Văzusem Cireașa de pe Salata Beouf, 2024, România, UNATC, în regia lui Matei Preda, la Festivalul SeaWave Constanța, ediția a II-a, 2024, unde scurtmetrajul fusese premiat. Văzusem (În) Cerc, 2024, România, UNATC, în regia Andreei Parfenov, la Cinema Elvira Popescu, în cadrul retrospectivei Anonimul XXI. Eram pregătită pentru filme cu tematică preponderent juvenilă, în acord cu preocupările vârstei regizorilor și scenariștilor, încă tineri studenți. Nu mică mi-a fost mirarea să văd filme cu subiecte dedicate condiției umane de orice vârstă, chiar și celei a senectuții.
Doprovázení / It Can Be Any Day, Cehia, în regia lui Vojtěch Konečný, tratează problema bolii Alzheimer, în faza ei terminală. O fiică își îngrijește părinții bătrâni și bolnavi, timp în care află ea însăși că suferă de o boală îngrijorătoare. Își hrănește mama invalidă cu biberonul iar pe tată îl răsfață cu bere, aprovizionându-l zilnic cu sticle ale acestei băuturi preferate, tradițională în Cehia. Sfârșitul inevitabil al vieții este privit cu ochi de adult și cu lucidă înțelepciune de autorul filmului.
En éclats / Shattered, 2023, Belgia, în regia Charlottei Letroye, se ocupă de violența domestică și a închisorii care devine viața de familie, în preajma unui soț și a unui tată violent. Scena rapel este a mașinii de spălat vase, revărsate, care umple bucătăria de clăbuc, din nepriceperea copilului, atunci când, cu cele mai bune intenții, acesta încearcă să ajute cât mai mult, pentru a aplana conflictele, fapt ce se soldează cu efectul contrar, dar și cu trigger-ul benefic al evadării din spațiul concentraționar impus de figura paternă. E nevoie de marele curaj al mamei pentru ieșirea din existența familială de coșmar.
Tot despre complexitatea relațiilor de familie, ba încă despre specificitatea legăturilor atât de sensibile, dintre mame și fiicele lor adulte, este și Supa, Muntenegru, în regia Kaćei Žarić, film deja premiat la Ljubljana și Tirana, adaptat după proza scriitoarei din Macedonia de Nord, Rumena Bužarovska. Supa de găină este hrană și leac, dar și rădăcină a tradiției alimentare ancestrale, împământenită ca niciunde în Balcani. Aici, unde totul se învârte unidirecțional, doar în jurul hranei, supa de găină este prototipul subzistenței, nu doar pentru că înmagazinează supraprotecția maternă, sufocantă și cicălitoare, ci și învățătura supraviețuirii, transmisă de la mamă la fiică. Când fiica rămasă văduvă nu mai are chef de viață, consumată fiind de tardive remușcări extraconjugale, mama îi face fiicei o mărturisire neașteptată, de natură să o determine pe aceasta din urmă să își reia pofta de viață (a se citi, de supă) și, totodată, legătura cu ea însăși. Fără a fi vestale, după cum doar tradiția patriarhală și le imaginează, femeile țin aprinsă flacăra vieții si o transmit mai departe, din generație în generație. Un mesaj simplu și profund, atât de neașteptat din partea unei regizoare tinere, care îi dedică mamei mulțumiri pentru supă, adică pentru viață.
Lazar, 2023, Bulgaria, în regia lui Orlin Menkadzhiev, după un scenariu de Orlin Menkadzhiev și Emiliyan Mitkov, denotă aceeași preocupare pentru gravitatea relațiilor de familie fracturate de o dramă. Filmul explorează limitele depresiei cauzate de pierderea unui copil. Verdictul scenariului este dur și implacabil, suferința dovedindu-se de nedepășit.
Despre regimul extraconjugal de viață, existent în stare latentă în orice cuplu, oricât de sudat de copii și de rodat în viață comună, vorbește și Ticklish, 2024, Israel, în regia lui Yuval Naim.
Confruntarea cu vestea pierderii mamei este subiectul filmului alb-negru Mi Pequeňo Chet Baker, 2023, Italia, în regia lui Mauro Diez, după un scenariu scris de Leonardo Malaguti, Chiara Zago și Mauro Diez. Este un subiect mascat de estetismul unor cadre nocturne picturale, de factură felliniană, ale unui hetero-cuplu care colindă străzile goale ale unui orășel sicilian, cântând la trompeta dăruită de mamă către fiu și performând coregrafic într-un regim narativ fantast.
Despre o iubire aspirațională, între paznicul unui cimitir spaniol de țară și o florăreasă venită cu furgoneta plină de buchete, la poarta cimitirului, de ziua tuturor sfinților, care în religia catolică este 1 noiembrie, este vorba în Donde acaban las flores / Where the flowers end up, 2024, Spania, în regia lui Carlos Urquijo Martínez, după un scenariu de Manolo Orellana Naranjo. Vânzarea de flori merge strună la poarta cimitirului, lăsându-l lefter pe îndrăgostitul paznic și umplând mormintele de flori, încât ai fi putut jura, după atâta dragoste la vârsta senectuții, că toți morții fuseseră răpuși, cândva, de o identică holeră.
Drama pierderii animalului de companie este subiectul lui Happy, 2024, România, în regia Marei Cohn, prilej al etalării unei perspective nocturne asupra Bucureștiului corporatist, nou construit și agitat de trafic.
Goodbye Milo, 2024, Germania, în regia lui Nicolas Schönberger, după un scenariu de Nola Anwar și Nicolas Schönberger este, la fel ca și Happy, un prilej de contemplare a barjei care transportă fier vechi, mai degrabă decât povestea emancipării unui tânăr care muncește și locuiește acolo, pe barjă, alături de propria sa mamă.
Două filme care tratează cu dezinvoltură realistă și lipsă de menajamente morale problema violenței, alcoolului și a drogurilor în rândul tinerilor sunt Hogy ne győzzünk / Winners, 2022, Ungaria, în regia lui Dániel Füzes, după un scenariu de Zsombor Aurél Bíró și Dániel Füzes, precum și excepționalul Fake Shot, 2023, Italia, în regia lui Francesco Castellaneta Magro, după un scenariu scris de Margherita Arioli și Valentina Morricone, Francesco.
Un alt fel de hoți de biciclete, în registru ubuesc, este Napforduló / Solstice, 2024, România, în regia lui Márton Zsombor. Aici, etalarea cadrelor este asupra unui Cluj Napoca pustiit de caniculă și bântuit de personaje absurde.
Într-un registru suprarealist evoluează și filmul Knallrot, 2024, Germania, în regia lui Elias Förderer, după un scenariu de Chiara Wurth și Emil Wisliceny, unde, de la distanță, asistăm la apocalipsa provocată de un meteorit care lovește Pământul precum un dop de șampanie. Viața își păstrează clasele sociale și oprimarea proletariatului chiar și pe nava spațială salvatoare, prilej de o cu totul altă melancolie decât cea lars-von-trieriană.
Showtime, 2024, Spania, în regia Anei Jerez, după un scenariu de Sancho Javierez și Adrian Sabando, este povestea clovnului trist care se dovedește a fi stand-up comediantul lipsit de succes, precum și a solidarității pe care insuccesul lui o provoacă unei actrițe care cunoaște succesul, dar îmbrățișează însemnele eșecului: mustața adăugată, duchampian, Monei Lisa.
Mimo, 2023, Cehia, în regia lui Piotr Jasiński, după un scenariu de Jan Dvořáček, este coming up-ul relației de strânsă prietenie dintre doi băieți, unul gay și celălalt straight. Trăinicia relației de camaraderie care cochetează cu atracția carnală este redată printr-un joc actoricesc de o mare naturalețe, desfășurat într-un cadru natural atrăgător, al unui orășel liniștit, în care firescul relațiilor dintre vecini și prieteni este punctat doar de năzdrăvănii ale băieților, atunci când ei se caută pe sine. Nimic mai simplu, natural și convingător.
cineMAiubit continuă până pe 14 decembrie 2024 (inclusiv), în sala Cinema de la UNATC și pe Cinepub (cinepub.ro/cinemaiubit-2024/).
Descarcă brosura cineMAiubit 2024 aici.