O situație absurdă / limită aduce trei naufragiați (aflați pe o plută în derivă) la concluzia că supraviețuirea nu este posibilă fără ca unul dintre ei să devină hrană / ciolan pentru ceilalți doi, moment în care spectacolul se transformă într-o tribună politică, plină de situații și replici recognoscibile imediat - pentru că noi, în spațiul public românesc, nu am ratat niciun (așa-zis) argument și nicio tehnică de manipulare. Toate s-au suprapus în diferite straturi în ani de dictatură sau "democrație originală" și sunt decapate, la fiecare ciclu electoral, de fiecare dată când guvernanții decid să acționeze pur "principial și etic".
Cum nu există niciun voluntar, iar hazardul nu poate fi acceptat ca variantă viabilă, se decide organizarea de... alegeri. Și atunci începe campania electorală, se fac alianțe / înțelegeri (ascunse), mitinguri, este invocat binele comun, discursurile sunt fie hipnotice, fie subliniază potențialul candidaților și competențele lor auto-declarate. Apar adepții și lingăii, se cere neinfluențarea votului și se ajunge la anulare, criză, asumarea răspunderii. Nu lipsește nimic din ceea ce știm, din ceea ce am trăit deja: invocarea originii sociale, mita, emigrația, drepturile pretinse, sugestia celebrului "salam cu soia" de dinainte de 1989, alături de nepotisme, sacrificarea instituțiilor publice, desemnarea și motivarea unui idiot util...
Și atunci? De ce să mai auzim și la teatru ce știm deja și primim în doze aproape letale în fiecare zi din partea mașinăriilor de propagandă și a presei... libere? Pentru final! Pentru finalul piesei lui Sławomir Mrożek și pentru finalul spectacolului lui Felix Alexa. La final înțelegem cât de abject este în fapt jocul de putere. Și merită să ne gândim la asta. Dacă putem și cum putem să ieșim din capcană...
În privința imaginii, spectacolul propune o lume atemporală / clasică în stare de provizorat - înconjurată de bagaje (geamantane și cufere impersonale)... care poate pleacă... dar revine mereu, pentru că are stabilitate - lumea celor trei personaje politice din fire sau de conjunctură, cu constituții / aspecte fizice diferite: gras ("noi l-am îngrășat" - adaptând puțin textul - până la o corporalitate androgină), mijlociu și slab, jucate de o echipă de actori - Victoria Dicu, Șerban Pavlu și Emilian Mârnea, secondați de Andrei Finți și Eduard Cîrlan, în roluri cheie pentru evoluția acțiunii / conturarea caracterelor - perfect funcțională în limitele "teatrului de idei" propus de Felix Alexa. O lume preocupată de aspectele formale ale protocolului meselor festive și suficient de... educată ca să își etaleze pasiunea pentru muzică / operă, în timp ce își ascute cuțitele și satârele, în cel mai obișnuit stil mafiot. Lumea în care trăim și de unde doar libertatea interioară - condiționată și ea - ne-ar putea extrage?
În largul mării merită atenția spectatorilor cărora teatrul nu li se pare doar o formă de divertisment (publicul unui teatru național, în principiu). Umorul mult prea negru și absurd pe care îl conține nu garantează decât multe teme de reflecție legate de supremația democrației, alegeri politice (dar și personale / individuale) libere și nu chiar, dreptate și cinismul absolut al călăilor în fața sorții martirilor umanității...
(foto: Florin Ghioca)