Chiar dacă nomenclaturiștii din regimul gangsteresc al comuniștilor români nu l-au citit probabil pe marele atenian, ideile lor despre ce ar trebui să însemne literatură se asemănau. Și pentru ei, arta nu era altceva decât un instrument al propagandei pus în slujba partidului și a intereselor sale, o artă angajată în domesticirea celor pe care îi exploatau cu ajutorul trupelor sovietice de ocupație.
Protagonistul filmului, vag inspirat din figura lui Marin Preda, crede în idealurile comunismului. Cel puțin pentru început. Creația sa este angajată în eliberarea țăranilor din sistemul ideologic capitalist, așa cum, adesea, cred astăzi despre diferiți artiști și critici angajați. Însă ochelarii săi sunt bine șterși: vede rapid prin nedreptățile pe care regimul le comite cu violență pentru colectivizare. Gros-planurile pe care Gulea le face pe figura lui Alex Călin cu ocazia secvenței în care miliția împușcă un țăran răsculat să-și apere pământul de colectivizare exprimă tocmai această apocalipsă politică, în sensul original al cuvântului, acela de "descoperire".
Destinul puiului de țărani săraci care profită de ofertele comunismului și, implicit, înghite propaganda acestuia, ar merita o reflectare mai largă în arta românească, pentru că sintetizează viața a milioane de baby boomer-i comuniști. De neuitat portretul "babei comuniste" imortalizat de Luminița Gheorghiu cu al său "comunismul a făcut blocuri și ne-a dat un apartament să cresc un copil". Doar că Niculae Moromete este un intelectual, care jinduiește după libertatea de creație și, mai rău, un true believer, sincer convins de emanciparea promisă de bolșevism.
Saga Moromeții este povestea unei generații care își trage rădăcinile din perioada interbelică, dar care a apucat să sufere în neagra perioadă stalinistă. Conștiința de sine a acestor filme este aceea a individului separat, neîncrezător, care încearcă și nu reușește să își creeze un sens prin familia sa restrânsă. Totul în jur, anume societatea și încrederea socială, oportunitățile economice, dezvoltarea comunitară, sunt nu doar iluzii, ci chiar pericole.
Iar aici este o ezitare destul de serioasă a filmului. Pe de o parte, este mărturia unei generații pierdute, care a trebuit să își prostitueze suflul creator pentru a supraviețui. Dar, pe de altă parte, acest moment faustic este tranzacțional, căci abisul moral al comunismului, spiritul său demonic absolut nu este cu adevărat înfruntat.
Partitura lui Alex Călin este excelentă. Acesta demonstrează că este un actor de cinema redutabil, pentru că reușește să joace prin micile, dar covârșitoarele mișcări ale feței. Călin nu supralicitează, ci conturează un personaj introvertit, dar extrem de atent la ceea ce se și i se întâmplă.
Așadar, Moromeții 3 creionează un portret convingător al unui artist prins între abisul sărăciei rurale și capcanele urbanului totalitar. Dezvoltarea interioară a personajului, dilemele sale, sunt puse pe fundalul credibil al unei vieți bogate, ceea ce face povestea atractivă. Din păcate, contextul politic este puțin explorat, lăsat fără prea multe detalii, refuzându-se astfel acceptarea acestui film ca mărturie istorică.