Din filmul lui Nichols rămâne doar firul narativ. Benjamin (Șerban Ghilvaci) absolvă facultatea și se întoarce acasă, în California, cu frământări de școală nouă. Gradual, devine întruparea emancipării tinerei generații. Gradual, burlacul novice și anxios devine uraganul Katrina din viețile tuturor apropiaților săi. Până atunci e silit să-și risipească timpul cu părinții lui (Daniela Butușină și Robert Tudor), care din dragoste și obtuzitate țin cu sfințenie riturile tradiționaliste, prestabilindu-i cursul vieții. Benjamin e sedus de doamna Robinson (Ioana Flora), nevasta celui mai bun prieten al tatălui său, care i-ar putea fi mamă, dar îi e, în schimb, "prima dată". Mai târziu o cunoaște pe fiica ei, Elaine (Andreea Drugulescu), se îndrăgostește indubitabil de ea, îi destramă familia, logodna aranjată și viața, cu iluzia că răzvrătirea i-ar împlini pe amândoi. Și se însoară cu ea.
Cum înghesui trei locuințe, un hotel, un club și-o biserică pe-o scenă și cum îți reușește atât de bine cu doar un perete compartimentat din sticlă mată și o canapea roșie de velur? Scenografia simplă și curată a Irinei Chirilă își canalizează binar forța brută. O dată, prin luminile vibrante ale lui Vlad Lăzărescu - personaje în sine dacă prețuim exactitatea timpilor în care se preschimbă și atmosfera livrată în totalitate de culori simbolice fiecărui moment. Apoi, prin videografia duetului Vlad Cocieru / Pia Massaci. De la simple imagini de pe internet la adevărate scurtmetraje în care joacă actorii înșiși, designul video creează puntea navetelor din sudul până în nordul Californiei, incendiul spre care Benjamin fuge de acasă pentru câteva zile, visele lui cel puțin... tulburătoare. Nu ne oprim aici. Scenografia mai păstrează un detaliu cheie al capodoperei lui Mike Nichols: unica modalitate de navigare introspectivă prin lăuntrul protagonistului o reprezintă laitmotivul apei. Alienarea de restul lumii, omniprezentă în orice coming-of-age, deschide filmul - îl privim pe Benjamin prin acvariul care-l distorsionează, înecându-l parcă printre pești - și revine odată cu impresionanta demonstrație de scufundare în piscina casei, îmbrăcând costumul subacvatic, cadou de absolvire. Atunci, muțesc și filmul și lumea, numai respirația lui intermitentă (ne) sufocă. Regizorul Vlad Massaci își întâmpină spectatorii cu solzi și corali, cu o scenă îngrădită de proiecții video din adâncuri marine. Spectacolul îl deschide Benjamin, plonjând în acvariul impresionant improvizat, cu privirea pierdută în plasticul ochelarilor de scafandru. Antitetic filmului, nu mai e nevoie de revenirea la H2O - sau informație în nanochipuri, numiți-o cum doriți. Șerban Ghilvaci se joacă foarte bine cu anatomia psihologică a lui Benjamin.
De departe, cuplul pe care îl formează cu Ioana Flora poartă spectacolul pe umeri. Miezul scenariului e corupția transgenerațională și răzvrătirea pe bază hormonală. Dacă pelicula întețește consecințele micilor contrarevoluții, ai noștri doi actori de teatru pornesc pe o altă cărare. Șerban demontează fluiditatea. Trecerea lui dintr-un Benjamin încordat permanent, rațional și cuminte în victima absolută a impulsurilor și-a absenței discernământului este bruscă, o erupție live. La el, izul rebeliunii se simte de la bun început, din privire, din pașii hotărâți chiar și-n labe de scafandru; își are obrăznicia gravată în ADN. Tocmai de aceea primim, de data asta, justificarea tranșantă a doamnei Robinson cu privire la refuzul de a i-o da pe Elaine. Vlad Massaci dărâmă imaginea originală a fetei, aceea de tânără empatică, rafinată, singura cu inteligență emoțională printre strategi și apatici. În interpretarea Andreei Drugulescu, Elaine e cât se poate de simplă, trivială în fiecare gând și replică. Ea știe asta. Antagonismul cuplului tânăr chiar este argumentul doamnei Robinson. În ciuda aparențelor, nu mințise. Cununia dintre Elaine și un oarecare Carl e marele twist scenaristic-regizoral, e marea și aplaudabila abatere de la rădăcini. Nici după ce Benjamin oprește nunta nedorită, fata nu e pregătită să calce cuvântul părintesc și să fugă în lume cu Benjamin. Ba chiar mama ei - frapant - o împinge să se revolte în sfârșit, printr-o savuroasă intervenție prin trapa scenei. Se plânge de cumințenia fiicei, de limitările ei și admite - sorbind tacticos dintr-o țigară - că Benjamin are zbuciumul interior pe care a vrut mereu să-l vadă în Elaine.
Ioana Flora e perfectă. În unduiri și aluzii, în naturalețe și forța care acaparează scena, reflectoarele, zecile de ochi căscați. E o detunare din blândețea pseudo-perechii sale, a lui Gabriel Gheorghe în rolul domnului Robinson. E Venus din Milo în basorelieful de personaje neofertante, sculptate din actori valoroși. Aceasta blondă Mia Wallace - care-și pudrează deopotrivă nasul în băi străine - îl dresează răbdătoare pe Benjamin / Șerban, dresează măsurat viețile acelora care i-au furat-o pe-a ei, dresează magistral spectacolul. Când în sfârșit scapă - sunt împinși - afară din monopolul în pardesiu roșu-metalic, proaspăt-de nicăieri-însurățeii se văd așa cum sunt de fapt. Un năuc cu o forță lăuntrică abia descoperită și o copilă cu mințile tulburi, neconectată emoțional parcă de nimic. Ea-și avea schițat viitorul. Din eter, amantul mamei sale apare, o cucerește și-i împrumută confuzia-i absolută. S-au căsătorit. Și-acum ce? Mănâncă cereale alfabet. Și-au văzut că au termen de valabilitate? Heblu. Aplauze furtunoase.
Teatrul "Alexandru Davila" Pitești
Absolventul - adaptare de Terry Johnson, un text bazat pe romanul lui Charles Webb și scenariul filmului de Calder Willingham și Buck Henry, traducerea: Petre Bokor
Regia: Vlad Massaci
Scenografia: Irina Chirilă / Coregrafia: Florin Fieroiu / Video: Vlad Cocieru & Pia Massaci / Lighting design: Vlad Lăzărescu
Cu: Șerban Ghilvaci, Ioana Flora, Andreea Drugulescu, Daniela Butușină, Robert Tudor, Gabriel Gheorghe, Gogu Preda, Luana Lute.
su