Spectacolul 1. arată și este luminat foarte bine - păpușile sunt expresive (construcția lor îi aparține lui Daniel Tonu), iar cadrul scenic (Vladimir Turturica), format din câteva planuri / planșe înclinate, permite și sugerarea mediul natural / frumusețea savanei africane, dar și pericolele date de prăpastii și spații periculoase / tărâmuri interzise (atunci când elementele minimaliste de decor formează noi unghiuri și perspective) -, 2. se mișcă într-un ritm susținut (uneori pe o muzică originală de real impact - Mihai Dobre), cu destul de multă libertate - meritul aparținând tuturor mânuitorilor prezenți în scenă (la vedere, în spatele fiecărui personaj animat) -, 3. are un fir narativ logic și ușor de urmărit (dramaturgie: Sabrina Iașchevici și Ionuț Vișan) - personaje principale, evident pozitive, un arhetip întunecat ce trebuie înlăturat (învins la final, bineînțeles) și câteva prezențe comice, alături de o surprinzătoare girafă (care "fură" multe aplauze).
Regele Leu trebuie clasificat drept o reușită deplină a unor profesioniști ai scenei: regizorii Andrei și Andreea Grosu, în echipă cu toți artiștii talentați și experimentați de la Teatrul Țăndărică: Mona Toncu, Cristina Țane, Simina Constantin, Ioana Chelaru-Popovici, Mihai Dumitrescu, Florin Mititelu, George Simian.
Copiii sunt fascinați pe parcursul spectacolului de păpuși, de noutatea lor ca mijloace de expresie, fapt ce nu poate fi, în niciun fel, negat. Dar acest magnet nu e bine să împingă în plan secund profunzimea poveștii. Și pentru asta este nevoie de implicarea adulților. Prezența în sală necesită puțină pregătire, pentru ca cei mici să și înțeleagă, nu doar să se bucure. E important ca ei să vorbească înainte și după spectacol despre poveste, personaje, mesaje esențiale. Să fie clar ce le-a plăcut, ce au înțeles și, mai ales, ce întrebări au. Astfel încât experiența teatrală să fie cu adevărat accesibilă, captivantă și educativă - în general.
În cazul poveștilor foarte cunoscute - cum este acum, cu siguranță, Regele Leu - poate că aceste dialoguri sunt mult mai simplu de documentat și de susținut, dar existența lor rămâne vitală pentru valorificarea puterii formatoare a textelor și a montărilor scenice.
Iar spectacolul de la Teatrul Țăndărică este foarte generos în această privința. Aduce în prim-plan tipare universale, preluate din mitologie, din marea dramaturgie și din legende africane despre animale ca lideri ai unor comunități și are un scenariu foarte bine scris, cu trimiteri la teme de reflecție despre echilibrul fragil și marele ritm natural al vieții, dictat de forța răsăritului și apusului soarelui, despre timpul insuficient pe care îl avem aproape întotdeauna, timp ce trebuie drămuit cu înțelepciune, despre importanța legăturilor de familie, chiar dacă uneori suntem vegheați mult prea devreme doar de sus de toți cei pe care i-am iubit și de care soarta ne-a despărțit, despre acceptarea schimbării (niciodată ușoară, dar esențială pentru ceea ce urmează să devenim), despre cultivarea curiozității ca motor principal al descoperirii și cunoașterii lumii "de pe acoperișul ei", având o perspectivă de ansamblu și gândind întotdeauna creativ. Și despre multe altele, la fel de importante...
Regele Leu este, în fapt, o poveste extraordinară, în timp ce montarea de la Teatrul Țăndărică poate fi o experiență comună foarte valoroasă pentru întreaga familie și / sau o lecție "altfel", adorată de copii.