Cartierul agonizant, de unde "Până-n centru e cât o viață de om", reconstruit din panouri-frânturi de casă și de lumi - excepțională scenografie a mâinilor Adrianei Grand - stă neîntrerupt sub veghea unei luni pline. Roșie, sângerie este ea când cortina se ridică întâi - semn profetic, vestitor al transformării și-al renașterii, după spusele bătrânilor și-ale (prea) mulților mentori spiritualo-astrologico-alienați. O Nastasia (în interpretarea desăvârșită a Ioanei Predescu) fantezistă îndrăznește să aspire la civilizație din tenișii ei roz - pe care nici la înmormântarea iubitului său nu îi descalță, numai își schimbă șosetele albe cu unele negre. Îl așteaptă pe Luca (dualul Ion Gâlmă, care îl interpretează și pe Luca junior, zis "Lacrimă") "să mă scoată din mocirla asta". El va reuși. Ba-i va depăși așteptările. Dragostea pentru el o va scoate nu din mocirla mahalalei, ci a vieții.
Până atunci însă, e curtată, iubită (să zicem), cerută de nevastă de ciomăgarul cu sacou din latex ieftin imitând pielea reptiliană, pe numele său, Vulpașin (Dan Cogălniceanu), în stare să facă orice pentru fată, chiar și să o mute în Pipera. Lângă mine în sală, un aprig spectator cu aerul unui aproape-critic de teatru a comentat - printre multe altele - "Ăsta-i îmbrăcat ca un interlop, și cu pantofii..." (de costume, tot Adriana Grand se face "vinovată".).
Refuzul în dragoste și-l plânge cu Ionel pseudo-botezat Durere - pentru că "Ne cheamă pretutindeni «Durere»" (Relu Sirițeanu), în cârciuma care, nepermițându-și-o pe Gabi Lunca, nici un bici, nici o mamă care să dea cu biciul, o are la microfon pe Paraschiva (Claudia Suliman), "Ca un șmirghel pe suflet!" - nu și pe urechi.
Între timp, luna se-nverzește, se-albăstrește, se albește, Vulpașin face moarte de om, Luca doarme în coșciug, peste el se năpustesc Paraschiva și Niculina (Anca Maria Florea), plângându-i banii ("Parașute!" exclamă același vecin de spectacol, colaborator și el, se pare, la această cronică. Regret că nu l-am întrebat de-al cui e - maică -, să-i fi recunoscut cum se cuvine meritele.).
Durerea o înstrăinează pe Nastasia de rațiune (atât de credibilă în prestația actriței), dar nu și de inteligență - în tactici și în răzbunare. Cel care înnebunește cu adevărat e unul singur: tatăl ei, Ion Sorcovă (Mihai Giurițan), deruta întruchipată într-un patriarhalist convins, care izbutește să fie un tată bun, dar niciodată să-și înțeleagă fiica. Peste el calcă în picioare, cu bocanci grei și nepăsare, neșansa de a se afla imparțial în mai toate războaiele de pe scenă. De Vulpașin îi e milă până să vrea a-i smulge capul, Luca îi e indiferent înainte să arunce pământ și bocete peste el, pe Nastasia o iubește, dar nu e suficient.
Talionul Nastasiei? Dragostea pe care Vulpașin i-o poartă. Arma uciderii lui? Ștreangul de la gâtul ei. Răzbunătoare, fata acceptă numele de familie al aceluia care i-a omorât alesul inimii și i-a închis singura cale de scăpare din infern. Pentru că bătaia e ruptă din mahalaua bucureșteană, depravatul și talentatul Ionel (Mădălin Mandin) premerge taina sfintei căsătorii a celor două victime cu o mamă bună de bătaie vărsată în capul amantei și partenerei sale muzicale, prea necuvioasa Paraschiva. Luna-și recapătă apocaliptic roșeața, Nastasia îmbracă rochia albă ("Ce frumoasă e!" - același spectator), Vulpașin îi aduce zbierând trupul rece și îl așază pe masa invitaților. Sfoara-nfășurată în jurul gâtului ei se prelinge pe podea, odată cu ea, și cortina.
Spectacolul începe cu propriul rezumat: În lumea asta, cât e de mare și se sfârșește cu minute întregi de aplauze îmbibate în lacrimi. În luna dedicată naratorilor de teatru, a fost Nastasia - o poveste de cartier, a fost tragicomedia nădejdii că
Poate va veni o zi
Când soarele va răsări
Și va-ncălzi cu raza lui
Și inima săracului.
Poate vom fi cu toții frați,
Și cei săraci, și cei bogați,
Poate nu ne vom mai dușmăni
Și fericiți cu toți vom fi.
Teatrul "Sică Alexandrescu", Brașov
Nastasia - o poveste de cartier de George Mihail Zamfirescu (rescriere dramatică de Victor Ioan Frunză)
Direcția de scenă: Victor Ioan Frunză
Scenografia, decorul și costumele: Adriana Grand / Light design: Victor Ioan Frunză
Cu: Ioana Predescu, Mihai Giurițan, Dan Cogălnicean, Ion Gâlmă, Oana Huiu, Claudia Suliman, Anca Florea, Mădălin Mandin, Ion Gâlmă, Relu Sirițeanu, Vasile David.