"Asta este o farfurie și ăsta este un ciocănel. Și împreună fac un gong. Doooong!". Dacă la școală învățăm că fiecare poveste trebuie să aibă o formulă introductivă, prologul comic al lui Bogdan Farcaș e mai degrabă o formulă magică. Încă nu e Adrian, fotbalist înrăit, protestator "împotriva tiraniei și despotismului" de a îndeplini canoanele sfintei căsnicii de după copii și reumatism. Momentan e narator. Și cât naratorul Bogdan ne îndeamnă să ascultăm de acasă cele mai sincere basme, acelea prelinse odată cu igrasia prin pereții blocului, actorul Farcaș calibrează milimetric publicul. În seara asta se râde. Și, mai ales, se vrea a se râde. Astfel că deseori hohotele acaparează fonic inclusiv scena și durerile-n obraji sfârâie la unison. Pentru că spectatorul de azi, prins în incendiul carpato-danubiano-pontic, ca să-și stingă angoasele și rușinea de-a fi crezut în democrație, să uite preț de-o seară prezentul care ne premerge trecutul, se aruncă în apa rece a teatrului. Și sfârâie. Naratorul nostru zâmbește larg, reflectorul se dizolvă-n beznă, Paula Chirilă aprinde imediat luminile unui apartament-galerie intimă de artă. Abia acum începe spectacolul.
Diletantismul meu într-ale cifrelor propune o rezolvare proprie și personală a ecuației Aniversarea. Aleg să izolez întâi de toate cunoscuta: comedia - oaza din pustiul săptămânii acesteia. Comedie autentică, susținută de doi piloni: inteligența și sinceritatea. Textul bivalentului actor-dramaturg Cosmin Teodor Pană briază prin replici sclipitoare și o foarte deșteaptă ironie. Într-adevăr, clișeele nu sunt ocolite. Dar nu deranjează câtuși de puțin, depășind pragul convențiilor teatrului de revistă, până la real, cotidian, până la regăsire. Clișeele sale sunt clișeele vieții înseși. Iar oglindirea fiecăruia în universul microbist e făgașul pe unde coborâm către al doilea pilon. A se distinge între naturalețe și sinceritate! Numai cea din urmă fundamentează tablourile conjugale în ulei pe scenă, cu semnătura regizorului Vlad Trifaș. Cea din urmă e strategia unei distribuții ireproșabile.
În calendarul Emiliei (Paula Chirilă) e 25 septembrie, e Aniversarea de 25 de ani de la căsătorie. "Nunta de beriliu". În calendarul soțului ei, Adrian (Bogdan Farcaș), e 25 septembrie, e meci important FCSB. Media aritmetică îi așază la masa unui pseudo-restaurant, birt închinat fotbalului, unde chiuvetele sunt confecționate din mingi și Emilia, din nervi. Între timp, fiica lor, Ana (Mara Tătar) fierbe în sucul propriu al geloziei, căci Victor (Cosmin Teodor Pană), iubitul ei, e fotograf de modă și pe cardurile lui SD ticsite cu manechine în lenjerie intimă nu mai e memorie și pentru ea.
După ce mai-nainte am îndepărtat comedia, a rămas necunoscuta pătratului familialo-amoros: sensibilitatea subtil strecurată în ceea ce este, de fapt, o mărturie (parodică) a dragostei. Fiecare îmbracă, pe rând, halatul de psiholog-sexolog sau stiharul spovedaniei. Cuplul tânăr regenerează sfătos mecanismele de atracție plafonate ale părinților. Cuplul mai puțin tânăr lasă moștenire învățătura iertării. (Prea) tinerețea Marei Tătar îi impregnează indubitabil interpretarea într-o Ană încăpățânată, răsfățată, într-o perpetuă irascibilitate copilărească pe care Victor o contracarează. Cosmin Teodor Pană adâncește prin jocul său naturalețea propriilor cuvinte. El e expresia răbdării și victima absolută - a Anei, a timpului, a nereușitei ștrangulări semnate de socrul mic. Candoarea lui Bogdan Farcaș / Adrian e pur și simplu emoționantă. Dincolo de simțul acut al nevoilor și personalității publicului - mereu altele de la reprezentație la reprezentație -, de absolutul control asupra timpilor și poantelor, găsești duioșie - în sclipirea din ochi când încalță ghetele de fotbal. Paradoxal, centrul de echilibru al familiei e O Emilia Furtunoasă. Mama vulcanică, delicios interpretată de Paula Chirilă, cu pretenții și metehne, pasionată de arta plastică, anti-talent în arta seducției, e liantul arborelui genealogic și pesticidul ce-l salvează de la destrămarea parazitară. E sursa ciorovăielilor și împăciuitoarea absolută. E mama arhicunoscută, e mama tuturor.
Putea rămâne clasica poveste a taților de fete care nu le suferă pretendenții. Putea rămâne clasica poveste a iubitelor care se isterizează cât ai zice "GOOOOL!" și a partenerilor care, cu cât trec anii, cu atât se afundă mai adânc sub papucul lor. Dar Aniversarea e despre cum Adrian și-a sacrificat visul de a ajunge fotbalist pentru ca Emilia să poată picta. Chit că din guașele ei, Adrian nu vede mai mult de-o pisică verde cu cataractă și pe surorile Odagiu în muștar și roșu. Aniversarea e despre cele 72 de apeluri nepreluate de la Victor și refuzul lui în fața slujbei pe care s-a chinuit zile și nopți să o obțină, ca Ana să fie fericită. Aniversarea e despre tăcerile din public ce sacadează continua exaltare a râsetelor, despre beatitudinea care supraviețuiește minimului pe economie, despre cum e dragostea la români. Sinceră. Zbuciumată. Savuroasă. Întocmai ca spectacolul.
(foto: Andreea Iordache)
Teatrul "George Ciprian" Buzău
Aniversarea de Cosmin Teodor Pană
Regia: Vlad Trifaș
Muzică: Vlad Trifaș
Cu: Paula Chirilă, Bogdan Farcaș, Mara Tătar, Cosmin Teodor Pană.