Tovarășul s... - Moromeții 3

"Tovarășul s-a situat pe o atitudine deviaționistă"

Și totuși dragostea a fost mai puternică...

Anul 1956 era primul meu an la "Școala Generală Nicolae Bălcescu" - pe numele adevărat "Liceul Sfântul Sava"- și tot ce mai rămăsese din regimul "burghezo-moșieresc" erau câțiva profesori: Dabija, Georgescu Câțu, Caloianu, și alți câțiva care vorbeau românește corect. În plus era și anul revoluției ungare^[i] urmată de represiunea rusească, care făcuse ordine.

La București, în spatele unei liniști impuse, au fost mișcări studențești la facultățile Științe Juridice, Filologie, Teatru, Medicină, Arhitectură, Politehnică, Filozofie precum și la Institutul Medico-Militar; au fost și la Timișoara, unde au avut loc mii de arestări din rândul studenților, și toate pornite după exemplul revoltelor studențești din Polonia și Ungaria.

(O să vi se pară curioasă țesătura de relatare a unor bucăți ale filmului, dar scriu în funcție de cum pulsează în mintea mea, și nu legat de logica din film.)

Cele de mai sus se întâmplau în oraș, fără participarea explicită a "clasei muncitoare-conducătoare", pe când în satele României, unde începuse "marea colectivizare", țăranii nu prea înțelegeau cum vine chestiunea cu: "Îți luăm pământul, vitele, îți luăm tot ce ai și va fi mai bine, pentru că vom avea noi grijă de voi. Dacă nu vrei, avem metode de convingere deja verificate în Uniunea Sovietică". Vezi plenara CC a Partidului Muncitoresc Român (PMR) din 3-5 martie 1949 la care s-a decis adoptarea modelului sovietic de "transformare socialistă a agriculturii": colectivizarea.

O să fac o paranteză, pentru că mi se pare importantă pomenirea numelui Petre Dumitriu - de către actorul Conrad Mericoffer -, scriitor care a creat atâta vâlvă cu romanul său Cronică de familie și care a jucat un rol nefast în lumea scriitorilor români, el nefiind altceva decât un credincios slujitor al partidului comunist.

Scenele în care Niculae Moromete (Alex Călin) este prezent alături de tatăl său, Ilie Moromete (Horațiu Mălăele), le-aș fi dorit mai puternice, mai dure, pentru că perioada, anii colectivizării, au fost anii de epurare a țărănimii române, a țăranilor harnici care își munceau dragul lor pământ. Scena revoltei lor în fața primăriei, în biroul primarului însoțit de un trimis de la centru, apoi din nou în fața primăriei, strigătele de revoltă și nemulțumire curmate de o împușcătură, fuga oamenilor și părăsirea corpului celui împușcat, scenă foarte bine gândită și făcută, mi s-a părut că se pierde în spatele iubirilor lui Moromete.


Scenele de dragoste sunt pline de o disperare a iubirii interzise, de frumusețea gesturilor, a mângâielilor, a detaliilor din spatele hainelor, a formelor trupești. Iar Niculae are o relație asemănătoare cu mașina sa de scris, în puținele crâmpeie în care apare parcă mângâind clapele acesteia.


Dar țăranul din satul lui Moromete, așa cum apare în film, este preocupat de pământurile sale, de un pericol care a apărut deodată tulburând o liniște abia câștigată odată cu terminarea războiului.
"Colectivizarea la ei (în Uniunea Sovietică) merge bine. Le e bine!" este o replică a unui personaj. Sunt vorbe pe care nimeni nu le crede. "Nu e bine mă! Ce faceți voi, că iei pământul omului cu forța. Și asta tot furt se cheamă!"


Și s-a dovedit că e așa cum afirmă Ilie Moromete, tatăl!

Actorii dau caracter personal personajelor și împreună sunt lumea "aceea": urâtă, schiloadă, plină de bube. Ei sunt coloanele care susțin toată greutatea acoperișului artei.

Horațiu Mălăele (Ilie Moromete) matur, degajat, stăpân pe orice situație; are într-una din apariții, din mers, o privire, pe trei sferturi plină de umbre, prevestitoare. O să vedeți un actor ADEVĂRAT.


Cele două femei sunt "Bomboana Aurie de pe tort". Prezențe fizice de înaltă clasă, cu un impact special asupra noastră, privitorii, mișcându-se și dând viață personajelor, fără ostentație, cu o știință a naturaleței. Pe lângă faptul că sunt frumoase, excelează în ceea ce privește transformarea în personaj. Dacă Olimpia Melinte este o Doamnă (Vera Solomon - inspirată de Nina Cassian), soția unui tovarăș, o apariție care emană sexualitate, Mara Bugarin (chiar cu numele de Aurora Cornu) este tânăra scriitoare care scormonește prin cărările noii vieți oferite de comunism, dar și în sertarele lui Niculae Moromete descoperind un manuscris (chiar Moromeții), care merită publicat.


Niculae Moromete, jucat dincolo de convingător de Alex Călin, așezat între cele două femei, dar în același timp frământat de ceea ce vede în satul tatălui său (Ilie Moromete), felul în care se adaptează comuniștii noii vieți la putere - sau mai bine zis profitorii regimului comunist al Republicii Populare Romîne care își înfig ghearele în avuția celor harnici, deci dușmanii lor - și nu în ultimul rând de reacțiile colegilor săi, scriitorii. Figura sa mirată până la stupefiere, apoi umbra de resemnare și compătimire, față de reacția colegilor în fața a ceea ce a scris: "Tovarășul s-a situat pe o atitudine deviaționistă".


Cristian Niculescu, ne duce într-un decor minuțios, plin de detalii, respectuos față de adevărul epocii de atunci, un amestec de lucruri moștenite din timpurile de dinainte de 1950, de locuri din orașul în curs de devenire socialist, cu spații interioare încercând să nu se schimbe, cu mobilier și obiecte de "dinainte". Face ca imaginea să fie veridică la fel cum fac și costumele imaginate de Dana Păpăruz, cu precădere cele purtate cu multă feminitate de Olimpia Melinte, în special, dar și cu plăcere și modestie de Mara Bugarin. Ca întotdeauna, felul în care sunt concepute costumele contribuie la desenarea cu tușă mai puternică a personajelor și vieții filmului.


Cu mare plăcere o să remarc aparițiile pline de semnificație și perfect jucate de către trei dintre actorii noștri monumentali: Doamnele Oana Pellea și Dana Dogaru, respectiv Domnul Răzvan Vasilescu. Aș vrea să subliniez că toți actorii care au participat la acest film au înțeles; se vede asta în jocul lor: Laurențiu Bănescu, Conrad Mericoffer, Dorina Chiriac, Ana Ciontea, Cătalin Herlo, Aida Economu, Cuzin Toma, Călin Stanciu jr, Ilinca Hărnuț, Andreea Bibiri, Ioan Andrei Ionescu. Au înțeles lumea pe care o portretizează, dar și mesajul pe care l-a transmis autorul filmului: scenaristul și regizorul Stere Gulea.

Muzica lui Cristian Lolea este uneori cu un pas înaintea imaginii, așa cum e normal, dar sunetele pe care ni le trimite compozitorul sunt prevestitoarele clipelor, anilor care urmează. Un prieten care a văzut și el filmul mi-a spus: "Frumoasă muzică!". Așa am gândit și eu. Și nu sunt subiectiv. Dar este regretabil că o sală cu pretenții, cum este cea a Teatrului Național din București, care a găzduit una dintre proiecțiile în premieră, să nu existe în zilele noastre o instalație de sunet superperformantă, care să fie potrivită și pentru a reda sunetul unui film. Nu aș vrea să aud argumentul că fiind o sală de teatru nu este necesară, pentru că ar fi o coborâre a prestigiului.

Mă întorc pentru încheiere la momentul ședinței de la Uniunea Scriitorilor unde vocile revoltate ale "lingăilor partidului comunist" îl judecă pe tânărul scriitor (poate era chiar Marin Preda) ca să-l facă să-și schimbe viziunea asupra vieții.


"Poate că este așa cum spui, deși Preda nu era omul care să abandoneze un proiect epic ca Moromeții. Poate avea scenariul lui, voia să aștepte o istorie mai permisivă, mai bună pentru a duce proiectul la capăt sau poate aștepta ca talentul lui epic să devină apt pentru un roman fundamental. Nu ușor de realizat în obsedantul deceniu."

Post Scriptum:
"Aurora Cornu: Scrisorile lui Marin sunt mici nuvele, întâlniri, amor... Dar bucuria mea cea mai mare este legată de Moromeții. Din fericire, eu v-am salvat Moromeții, că altfel el pleca în alte cărți.
Aliona Grati: Moromeții, prima parte?
A.C.: Da, sigur. Eram fascinată de literatura lui. I-am găsit notele, amintirile lui din copilărie, pe care nici nu voia să le publice, de altfel. El pusese diverse întâmplări legate de copilăria lui prin diverse alte romane pe care le avea în șantier. Era de Anul Nou, primul An Nou după ce ne cunoscusem. El s-a dus să găsească ceva de mâncare, că nu aveam nimic în camera la care ședeam la, Madame Papadache... Era traducătoare. Și era în Cotroceni. Deci el s-a dus să caute ceva de mâncare într-un restaurant, ceva de băut și eu am scotocit din biroul lui și am dat de amintirile lui din copilărie și am început să citesc. Și el a venit cu nu știu ce, dar eu nu m-am lăsat până nu am terminat. Era fascinat și fericit, că citeam. Nu erau în atenția lui să le publice, dar era foarte interesat de reacția mea. Așa că găsind aceste amintiri, și citindu-le, eu i-am zis:"Nu, nu, pe acestea să le scrii neapărat!" Și aceste amintiri despre copilăria lui au devenit Moromeții." (Mă bucur de toate felurile de fericiri, de toate - Interviu cu Aurora Cornu, realizat de Aliona Grati, Radmila Popovici și Nicolae Tzone)

Post Scriptum 2:
L-am cunoscut pe Domnul Stere Gulea^[ii] în casă la Domnul Liviu Ciulei prin anii 2004-2005, când lucram la spectacolul Henric al IV-lea de Luigi Pirandello. Era o plăcere să-i auzi pe cei doi vorbind despre teatru, film, actori. Au fost momente de mare bucurie intelectuală.
De asemenea, îmi amintesc de vorbele simple dar de mare profunzime spuse de Domnul Gulea despre regretatul meu văr, Sorin Botoșeneanu. Îi mulțumesc!