Diligența lui Jafar Panahi - Yek tasadef sadeh / It Was Just an Accident, Palme d'Or la Cannes, 2025

Nu știu la ce s-o fi gândit Jafar Panahi în perioadele în care s-a aflat în arest în Iran începând din 2022, dar nu cred că se aștepta nimeni ca din această izolare și interdicție de a filma (care nu e nici măcar prima de acest fel, de când a început să se pună de-a curmezișul în fața cerințelor autorităților iraniene, prin 2010) să rezulte o comedie. Poate celelalte filme realizate în secret de Panahi din 2010 încoace au mai mult sens - de exemplu, In film nist / This Is Not a Film (2011) era un film cu Panahi învârtindu-se ca nerăbdător prin casă și filmându-se în timp ce plănuia filme de făcut în viitor, iar Khers nist / No Bears (2022) era un film cu Panahi regizând clandestin un proiect personal și probabil inventat undeva la granița cu Turcia. Acestea sunt filme pe care le aștepți de la o parte din generația post-Kiarostami de regizori iranieni: filme despre filme. Din fericire, proaspătul Yek tasadef sadeh / It Was Just an Accident, proiectat la Cannes 2025 în prezența regizorului, căruia i s-a permis în sfârșit să părăsească Iranul, e mult mai clasic. Uneori, ai impresia că acest film color trage cu ochiul la un tip de cinema vestic de mult clasicizat, alb-negru, construit în jurul mai multor tipologii de personaje care trebuie să se suporte și să se îmblânzească reciproc de-a lungul unei călătorii. Unul dintre modelele canonice e cel al diligenței din filmul omonim al lui John Ford, în care erau înghesuite de voie, de nevoie, personaje din straturi suprapuse, dar intenționat reprezentative, ale societății în curs de formare din vestul Statelor Unite. Personajele lui Panahi nu sunt atât de vechi, dimpotrivă, par neliniștitor de recente, dar sunt prinse într-un tip de dispozitiv similar. Nu e taxiul condus de regizor în Taxi (2015), opțiunea aceasta a bifat-o deja. În Yek tasadef sadeh / It Was Just an Accident, e vorba de o dubă în care unul dintre protagoniști ține legat un bărbat pe care are impresia că îl recunoaște drept unul dintre torționarii lui, cu care s-ar fi intersectat după un protest nu foarte precis fixat cronologic. Fiindcă nu e sigur că e vorba de omul respectiv, proprietarul dubei ia rând pe rând pasageri, care au avut și ei de-a face cu respectivul torționar - o jurnalistă, un cuplu pe punctul de a se căsători, cu viitoarea soție îmbrăcată comic-iconic în rochie de mireasă, un alt bărbat. Încet, simbolic, o schiță a societății iraniene, cu personaje din medii sociale diferite, începe să se evidențieze. E un tip de societate cu niște înclinații progresiste deloc subtile. Jurnalista poartă părul descoperit - o trimitere clară la restricțiile referitoare la felul în care se pot îmbrăca în public femeile iraniene. Unul dintre bărbați spune la un moment dat că s-a săturat de toate porcăriile astea care durează de 50 de ani. Nu e foarte evident care sunt acele lucruri care-l irită pe personaj, dar un calcul matematic întinde această aluzie la regimul iranian până înainte de revoluția din 1979. Nemulțumirea de fond a lui Panahi nu a fost niciodată mai clară.


Este însă Yek tasadef sadeh / It Was Just an Accident ceva mai mult decât un film politic plăcut pentru ochii și mințile politice liberale din Vest? După mine, este. Ca și în alte filme recente ale lui Panahi, majoritatea cadrelor sunt relativ simple și nepretențioase. Multe din dezbaterile legate de soarta bărbatului legat au loc într-un peisaj deșertic, cu duba și personajele servind ca minimale pete de culoare. Panahi are și o doză de autoironie strecurată în scenariu: unul dintre personaje comentează că locul în care discută, cu un singur copac uscat rătăcit pe suprafețele nisipoase, seamănă cu o piesă modernă pe care a văzut-o recent. Piesa se dovedește a fi Așteptându-l pe Godot. Am avut gânduri amestecate de fiecare dată când am văzut compozițiile de pictură modernă, cu fundal tern, modest, din filmele pe care le-a făcut în ultimul deceniu Panahi. Paradoxal, însă, când această uniformitate e întreruptă de o compoziție ceva mai elaborată, cum se întâmplă de câteva ori în acest film, efectul este imediat. Pentru scena cea mai elaborată din acest punct de vedere, în fapt un lung plan secvență de confruntare finală, Panahi scaldă personajul din centrul imaginii într-o lumină roșiatică și îl plasează în cadru astfel încât postura lui să capete ceva pictural. Acestea ar fi imaginile cu alură de tablou gândite de Panahi. Sunt și mai percutante însă momentele în care regizorul folosește fundalul în mod ironic, în juxtapuneri de peisaje aride sau industriale cu acțiuni de plan apropiat care funcționează impecabil pentru tonul tragicomic la care aspiră acesta. Între ele, imaginea mea preferată, un punch comic de care ar fi mândru orice regizor care revendică de la o tradiție realistă, surprinde personajele de la distanță, împingând duba care s-a defectat, cu femeia îmbrăcată în rochie de mireasă cea mai vizibilă dintre toți.

Mai mult decât un comentariu asupra situației politice din Iran, Yek tasadef sadeh / It Was Just an Accident este, printre replici și imagini, și o propunere de dezbatere umanistă legată de violență și iertare. Sună probabil ușor abstract, dar Panahi inventează suficiente personaje încât să existe mai multe puncte de vedere și suficiente momente în care povestea devine mai palpabilă, concretă în felul în care lasă să se întrevadă cazuri reale sau măcar povești posibile. Toate acestea se desfășoară în filmul cel mai apropiat de o comedie neagră pe care l-a gândit vreodată Panahi. Unul dintre gagurile sulfurice și recurente e o glumă care se rostogolește de la o scenă la alta despre banii care trebuie scoși de pe un card pentru a mitui pe aproape oricine, de la paznici la moașele din spital. Sunt multe de plăcut la acest film neașteptat de lejer, înainte de a deveni cât era de așteptat de tragic. Faptul că Panahi se află zilele acestea la Cannes a lăsat loc de speculații că nu are cum să rateze un premiu. Să numim această școală de gândire una a momentului oportun. Cu toate că filmul are momente în care se simte un pic sforțarea de a duce la capăt niște teme foarte grave, Panahi merită recunoaștere nu doar în modul acesta circumstanțial. Yek tasadef sadeh / It Was Just an Accident e unul dintre cele mai bune și complexe filme ale lui din perioada lui mai recentă și, dintre cele pe care le-am văzut în 2025, are cel mai bun și înfiorător final, semn al unei inteligențe regizorale extinse până la detaliu.