare să fie un film pe care l-am mai văzut, atât prin felul în care e realizat, cât și prin tema pe care o abordează. Diferența e însă dată de timpul în care este plasată acțiunea. Dacă Cel mai iubit dintre pământeni (1993, regia: Șerban Marinescu) sau Arest (2019, regia: Andrei Cohn) prezintă și critică nedreptățile și crimele absurde săvârșite de Securitate asupra unor oameni nevinovați în timpul regimului comunist, debutul lui Adi Voicu în lungmetraj este plasat în zilele noastre pe fondul unor proteste din București. Subiectul este însă asemănător. Un om nevinovat aflat în locul nepotrivit la momentul nepotrivit este arestat pe nedrept și agresat, ajungând victima abuzului de putere. "Își imagina cineva vreodată, în țara asta, că o să putem să ieșim pe stradă la orice oră să manifestăm când ni se scoală?" Acestea sunt cuvintele pe care iubita protagonistului le rostește cu câteva minute înainte ca personajele să înțeleagă că într-un sistem corupt drepturile și libertățile oamenilor pot fi doar o iluzie.

Protagonistul din Captura, româno-francezul Samuel Filipi (Yann Verburgh), pleacă împreună cu mama și iubita sa de la o cină cu prietenii. În același timp pe străzile Bucureștiului au loc niște proteste violente (cele din 10 august 2018). Cum lui Samuel îi place să filmeze aproape fiecare moment al zilei, își dorește să captureze pe cameră și imagini de la protest, fără vreo intenție de a participa. Printr-o coincidență nefericită este capturat de jandarmi, obligat să șteargă tot ce are pe cameră, acuzat că ar fi participat la protest într-un mod violent și ulterior agresat fizic și verbal de aceștia. Bineînțeles că Samuel nu este singurul aflat în această postură. Cam toți ceilalți oameni "capturați" sunt persoane pașnice care pur și simplu se aflau pe stradă în momentul în care jandarmii treceau pe acolo, dar totuși sunt tratați cu dispreț. Jandarmii se referă la ei ca: "8 bucăți și o fată", "numai prostituate și protestatari", le e silă să le dea niște apă și le e greu să se abțină să nu-i agreseze doar pentru că pot. Absurd este că toată lumea știe că acești oameni nu sunt vinovați, însă tentația abuzului de putere este prea mare, fapt care i se confirmă lui Samuel și la secție: "Ai căzut ca musca-n lapte. Acceptă și tu realitatea așa cum e." Soarta unora dintre ei va fi și mai tragică decât cea a lui Samuel, care este pus față-n față cu înțelegerea faptului că cei care ar trebui să-l protejeze se pot întoarce în orice moment împotriva sa. Intriga principală este dublată de relația dintre Samuel și iubita sa Pia (Nicoleta Lefter), care are o atitudine pasiv-agresivă și individualistă, care nu este sigură de relația și partenerul său, de viitorul lor și care pare să fie marcată de tot felul de insecurități. O mare parte din problemele lor sunt cauzate de prezența sâcâitoare a mamei lui Samuel, care locuiește în casa de alături și care dă buzna peste aceștia oricând are chef.

Este interesant felul în care suntem imersați în experiența tulburătoare a protagonistului, inițial fiind puși în spatele camerei cu care acesta filmează, iar ulterior fiind martori din afară la evenimentele care au loc. Acțiunea este redată într-un mod cât se poate de realist și natural, fără multe tăieturi, schimbări de perspectivă sau muzică extra-diegetică. Adi Voicu a ales deliberat să redea acțiunea filmului în acest fel, deoarece subiectul este cât se poate de real și trăit de el chiar pe pielea sa. Stilul narativ, aproape documentarist, subiectul, personajele și atmosfera aduc aminte de filmele din Noul Val Românesc, care încă își pune amprenta asupra cinemaului românesc.

Captura este un film concentrat și tulburător, care amintește într-o oarecare măsură de duritatea sistemului din era comunistă și de persoanele care au fost pedepsite pe nedrept în special în acea perioadă. Un film care ne provoacă să ne întrebăm cât de tare s-au schimbat cu adevărat lucrurile față de atunci.